In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Editorial
CE SE ÎNTÂMPLĂ LA NOI, AICI - NICOLAE PRELIPCEANU Ce se-ntâmplă la voi, acolo? e întrebarea pe care mai mulţi membri ai Uniunii Scriitorilor, au pus-o colegului meu, Marian Drăghici. Mărturisesc deschis că mie întrebarea nu mi s-a pus. Probabil pentru că eu sunt „răul” care face să se întâmple „ce se întâmplă”. Ei bine, dacă e vorba de vreun scandal, de vreo bârfă literară, o să-i deziluzionez pe aceşti curioşi. Nu se întâmplă nimic de această natură. (Cât despre vreun zvon de punere în disponibilitate arbitrară a vreunui redactor, citiţi vă rog cu oarecare atenţie anunţul de la miscellanea.)
Dar la Viaţa Românească se întâmplă, totuşi, câte ceva de prin octombrie 2006, când am fost chemaţi să reînviem o revistă care părea decedată sau în orice caz agonizantă. Sau, hai să fim şi mai eufemistici: cenuşie. Şi la propriu şi la figurat. Am scos, în acest timp, şaisprezece numere. Nu 21 câte ar fi trebuit dacă lunarul ar mai fi fost... lunar. Pentru că, din raţiuni administrative, s-a convenit să edităm în fiecare an opt numere, patru duble şi patru simple. Dar cele duble sunt chiar duble, ca număr de semne tipografice şi de pagini. E, oarecum, redundant să spun ce am publicat în aceste 16 numere de revistă. Ar trebui, în primul rând, să menţionez, poate, faptul că am încercat să deschidem sectorul critic al revistei spre nume ceva mai noi, chiar dacă, unele, deja consacrate, sau tocmai de aceea. Mă bucur să pot cita printre cronicarii literari ai revistei pe Nicoleta Sălcudeanu, Ştefan Borbély sau Bogdan Creţu, dar nu numai pe ei.
Paradoxal, această revistă, care a fost fondată de un critic şi încă de cel mai important critic al momentului, nu a mai avut în redacţia sa, de ani buni (sau mai degrabă răi), nici un critic de talie. Sigur, Ibrăilenii de astăzi nu sunt la Viaţa Românească. Dar virusul de ibrăilean poate să se ascundă în te miri ce computer de critic literar în curs de afirmare.
Am reuşit să deschidem puţin, mai bine zis să întredeschidem revista spre cartea de istorie, cartea de religie, să avem o cronică a traducerilor. Viaţa Românească de altădată avea o cronică de film, semnată de un D. I. Suchianu, o cronică de teatru, semnată de un Mihail Sebastian. Fără a încerca să-i comparăm pe cei de azi cu cei de ieri altfel decât prin similaritatea domeniilor, am readus în paginile revistei interesul, fie şi foarte fugar, pentru film, teatru şi plastică. Ba, pentru teatru interesul a putut părea mai susţinut vara trecută, când Matei Vişniec ne-a încredinţat o nouă piesă a sa, încă nejucată, Ioana şi focul, dedicată Ioanei D’Arc. Ne-am adus aminte de poeţi care nu mai sunt, cum ar fi Vasile Petre Fati şi Ioan Flora, dând cititorului câteva texte inedite, alături de câte un comentariu critic. În numărul din mai anul acesta am avut norocul de a putea publica un text inedit de Ştefan Bănulescu, un scriitor despre care se vorbeşte foarte puţin, deşi locul său în literatura română este unul comparabil cu al marilor clasici, dispăruţi cu câteva decenii înaintea sa. Interviurile revistei, cu Şerban Foarţă sau cu Petre Stoica au prefaţat, parcă, seria începută de Daniel Cristea-Enache, ale cărei prime “obiective” sunt Dan C. Mihăilescu şi Alex Ştefănescu. Aşadar criticul îl intervievează pe critic, dar promite să-i provoace şi să-i asculte şi pe scriitorii ceilalţi. Continuăm cu Jurnalul lui Mircea Ciobanu, a cărui apariţie a început de câţiva ani, cu traduceri din zona iberică promise de Dinu Flămând, prezent în miezul numărului 10 de anul trecut cu un excepţional Pessoa. De menţionat neapărat semnalul jurnalului imaginar al lui Mateiu I. Caragiale, scris şi publicat între timp de prozatorul Ion Iovan. Să nu uităm poeţii debutanţi, pe care îi susţine, când e cazul, revista noastră. Şi altele şi altele. Nu în ultimul rând prezenţa unor nume de scriitori români sau de origine română de pe alte meridiane şi paralele, cum ar fi Andrei Codrescu, George Banu, Dumitru Radu Popa, Dieter Schlesak, Valery Oişteanu, Victor Ivanovici, ori acea substanţială selecţie din revista de la München, Apoziţia, apărută vara trecută.
