In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Eveniment
“… O CARTE CU PULS, DINAMICĂ ŞI TINEREASCĂ…” - VIORICA RăDUţă “Secretul” Istoriei… celei noi a lui Cornel Ungureanu înseamnă
o prelungire şi totodată o adâncire din unghiul geopoliticii a
propriului său proiect de geografie literară. Opul aduce a corp
viu, cel mai tânăr între studiile criticului. Şi aceasta deşi se bazează tot pe
un tipar Kogălniceanu, organic întru aşezarea literaturii în vadul
teritoriului global, vizat, însă, ca spiritus loci, totdeauna unitatea de
măsură a construcţiilor sale critice.
În cazul acestui tom, alcătuit cu glosări alerte peste documentaţia arhivară,
se realizează o circulaţie trupească dintre „prăfuit”, evenimentul/
datele istorice sau de subsol, de mai mică sau mai mare importanţă
în studiul consacrat literaturii celei române, şi receptarea proaspătă,
tranşant „globalizantă” a criticului. Cornel Ungureanu compune tot ca un
Constructor din Geografia literară… volumul/viziunea actual/ă, aşezând
mai întâi hotarele, apoi „destrămarea lor” în partea a doua, care, însă,
devine construcţie critică, fie şi din „avangarde”, o depăşire, cum îi este
caracteristic criticului umblând, cercetând pe spaţii ample, a tocmai
„zidului dărâmat”. Acesta, de altfel, se dovedeşte translat în fundamente,
ca primele documentaţii cu caracter folcloric, de pildă.
Dacă ar fi să definim locul „istoriei” criticului am spune că aceasta e
una de autor (faţă de cele cu personaje-scriitori), trupească şi mişcătoare
în construcţia ei, în ciuda „geopoliticii” care ar părea cumva aridă dacă
n-ar fi adaptată la ritmul vioi, eseistic, de opinie, provocator în/din unghiul
viz(ion)at. Tocmai geopolitica, în loc să arhiveze, dă drumul la viaţă unei
literaturi române, nu în selecţia ei deja consacrată, ci din unghiul mai viu
al aşezământului/apăsării istoric/e asupra literaturii, fără spectaculosul
kitsch, însă. Geopolitica este, prin urmare, calculul de bază al
„meşterului” cu o putere de documentare deosebită la formarea opusului,
dacă nu secret în ce priveşte „orizontul de aşteptare”, atunci cu siguranţă
formativ şi actual, învăţat şi învăţător deopotrivă. Literatura română intră
într-o construcţie geopolitică, novatoare ca perspectivă, în multiplul ei, de
la cea cunoscută la una marginală, chiar uitată, îndepărtată, voit sau nevoit,
cu riscul asumării umbrei sau luminii, în fond, a unei scene transparente
cum se dovedeşte a fi şi cea literară, care trebuie adusă în faţa reflectoarelor
în cauterizările, actualităţile, greşelile, adevărul său. A scoate
atâtea forţe literare de dedesubt, din evenimente şi texte subestimate sau
„neîntemeiate” până la această istorie, nu este simplu. I-au trebuit
cercetătorului cu fraza constant curgătoare o foarte strunită documentaţie
şi distanţă (pe alocuri caldă, dar nestricată) la vederea textelor şi politicilor
noastre, fişate aici în interferenţa lor vitală, ca întemeietoare, cum şi opul
are în vedere, de altfel, tocmai întemeierea noastră, fie şi cea literară, în
structura de adâncime.
Alternativa critică, pe fundamentul numit, vine din pathosul cel stră-
fund al autorului care simte durerea abandonării necesarei „globalizării” a
literaturii române. Spirit amplu şi organic, întemeietor, Cornel Ungureanu
este „geograful literar” de astăzi, cu dorinţă/putere de construcţie
„mitteleuropeană”, având un spirit deplin al locului, căruia i se alătură
celălalt constructor, al spiritului de apartenenţă/fiinţare, cu fragmentelemeditaţ
ii, „locurile din cărţi” şi locurile memoriei, conturat cu distincţie
de Irina Petraş.
Cornel Ungureanu ajunge la o istorie a literaturii române pe stratul de
dedesubt, în umbrele şi luminile …politice (nu după o selecţie de est-et,
ca în cazurile înaintaşilor), dar ca spaţiu ”mitteleuropean”. Construieşte
tot în cercuri concentrice după spiritul, reperul imperial (ca în precedentele
studii) şi de margine a Imperiului (inclusiv al celuilalt Imperiu,
cum este, aici, şi cel vestic), întru re-aşezare politică şi literară („na-
ţională”) de apartenenţă (sau neapartenenţă!) la Centru, de multiplicare,
mutare, ş. a. m. d. Pasajele despre Şcoala Ardeleană vorbesc din rană şi
ne-adevăr în actualitate. Cele două părţi, „Despre aşezarea hotarelor“ şi
„destrămarea lor“, fac un singur trup, literatura română în vadul ei
„existenţial”, geopolitic, văzut ca regenerator, provocare deloc comodă
din partea criticului, prin multele poziţionări care au alt timp şi loc, nu
neapărat al prezentului.
