In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Avanpremieră
IDEARUL - ADRIAN BUZDUGAN Proză de ADRIAN BUZDUGAN
Adrian Buzdugan nu mai e un tinerel care încearcă proza cu degetul. S-a născut în 1971. A scris şi a publicat mai mult în ziarele brăilene, unde predă ştiinţele sociale, după ce a studiat filozofia, studiu soldat cu o teză de licenţă despre Re-definirea umanului la Martin Heidegger. A scris şi scrie cronică de film pe la Brăila şi Galaţi, a mai publicat proză în Dacia literară. Acum nu mai puţin de 16 ani a depus la editura Junimea din Iaşi două volume, Treisprezece gloanţe şi de restul… morcovi, proză, şi Dicţionar Lume-Eu, poezii. Versurile i-au fost respinse din start, în schimb cartea de proză n-a mai apărut din cauza crizei cu care s-a confruntat editura în acei ani. O treime din volum s-a pierdut prin sertarele editurii, spune autorul. Cele două povestiri fanteziste, funambuleşti, groteşti sau cum vreţi dvs. să le numiţi, pe care le publicăm, una în acest număr, cealaltă în numărul următor, fac parte dintr-un volum intitulat Luneta lui Ropu şi subintitulat povestiri ultimative. Autorul mai oferă eventualilor editori şi următoarele alternative de titluri pentru cartea sa de proză scurtă, excelentă, cred eu, şi anume Bliul sau Capela excomunicaţilor, titluri ale unor povestiri, ultimative desigur şi ele, din cartea sa, încă inedită. În ceea ce mă priveşte, după ce am citit Antilumea şi Idearul, am avut o clipă de panică: nu cumva sunt nişte texte ale vreunui maestru străin despre care eu n-am auzit încă?! L-am întrebat şi pe autor dacă e el sau altul („Eşti tu, Horatio sau eu nu-s eu?”, vorba lui Hamlet) şi s-a dovedit, sau aşa cel puţin afirmă Adrian Buzdugan, că e chiar el. Atunci merită toată atenţia şi din partea cititorilor, dar şi din aceea a editorilor.
Nicolae Prelipceanu
IDEARUL
“Wir sind nichts; was wir suchen ist alles.”
Hölderlin, Hyperion
Am început prima dată să colecţionez tablă. Prima dată ca profesionist mă refer... Până atunci colecţionasem “Pif”-uri, “Rahan”-uri, figurine, timbre, almanahuri, cărţi de aventuri, colecţii Jules Verne, Dumas, Balzac, Shakespeare, Heidegger – în funcţie de vârsta pe care o străbăteam... muzică pe diferite suporturi, “National Geographic”, “Scientific American”, “Science & vie”, “Lettre internationalle”, fotografii... Dar cu tabla era altceva!... Tabla era unul din fundamentele civilizaţiei moderne. Fără ea n-ar fi existat produsele primare ale acesteia: burlane, jgheaburi, coşuri de fum sau de gaze, cazane, virole, butoaie, găleţi, stropitori, cutii, căni, pâlnii, casete, ţevi, tubulaturi, acoperişuri...
Unii colecţionează filme pe DVD, având liste complicate, pe genuri, premiate, aranjate pe regizori, actori... unii cumpără cărţi pe care nu le vor citi niciodată şi pe care nepoţii moştenindu-le le vor vinde la un preţ de nimic, alţii aduc familia în sapă de lemn achiziţionând scumpe obiecte de artă...
Toată lumea colecţionează sau a colecţionat vreodată ceva! Reviste, diverse ambalaje – unele pentru concursuri idioate, ceasuri – în stare de funcţionare sau nu, celulare, tatuaje, piercing-uri, medalii, bani – vechi sau noi, boli, flori, programe, afişe, scrisori, amintiri, infracţiuni... Mulţi se laudă cu jocurile câştigate, locurile văzute, lucrurile cumpărate, mijloacele de transport etc. Totuşi, cu cât destinaţia a fost mai îndepărtată, hainele sau maşinile mai scumpe, cu atât e riscul mai mare să fie şi să rămână nişte simpli imbecili.
