In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Ancheta VR
ÎN BASARABIA SOVIETICĂ, AM FĂCUT ORE DE EDUCAŢIE FIZICĂ ÎN TREI FOSTE BISERICI - LEO BUTNARU Am descoperit Biblia parţial, în copilărie, din câte am putut înţelege din predicile preotului, din ghersurile corului bisericii din comuna mea natală, Negureni, judeţul Orhei. Asta se întâmpla până la vârsta-mi de 12 ani, după care se închise lăcaşul sfânt. La începutul anilor 60 ai secolului trecut, bolşevicii declanşaseră o campanie acerbă contra clerului, contra credincioşilor. Ateismul devenise parte componentă a... tot, în URSS, RSSM etc. Astfel că noi, copiii, eram supuşi... împăcătoşirii. Elev, apoi student, mă văzui nevoit să umblu la orele de aşa-numită educaţie fizică în... trei „ex”-biserici, care fuseseră transformate, păgâneşte, în săli de sport: la Chiţcani, Ciocâlteni şi Chişinău... (Cea din Negureni devenise un fel de muzeu al satului, dar, mai adevărat spus, – muzeu al statului sovietic deznaţionalizator). Astăzi, spre bucuria noastră şi slava lui Dumnezeu, toate aceste lăcaşuri, deopotrivă cu alte sute de biserici din Basarabia, au revenit la menirea (şi memoria) lor supremă – cea de slujire a ortodoxismului. Iar Biblia aveam s-o descopăr deja student fiind, aflând-o la unii prieteni mai în vârstă, care mi-o împrumutau.
„Şocul contrastelor eterne”
Abia acum, la cam generalizată cărunteţe, conştientizez că, de fapt, evident sau tainic-implicit, în scrisul meu există contrapuncte biblice. Sentimentul testamentar apostolicesc domină istoria generală a lumii şi memoria „personală” a omului, deci şi a scriitorului. Iar acesta, scriitorul, încearcă să afle motivaţia fiinţării universului în toate componentele sale de taină fizică, metafizică, transcendentală, enigmatică, ba chiar de-a dreptul miraculoasă, ca supra-istorie, supra-memorie-conştiinţă-subliminal. În „demisolul” (underground-ul) aceleiaşi istorii generale etc. – omul (poetul, filosoful) este solicitat, dihotomic, atât de ademenitoarele vise, idei sublime, cât şi de cotidianul gri, nu de puţine ori dezagreabil, agresiv; angajat atât de enigma metafizicului, transcendentalităţii, cât şi de neaşezările sociale, stupizeniile politice, toate astea ca expresie şi evidenţă a intrinsecilor contradicţii incluse, predestinat, în cursul existenţei şi destinului uman.
Însă omul (filosoful, poetul) încearcă a se împotrivi „stării (sale) de jos” (subcereşti, cu adevărat!) şi iată-l, prin efort raţional, prin har şi voinţă, situat ceva mai sus, însă de asemenea – predestinat, spuneam – între (şi în) determinări naturale, „palpabile”, şi – altele – tainice, posibil divine; între (şi în) alb şi negru, lumină şi întuneric, acceptul şi dezacordul dualităţii dihotomice a cosmosului. În dualitatea tainei tainelor fiind neantizat, pentru totdeauna, şi eventualul răspuns la capitala interogaţie/ nedumerire referitoare la absurdul dualism – de ce, adică, lumea e lăsată a fi coruptă de demon, dacă Domnul e omniprezent. Altfel spus (de Victor Segalen): „Şocul contrastelor eterne”...