Analizele sunt rapide, artiste, fie că se are în vedere un „mort” literar
ca Vlahuţă, fie că sunt vizaţi „ezoterici”, azi citiţi, ca Vasile Lovinescu, fie
că se trece la „paricid”, cu vechile şi mai noile haine de spirit incitant ale
criticului, Sadoveanu, Mateiu Caragiale, H. P. Bengescu… Prospeţimea
vine şi din noutăţi de perspectivă, cum e viziunea asupra lui Bacovia,
aşezat tocmai…înaintea avangardei, dar cu pulsul cel expresionist, atent
evidenţiat. În privinţa non-locului, toposul suspensiei tipice lui Bacovia,
stă mărturie şi viziunea celuilalt spirit critic al locului, „genosanalizei”
sale.
Volumul are chiar un ritm neobişnuit pentru o … istorie. Alert, plin de
vitalitate, mizează pe aserţiuni clare, asumate, pe provocări de fapte şi
meditaţii, chiar pe subiecte „hiperreale” cum este cel al „imaginii” de tip
actual sau al generaţiei sale, îngropate în…cultură. Umorul criticului e
amar, adesea, deşi străbate cu uşurinţă spaţii ample, literare şi
„geopolitice” chiar „psihanalitice”! (am zice). Budapesta, Belgrad, Praga,
Viena, Berlin coboară la Întemeietorul Balcan, Bucovina spre Sud,
momente deosebite sunt adiţionate cu iuţeală de bun cunoscător şi fin
cercetător al mişcărilor literar-politice, ş.a.m.d. Revine la motive dragi, ca
exilul şi Mircea Eliade, pe care-l însoţeşte cu mistica şi geopolitica de
rigoare, dar şi cu balcanismul sau federalismul vecinătăţilor noastre sau
chiar al fiinţei naţionale în timpuri şi datini anume. Con/Textele scriu şi
ele Istoria secretă a literaturii române, “conspiraţiile” au accentul ludic
necesar în prezentare; un Eminescu iese din multe tuşe contrastante, cu o
bună punere la punct a multor actuali.
În fine, istoria aduce la suprafaţă, în avalanşă, pe un fundament solid de
construcţie, informaţii multiple, fapte surprinzătoare, penumbre umane la
purtători de renume sau fără nume, la epoci şi stiluri literare. Se mai
risipesc neclarităţi, se fac noi destine, cum este cel al urmaşilor unui
Mircea Eliade sau ai avangardei. Luciditatea criticului e strânsă. De la
Andrei Şaguna şi Inocenţiu Micu Klein la Mircea Streinul, de la
avangardism şi tradiţionalism la realismul socialist, de la explic(it)area
unor modele false, Vlahuţă, la poezia carcerală, de la Centrul prim la noul
Centru, Cornel Ungureanu expoatează documentaţia proprie, cercetările
altora, dar şi vechile calităţi de critic literar. Astfel, adiţionează pagini de
eseistică şi critică literară lângă cele de eveniment, spectaculos în inconş
tienţa sa de timp şi de loc. Sugestia şi asocierile sunt potrivite cu
îndemânare, mai să zic jurnalistică, vie. Criticul pare mai provocator în
aprecieri, luat de mersul viu al Istoriei… Ţiganiada are corespondent în
“momentul cioranian“, Corăbii cu cenuşă sunt considerate “cântul al
doilea al epopeii căderii” într-o viziune a “refugiilor” blagiene. Teme
vechi sunt trase în haine noi, cum este federalismul teoretizat de Aurel C.
Popovici. Evenimente vechi, casele de creaţie pe timpul prim al lui Preda
şi al Ninei Cassian au similitudini cu altele noi. Tortura unor actualităţi e
luată în răspăr. Ş. a. m. d.
Criticul Cornel Ungureanu scrie cu vervă, pe baza unei documentaţii
ample cât şi pe fundamente critice solide, o carte cu puls, dinamică şi
tinerească, arcuită de constanta viziune a Constructorului care nu se dezice
de la demersurile sale concentrice, ample.
Este vorba de o istorie a privirii/viziunii alternativei noastre literare, cu
vecinătăţi cu tot, fie şi din penumbră, dar în coexistenţă cu politica şi
geografia, întru „globalizare” spirituală, o carte de învăţă tură românească,
recuperatoare şi îndrăzneaţă. (Viorica RĂDUŢĂ)