Sunt şi colecţionari plicticoşi, cei care vânează funcţii, care adună diplome ori chiar state...
Unii fac mulţi copii şi le pun nume ciudate ori numele tuturor rubedeniilor, alţii fac sex şi păstrează în memorie doar numărul la care a ajuns colecţia. Chiar memoria nu e altceva decât o colecţie de amintiri şi cunoştinţe, inteligenţa fiecăruia fiind circumscrisă de gradul de ordonare al informaţiei...
Cărţi, reviste, tablouri... toate nişte prostii! Tabla e altceva! Ea reprezintă apogeul civilizaţiei umane, verigă de aur între perisabilul pământ ars şi plasticul infect!
Copiii sunt încurajaţi să colecteze abţibilduri, imagini-surpriză cu personaje de desen animat, strecurate prin chipsuri, gume de mestecat, cartonaşe cu jucători de football, baseball sau alte sporturi îndrăgite în zona natală, jocuri pe calculator, şerveţele... La şcoală sunt puşi să facă ierbare, insectare, portofolii – care nici nu ştiu precis ce trebuie să conţină, desene, să umple caiete cu teme... în mare parte inutile... Mai târziu ajung să viziteze colecţiile pe care nu le pot realiza singuri: acvarii, delfinarii, voliere, terarii, vivarii, grădini botanice, parcuri zoo, muzee...
Şi asta te duce cu gândul la o teorie a conspiraţiei! De mic eşti îndrumat să strângi, să colectezi!...
Am vândut cărţile, revistele, perdelele, mobila, clanţele, covoarele... cam tot ce era nefolositor şi mă putea încurca sau distrage. În schimb am comandat nişte etajere lungi, încăpătoare. Corpurile de iluminat le-am direcţionat bineînţeles în aşa fel încât să sublinieze şi mai mult valoarea pieselor speciale: o tablă groasă de tanc petrolier, patru pe patru, un pat de cablu din tablă electrozincată perforată, un reflector dublu parabolic, o învelitoare din solzi de tablă în profil african, cu protecţie anticorozivă şi câteva pancarte stampate.
Livromanii, filateliştii construiesc colecţii de natură pozitiv-obsesională, numismaţii sunt la graniţa dintre pasiune şi afacere, erudiţii şi enciclopediştii acoperă o zonă neutră şi se ajunge la colecţiile negative făcute de ipohondri, recidivişti, ucigaşi în serie... Sunt şi excentrici, care colecţionează capcane pentru şoareci, lacrimi, obiecte radioactive, mirosuri pestilenţiale, dinţi, fetuşi malformaţi sau oase.
Oamenii fac colecţii pentru a-şi acoperi goliciunea.
Unii, în dorinţa de a se apropia de o existenţă autentică, colecţionează obiecte de cult, corane, biblii, cruci, podoabe, moaşte, documente, măşti, obiecte de artizanat, antichităţi. Alţii, în zborul lor inutil prin lume, adună ceşti, tacâmuri, oale, lame, pietre, carduri, tuburi, cutii, brichete, păpuşi sau maşinuţe, arme, diverse produse alimentare, cartele telefonice, stilouri, instrumente muzicale, accesorii, machete, clopoţei, ţesături, piese de mobilier, etichete, bijuterii...
În unele cazuri, oamenii se definesc prin colecţiile lor ambulante, prin promisiunile sau miştocărelile pe care le fac ori prin suma fobiilor, obsesiilor sau argumentelor aduse. Interesant este că oamenii înşişi se strâng în colecţii! Pentru a-şi uşura viaţa, se cristalizează în comunităţi mici şi mari. Soldaţii se oferă voluntari sau sunt siliţi să formeze armate, sportivii se strâng în echipe, ambiţioşii culeg creduli pentru biserici sau partide, copiii sunt adunaţi în cămine, grădiniţe şi şcoli, tinerii în facultăţi...