“Ziua a opta”
„Mă ajută” să răspund celebrul cugetător Nikolai Berdiaev care scria: „Arta omenească e un act ontologic: adaugă fiinţei lumii fiinţă nouă şi celor şapte zile ale Facerii o perpetuă zi a opta. A fi om în chip deplin, e a trăi în extazul celei de-a opta zile, care deschide mereu ciclul primordial pe care Dumnezeu l-a pecetluit cu odihna Sa”. Iată de ce am şi intitulat una din recentele mele cărţi de eseuri Ziua a opta. A apărut la Editura Institutului Cultural Român. Însă până la acest moment… 2008, în 1977 definitivasem un volum de poeme (apărut în 1983), intitulat Sâmbătă spre duminică, în care sunt şi versurile: „noaptea spre duminică trăind-o / ca pe a opta zi / din săptămână”.
Sincer vorbind, nu m-am gândit la atare relaţionare, între arta liturgică din Psalmii lui David şi poezia politică a împăratului de atunci, dar acum, pus în faţa interogaţiei, îmi dau seama că mi s-a întâmplat aşa ceva, adică – şi „ingerinţa” politicului în fapta legată de Psalmi... În 1991, la Chişinău, am editat Cântarea cântărilor (versiunea lui Corneliu Moldovan) – în stare de urgenţă. Adică, atunci se simţea o acută penurie de carte românească, de text în româneşte, în Moldova Interriverană, şi, la editura „EUS”, ne-am gândit să lansăm o colecţie de „Poezii de duminică”, accesibilă cât mai multor solicitanţi. Tirajul mediu era de 25 de mii de exemplare. Prin urmare, şi publicarea „Psalmilor...” a fost o comandă... politică de... contracarare a politicii antiromâneşti.
Dar, în stare firească, prefer să savurez frumuseţea psalmilor fără a-i... învenina politiceşte.
Probabil, din Biblie nu se ia cunoaştere, ci alinare
Biblia e un abur, o atmosferă în care se întâmplă simbioza dintre instinctele, impulsurile cognitive şi inevitabile înminunări. a(le) spiritelor elevate, înainte de toate. Care îşi pun, continuu, aceeaşi problemă – a divinităţii, – ştiind ab initio că nu vor găsi un răspuns (plauzibil). Religia mi se pare o combustie fără de care omul nu poate trece prin viaţă, prin propriul destin şi Destinul Cosmic. Religia este imbold, propulsie, cale fără început şi fără sfârşit.
Apoi, probabil, din Biblie nu se ia cunoaştere, ci alinare, atenuare a neliniştilor existenţiale, a deznădejdilor în faţa neantului, care poate fi chiar Dumnezeu, sau altceva – dar NU POATE Să NU FIE. Pentru că infinitudinea cosmică înseamnă, în principiu, lumină, viaţă. Da, şi vid, şi întuneric. Totul intercomunică. Totul e necesar. Întru întreţinerea Misterului.
În acest domeniu, în omnidomeniu, îmi vine să zic şi să scriu, omul, inclusiv plăsmuitorul de literatură, poate „participa”, poate fi prezent doar cu o foarte puţină cunoaştere, conştientizare, revelaţie, intuiţie, creaţie, cu o cvasi-cvasi-„certitudine”. Aici, omul, scriitorul, conştiinţa sa, e în crisalida misterului, în aerostatul acesta al înfiorării depline, când te gândeşti la cele de care, spune confratele, gândul se înspăimântă. Astfel că răspunsul franc ar fi: greu de spus... greu de crezut în vreo atare... reactualizare a dimensiunii profetice a literaturii.
Mă tem că, din câte se vede, se ştie, se întâmplă, religia poate deveni tot mai mult (... acut) o epifenomenologie ce influenţează tot mai puţin conştiinţa omului, filosofia socială, prezentul, viitorul. Aşa se arată, în vagă fulguraţie, lucrurile pe fundalul relativismului (post)modern. Tribulaţiile etico-axiologice ale contemporaneităţii creează confuzii (şi „trasează... perspective) tot mai înceţoşate. Altfel spus, şi ceva mai accentuat (dureros), – omul e cu simţul transcendenţei tot mai aplatizat. Simţul religios este
într-o prelungită etapă de conversie. Poate şi din motivul că pământeanul e descurajat de faptul că nu are acces la adevărul universal. Şi nici nu va avem.