O dorinţă deloc secretă a noastră, un punct din programul cu care am concurat pentru rolul de azi, a fost acela de a readuce revista în parametrii celei de demult, cu preocupări de filozofie, sociologie, istorie, domenii care se manifestau, uneori, nesusţinut însă, şi înainte, să o recunoaştem. Ceea ce nu am reuşit încă, dar sperăm că timpul nu este pierdut, este de a arunca măcar o privire şi asupra unor domenii neglijate în general de scriitori; pentru aceştia, de obicei, cultura se identifică în mod absolut cu literatura. Greşeală fundamentală. Nu am găsit încă un cronicar al economiei, nu am găsit încă un matematician care să scrie despre acest domeniu dificil de transmis adepţilor culturii umaniste. Am reuşit două-trei dezbateri de substanţă, cum ar fi cea în curs, de câteva numere, cu tema “Scriitorii şi Biblia”, sau aceea, de anul trecut, despre manualele de literatură. Mentalitatea de semi-farniente, instalată de pe vremea când un post la o redacţie a USR nu însemna nimic mai mult decât un ajutor social dat unui membru, ne-a împiedicat să avem asemenea dezbateri de substanţă culturală serioasă şi profundă în fiecare număr de revistă. Avem câteva semne că numărul 1-2 de anul acesta, cel cu dosarul despre populism a fost mai căutat decât altele, ceea ce demonstrează că există o anume actualitate a temelor şi ideilor, conexe culturii şi vieţii sociale în general.
Aceste rânduri se vor un substitut de bilanţ, dar şi o invitaţie pentru eventualii colaboratori din domeniile neglijate, enumerate mai sus. Că de poezie nu ducem lipsă; cu cât scade aceasta în atenţia cititorilor, cu atât, parcă, producţia creşte, ca să confirme faptul că între lirică şi economie chiar nu e nicio punte. Numai că trăim într-o societate care mizează mai mult pe economie decât pe poezie. Totuşi, în acest număr, încercăm o antologie Viaţa Românească, în care veţi găsi texte ale unor poeţi mai cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, care, considerăm noi, au ceva de spus.
Am fi vrut ca această revistă, uitată într-un fel de paragină, să devină o instituţie. Poate că, în timp, vom reuşi un vis mai vechi al celui întrebat mereu “ce se întâmplă la voi?”, şi anume acela de a institui premiile Vieţii Româneşti. Este un proiect pe care îl mărturisim aici, ca să putem fi traşi de mânecă în cazul în care îl vom uita pe drum. Chiar dacă e greu să mai inventezi nişte premii care să conteze altfel decât pentru suma din spatele lor, într-o ţară în care premiile au apărut, în ultimii ani, mai ceva decât ciupercile după ploaie.
În tot acest timp la care mă refer aici, am fost atacaţi din interior, cei din afară având mai degrabă generozitatea de a observa înnoirile pozitive aduse revistei, nu în ultimul rând forma grafică, coperta concepută de Mihael Şchiopu, şi corpul de literă mai accesibil ochilor obosiţi de lectură. Am fost ajutaţi şi de Uniunea Scriitorilor, care şi-a întors faţa către această revistă, urgisită ani de-a rândul, din cauza crizei financiare a USR. Cu ajutorul celuilalt editor al nostru, majoritar ca să zicem aşa, Redacţia Revistelor pentru Străinătate, sperăm să putem repune în funcţie situl revistei, greu de accesat şi mai ales de utilizat până acum. Tuturor, inclusiv colegilor care ne atacă nejustificat de altceva decât de propriile fantasme şi de realitatea paralelă în care trăiesc, le mulţumesc pe această cale pentru că ne menţin tonusul şi decizia de a continua. Un timp, desigur, până la noi ordine. Că veşnic/ă nu e nimic, nici măcar reaua-voinţă. Poate doar, sperăm, Viaţa Românească. Cu sau fără noi.