Satele, oraşele, întreprinderile, asociaţiile, sindicatele, organizaţiile adună oameni şi le impun reguli în virtutea cărora colecţia funcţionează. Adeseori persoanei i se asociază un număr de identificare şi este tratată ca atare.
E adevărat, îmi pierdeam mult timp cu consideraţiuni asupra colecţiilor în general, dar tabla, între care foile de tablă, rămânea pasiunea mea! Rulouri şi foi de tablă lisă şi striată, cutată, decapată, melamină, multistrat, galvanizată, bătută, găurită, expandată, plută, tablă din aluminiu, tablă aluminiu cu efect inox satinat, tablă din oţel inoxidabil, tablă de oţel fosfatată şi vopsită electrostatic, fetru, magnetică, tablă alpaca, tablă de cupru aurită, tablă zincată vopsită în culori standard (alb, gri şi maro) sau neagră, neagră striată, tablă zincată şi cutată asimetric, tablă de plumb.
În timp ce-mi ordonez şi completez colecţia, mai fac cădelniţe, cuve pentru maşini de spălat şi diverse şabloane. Exemplarele nereuşite le vând cunoscuţilor şi procur materia-mamă: tabla.
Când te gândeşti că o întreagă industrie stă în umbra tablei: laminoarele, ştanţele, cleştii şi foarfecii, matriţele, presele etc.
E epopeic!
Câteodată stau şi mă gândesc că pentru cei mai mulţi oameni viaţa nu este decât o colecţie de momente banale printre care îşi construiesc evenimente mărunte: nunţi, botezuri, aniversări, înmormântări... Inventează comemorări, sărbători numai ca să-şi mai coloreze viaţa searbădă, vidul existenţial. Ziua X, Ziua Y, zile de naştere, onomastice, 1 Mai, 8 Martie, sărbători naţionale, pomeniri, sărbători religioase expandate: Vallentine’s Day, Halloween ş.a.m.d. Toate gravitează însă în jurul arbitrariului; mai bine faci un chef de echinocţiul de primăvară, că-i mai cu rost!
Unii parcă sunt făcuţi să strângă numai necazuri, alţii, cu nepăsare, nimicuri!
Timpul, la o adică, nu este decât o colecţie de momente trăite mai mult sau mai puţin anapoda, iar universul, o adunătură de energii în veşnică mişcare.
În corespondenţa susţinută pe care o am cu Christine Svenningsen, cea care colecţionează insule Thimble, precizez într-un loc că este aproape o regulă a aberaţiei colecţiei: un om nu citeşte toate cărţile pe care le strânge în biblioteca personală! Colecţia pur pasională zgândăre dramul de nebunie sădit în fiecare.
Altă treabă cu tabla! Toate foile de tablă le-am admirat, pipăit, mirosit, în câteva chiar m-am tăiat! Ce amintiri...
Azi am scris mare pe o pancartă din tablă bej, smălţuită:
“Mă uit la tablă şi-mi zic:
Eşti un nimic!...”
Îmi dau lacrimile...
Tocmai cercetam frumoasele asperităţi ale unei foi de tablă, cu caroiaj diferit, când m-am trezit cu unul de la fisc.
- Dom’le, n-aveţi afacerea înregistrată!
- Ce afacere, dom’le? Cum colecţionează alţii autografe, lămpi, oglinzi, proprietăţi, firme luminoase, decoraţii, semne de circulaţie, afişe electorale, steaguri, sacoşe, vopsele, andrele, hărţi sau colecţii conexe, capace de canal, lanţuri... aşa colecţionez şi eu tablă: lopeţi, hârleţe, făraşe, tăvi, chiuvete, rezervoare, caroserii, fuzelaje, lighene, bărci, streşini, bagdadii, suporturi, doze... E vreo problemă?
I-am promis că îmi voi scoate certificat de producător, dar n-am scăpat de el până nu i-am dat patru rulouri de bandă laminată la rece...
