|
| Viaţa Românească 6-7 / 2008 |
ESEURI
Călin-Andrei Mihăilescu - AH, NACH!
L-am întîlnit prea tîrziu şi prea puţin spre-a-l binecunoaşte pe
acest om de neignorat, uomo necessario unei culturi surmenate
de suveranitatea-i goală. Tocmai ceea ce ei, parvenite prin
survenire, îi lipseşte – lipsa de crispare – i-ar fi putut oferi lui Cornel
Mihai Ionescu laurii moi ai gloriei antume. citeste mai departe
Tatiana Slama-Cazacu - ARHITECTURA BUCUREŞTILOR ŞI DISPREŢUIREA CONTEXTULUI
În bibliografia actuală relativă la arhitectură, precum şi în domeniul
practic al construcţiilor se fac referiri la legătura dintre acest domeniu şi
„context” (numai pentru necesităţi stilistice de nonrepetare şi de economie
tipografică voi folosi, uneori, o exprimare abreviată, mai insolită în sfera
literară: A-C). citeste mai departe
Marta Petreu - SEBASTIAN – LOVINESCU
Multe pot fi cauzele care l-au făcut pe Sebastian să-i fie din start ostil
lui Lovinescu. Între cele posibile, prima ar fi, desigur, dezamăgirea
acută pe care a simţit-o tînărul scriitor în noiembrie 1927, cînd s-a
dus, plin de iluzii, pentru prima oară la cenaclul de pe strada Câmpineanu. citeste mai departe
Elisabeta Lăsconi - CHEI NOI PENTRU HANU ANCUŢEI (I)
Hanu Ancuţei rămâne la opt decenii de la publicarea în volum
piatră unghiulară în opera lui Mihail Sadoveanu, “capodopera
de la răscruce”, după cum o numea inspirat Nicolae Manolescu
în Utopia cărţii, despărţind perioada îndelungată a căutării de sine, întinsă
pe un sfert de secol, de impresionantul şir al capodoperelor ce îi succed. citeste mai departe
Viorica Răduţă - ANAMORFOZA* LITERARĂ, SCURTĂ DESCHIDERE
Dacă o carte din compusul Bibliotecar al lui Arcimboldo ar face o simplă mişcare s-ar distruge fizionomia, chipul uman (!?). Cărţile ar exista în eu-ri disparate, fără să mai compună o figură. N-ar fi nici, ,compus” (arcimboldian), nici figurativ, pentru că ar lipsi unitatea, cea dată de tehnica dublării.
citeste mai departe
Victor Ivanovici - ÎNTRE TERMINOLOGIE ŞI «ETIMOLOGIE»
Miza dezbaterii pe tema «Romanul – o artă cu multe nume»* - cea care a prilejuit textul de faţă – nu poate fi alta decât de a delimita pe cât posibil sfera semantică a ‘romanului’. Or, prima şi deloc cea mai mică dificultate în acest sens rezidă în marea extensie şi în ampla dispersie a câmpului terminologic corespunzător conceptului respectiv. citeste mai departe
|
|
|
|
|
|
|