Eram în balcon, când privirea mi-a rămas înţepenită în glastrele vecinei. “Două lalele sunt o colecţie? De la câte lalele începe colecţia?” acesta era paradoxul colecţiei, care trebuia surmontat cumva! “O lalea albă, una galbenă, una roşie... sunt atâtea culori şi atâtea nuanţe!... Laleaua neagră! Peste toate era ea! Maximul colecţiei! Aşa cum se distinge între colecţiile de băuturi, colecţia de vinuri, orice colecţie avea o cheie de boltă, un punct apoteotic, un nod central: capul de bour, trofeul majestuos, medalia olimpică, teza printre atâtea alte lucrări sau teste nesemnificative, imperiul între state şi palatul printre case!
Am intrat şi m-am uitat în colecţia mea la piesele mari: un rezervor cilindric, roşu, cu lungimea de 3 metri şi diametrul de 1,4 ,în greutate de circa 1,5 tone, o ţeavă de deşeuri radioactive pentru care spărsesem toţi pereţii ca să-mi intre în apartament... şi un ceainic rusesc, de paradă... Nu intra nimic în clişeu!
Spre seară mi-am revenit şi am început să lucrez furibund la un guler cilindro-tronconic din placă de grafit expandat cu inserţie din tablă de inox lisă, în grosime de 0,5 milimetri, cu dimensiunile de 2200 x 2180 mm în baza uşor eliptică.
Ieri am avut o controversă cu Borka, un prieten, care are o pasiune pentru surprizele de la ouăle Kinder – are peste 500... şi care-şi tot notează visele erotice avute cu elevele sale. Totul a pornit de la remarca mea cum că are mai multe surprize decât a fabricat firma. A luat-o ca un atac la adresa autenticităţii colecţiei sale...
– Pasionaţii colecţionează obiecte care au o semnificaţie aparte pentru ei!
– Atunci, micuţii terorişti, care colecţionează poze cu atentate sângeroase pot fi numiţi Adevăraţi colecţionari? a răbufnit el. În plus, dacă ajungi să crezi că până şi mâncarea gătită este o colecţie de proteine, glucide şi lipide, vei sfârşi ca un colectofag primitiv, lipsit de orizont!
- Oricum, important e să ai stil! Poţi să colecţionezi chiar ouă! i-am returnat eu.
Ne-am despărţit cam supăraţi...
Când mă întorceam de la Martina L. , care-mi expusese mândră colecţia de nepoţi, neştiind că asta mă va determina să-i eliberez locul din peisajul social al apropiaţilor mei, am zărit o mâţă într-un prun uscat şi am simţit o zdruncinătură!
Eram pe un drum greşit!
Da, sigur mă poziţionasem pe un drum greşit! m-a luat cu ameţeală...
Ce colecţionasem eu până atunci? Materie anorganică prelucrată?!
Ce eroare!!! Mai înălţător ar fi fost să fi adunat chiar frunze uscate sau ceapă!...
Să colecţionezi părţi din natură! Asta DA!
Colecţionarea fiinţelor nu este o noutate. Mulţi colecţionează voluntar flori, animale de companie, amici, familii de albine, cai, iepuri etc. Totuşi nu se cade să faci de-aiurea nişte simple colecţii de clorofilă (ferigi, cactuşi, muşcate, narcise, trandafiri...) sau, ceva mai dificil, de vertebrate sau nevertebrate.
Copacul nu este o colecţie de frunze, cum nici gâştele nu colecţionează pene sau girafele pete!... Trebuia deci o Tehnică!
Din prima zi am luat un câine, pe care l-am lipit cu prenandez de copacul din faţa casei şi o fetiţă, pe care am pus-o să facă cu mâna. Am sădit şi 25 de lalele.
Am scos bani frumoşi din vânzarea celor aproape 300 de tone de tablă... Pe drum am cumpărat nişte seminţe de ienupăr şi un vultur fără o ureche de la un importator scăpatat, cunoscut al soră-mii...
A trecut pe la mine şi Urta, un fost coleg de liceu. Mi-a lăsat trei mâţe şi un chiparos. L-am făcut un tur al colecţiei: i-am arătat aleile împânzite cu păianjeni şi melci, straturile cu tufănele şi brebenei...
A fost impresionat!...
Tot umblu pe la oficialităţi să-mi decreteze casa rezervaţie naturală, dar fără succes...
“Natura ca colecţie”.
Am înmărmurit când am văzut afişul!
Trei nopţi, cât au mai fost până la anunţata conferinţă Microsoft pe tema colecţiei, n-am dormit aproape deloc. Tot îmi imaginam şi răsimaginam cavalcada de întrebări şi răspunsuri edificatoare, entuziasmul şi emulaţia, spiritele frenetice dezlănţuite, potopul de înţelepciune şi har...
Aşezat în primul rând, faţă în faţă cu tribuna am aşteptat-o înfrigurat pe cea care susţinea conferinţa, eminenta Sanna Prcka.
Am zărit-o imediat pe specialistă, era puţin mai hidoasă ca toate tablourile lui Bosch la un loc, însă avea nişte ochi inflamaţi, inteligenţi.
– ...jurnalul cu pretenţii este de obicei un attic foarte curat şi ordonat, în care sunt prezentate într-un mod nefiresc anumite întâmplări, trăiri şi proiecte, care în mod firesc ar trebui să fie de-a valma! Mai aproape de realitate este până şi Umberto Eco, nu atât prin recombinarea gigantescă a faptelor istorice din “Pendulul lui Foucault”, cât prin credibilul vârtej din “Misterioasa flacără a reginei Loana”: revistele, benzile desenate şi cărţile copilăriei, imaginile care-au aprins focurile pubertăţii, fotografiile celebrităţilor vremii se amestecă în iureşul nebun al creierului care caută să-şi recapete memoria...
Mă concentrasem atât de mult, încât mă dureau urechile cu pleoape cu tot!
Nu prea înţelegeam eu ce legătură aveau astea cu subiectul conferinţei, e drept, nici nu citisem chestiile la care făcea trimitere!... Oricum, enumeraţiile anunţau apropierea colecţiei...
Nu mă înşelasem:
– Romanul “Colecţionarul” este cheia întregii literaturi a lui Fowles, de altfel, unul dintre singurii bărbaţi care au pătruns în mintea femeii...
Aici am spart glumele porcoase referitoare la locul unde pătrunsese de fapt John Fowles, cu o întrebare:
– Colecţionăm aparate de uz casnic şi electronice în genere, sau subspeciile acestora: cipuri, transformatoare, sloturi, microprocesoare, difuzoare, circuite, motoraşe...?
– ăăă... drept să vă spun, domnu’...
– Molz, Joseph Haar Molz!
– Domnu’ Molz!... Cartea nu-i o simplă colecţie de pagini sau cuvinte! În ea sunt strânse afirmaţii, exclamaţii şi interogaţii, idei. Privind obtuz, chiar alfabetele nu sunt decât colecţii de litere, poeziile de imagini poetice, picturile de forme şi culori...
M-am ridicat. Am mai auzit o frază tare încâlcită despre celule, molecule, atomi şi particule elementare înainte de a trânti uşa cu putere.
Am aprins descumpănit veioza.
Şi dacă nu şi-a bătut joc de mine?
Tristeţea mă apasă... Colecţia mea nu este decât un abator al naturii...
Ca parte a naturii, e imposibil să creezi o colecţie completă fără ca ea să nu te cuprindă!... Or, Colecţionarul trebuie, în mod necesar, să se afle în afara colecţiei!
Trebuia să-mi fi dat seama şi să sar peste evoluţia înceată: anorganic, organic, spiritual.
Achiziţionarea unor culegeri de aforisme celebre era facilă, dar nu era o soluţie! Eu trebuia să cern!
Zi de zi am început să merg la bibliotecă şi să extrag nectarul din teancurile pe care mi le tot aducea un găligan deşirat, veşnic nemulţumit.
Eliminam butadele, “Singura scuză a lui Dumnezeu este că nu există!” (Stendhal), “Dumnezeu e mort, dar nici omul n-o duce prea bine...” (Gianni Vattimo), vorbele ofensatoare, “Nu contează cum te întorci, curu’ tot în spate îl ai.” (Ingmar Bergman) sau cinismele remarcabile, “Moartea unui om este o tragedie, moartea câtorva sute de mii este doar o statistică” (Stalin), “Ucideţi-i pe toţi! Dumnezeu îi va recunoaşte pe ai Săi!” (Arnold Almari) şi rămâneam cu spiritele adevărate: “Avem arta pentru a nu fi distruşi de realitate.” (Nietzsche),
“Cunoaşte-te pe tine însuţi şi lasă Natura zeilor.” (Socrate), “Universul este o maşină de făcut zei.” (Bergson), “Simplex sigillum veri.” (Boerhaave), “Animalul este afectat numai de raza de lumină necesară vieţii, omul, dimpotrivă, chiar şi de raza indiferentă a celei mai depărtate stele.” (Feuerbach), “A cunoaşte flacăra din afară ignorând căldura, sau a cunoaşte flacăra consumându-te în ea, a şti fără a fi sau a fi fără a şti – aceasta este dilema.” (Jankélévitch)...
După îndelungi dezbateri cu mine însumi, m-am oprit asupra termenului “sofiologie”. Rostirile pline de înţelepciune, care fac obiectul cercetărilor mele, conturează acest domeniu.
Trebuie să recunosc că statutul de întâi sofiolog mă măguleşte puţin!...
După vreo 30.000 de volume am capitulat.
Sentinţele trebuiau să fie ale mele! Ce strânsesem eu nu diferea cu nimic de colecţiile autorizate, intrate în hibernare prin milioane de alte biblioteci!
Îmi era clar că trebuie să evit truismele, gen “nimeni nu-şi este suficient sieşi”, “în toţi există spaima că avem doar această viaţă”, “sunt mai puţini oameni decât stele” sau formele prea complexe: “Realitatea este un continuum quadrimensional care se exprimă prin mişcare.”, “Datorită tensiunii ce apare între referenţialitatea temporală a conştiinţei şi lipsa unei referenţialităţi corespondente în existenţă, la nivelul conştiinţei se generează pentru echilibrare compensaţii atemporale: de rangul I – fiinţa; de rangul II – nefiinţa şi nemurirea; de rangul III – ciclicitatea şi holismul.”
Am ales forme mai lacunare, unele poate cam obscure:
“Gândirea împiedică acţiunea.”
”Amintirile cadrează Eul.”
“Transformarea noastră este unitatea de măsură a umanităţii.”
“Cine stăpâneşte timpul, îşi este propriul stăpân.”
“Limita noastră este lumina.”
“Clipa face ca din haosul ce vine să nu rămână decât un fir.”
“Nimicul nu e dincolo de stele, nimicul este între noi şi ele.”
După-amiezele mi le petreceam pe turnul primăriei. Libertatea care o găseşti pe culmi, alături de abis, echilibrul instabil... îmi inspirau panseuri noi.
Ieri a plouat. Azi e cam frig şi bate vântul.
Sergentul îmi smulge hârtia mototolită din mâna încleştată.
“Universul este visul eternităţii de-a muri...”
– Ai naibii sinucigaşi!... mormăie el şi o aruncă la coş.
Reanimare. Salonul 5. Văd că am perfuzie...
Medicamente, saloane, sicrie, asistente, urne, cimitire... la astea nu mă prea gândisem...
Poate că trebuia să confecţionez o tablă din mercur!... Nişte raţe... “Es ist gut.”... Nimeni nu poate concura cu natura.
Pe borcanul în care a ajuns creierul lui Molz scrie atât:
B.Z. 506245, Creier de Boemia.
adrian buzudugan
(Citiţi în numărul următor povestirea ANTILUMEA, de acelaşi autor)
