In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Cronica literară
VIAŢA LA ŢARĂ DUPĂ ALEXANDRU VLAD - MONICA GROSU Într-un sat deasupra căruia s-a oprit grăbit un curcubeu, se aşază scriitorul clujean Alexandru Vlad pentru a trăi într-o experienţă autentică şi foarte personală viaţa la ţară. Şederea într-o ambianţă rurală se transformă însă treptat într-o nevoie cotidiană de a analiza realitatea din jur ce nu mai are nimic în comun cu imaginea unei vieţi paşnice şi idilice din satul românesc de altădată. Asta şi pentru că satul ca şi comunitate tradiţională omogenă nu mai există, el transformându-se între timp într-un amestec hibrid de etnii şi clase sociale cu înclinaţii dintre cele mai diferite, însă cu atât mai explicabile cu cât reversul bisericii de altădată devenise bufetul, acel local insalubru şi îmbrăcat într-un fum gros de ţigară ce părea să atragă în fiecare seară consătenii la o mică aventură bahică. Impresiile autorului se organizează în texte aparent de sine stătătoare, dar care împreună compun un corp comun, oferind în cheie autobiografică şi subiectivă frânturi de existenţă reală extrem de subtil surprinse.
În Curcubeul dublu (Editura Polirom, Iaşi, 2008), Alexandru Vlad reuşeşte să redea printr-o analiză de o simplitate aparentă surprinzătoare, dar percutantă, lumea satului cu psihismele şi subteranele ei, nebănuite din exterior. Satul lui Alexandru Vlad este un loc ce şi-a pierdut conturul şi cum să nu şi-l piardă când locuitorii lui nu ştiu cum să-şi vândă pământul pentru construirea autostradei, acel pământ pentru care odată ţăranul român ar fi făcut orice să-l obţină. Odată intrat sub imperiul tranziţiei, al afacerismului capitalist, satul tradiţional se autodistruge, devorând orice urmă a mai vechilor aşezări de altădată. Într-un stil jurnalistic, când ludic, când grav, prozatorul clujean recuperează secvenţe din curgerea cotidiană lentă a clipelor, redându-le cu netrucată voluptate ficţiunii literare. Deseori uimit de fapte şi evenimente aparent nesemnificative, autorul lasă frâu liber descrierii, ce adună în cercuri concentrice după o cronologie interioară a textului, lumea şi modul ei de manifestare în circumstanţele unei actualităţi aproape delirante.
Dacă experienţa textuală îi reuşeşte întru totul autorului, cea a reaşezării într-un spaţiu presupus al liniştii şi stabilităţii, eşuează. În căutarea copilăriei de altădată, autorul este întâmpinat de imaginea dezolantă a caselor aflate în paragină, de lipsa de solidaritate a consătenilor şi mai ales de ineficienţa unui sistem ce a exclus aproape complet această patură socială a ţărănimii sărace. Satul e asaltat de o tranziţie când trepidantă, când lentă, dar interminabilă, căreia nu îi mai face faţă. Tristeţea ce îmbracă fiecare rând într-o mantie voalată, are ca suport tocmai constatarea autorului-narator că satul nu mai este ce era odată. Lucrurile se schimbă perpetuu, intrând într-un vârtej ameţitor al vremurilor actuale. Refugiul în sânul unei comunităţi liniştite nu mai este posibil în zilele noastre, iar sentimentul statorniciei resimţit cândva în copilărie nu mai poate fi recuperat.
Şi totuşi de ce ,,curcubeul dublu”? Explicaţia o găsim în replica profesorului mutat şi el la ţară, care constată că oamenii nu mai au ochi pentru fenomenele astrale. ,,Odată a simţit nevoia să-mi explice: ştii de ce m-am oprit tocmai în satul ăsta dintre toate? Nu ştiam că eşti pe aici. Nu vreau să deranjez. Dar am colindat câteva dintre satele mai apropiate, ca să găsesc un loc. Plouase şi peste valea aia de-acolo a apărut un curcubeu. Întreg, dublu şi parcă tras cu vopsea. Nu orice vopsea, ci acrilică. Îţi venea să intri prin el ca printr-un arc de triumf. Aşa ceva nu văzusem în viaţa mea. Ca în fraţii Limbourg. Mă uitam la curcubeu şi a trecut un beţiv care m-a salutat, dar pentru fenomen n-a avut nici măcar o privire. Aşa sunt astea la noi, mi-a explicat el. Şi-atunci am zis: aici! Dacă au asemenea curcubeie…” (p. 143).
Nu doar satul ca şi entitate abstractă e prins în contururi precise, ci personajelor care-l populează le sunt dedicate portrete de un realism seducător. Figurile care întregesc comunitatea sunt emblematice, Artistul, Profesorul de filosofie şi mama sa, Preotul, vecina cleptomană, baba Florica, urmată după moarte de pisica ce păstrase drept moştenire obiceiurile bătrânei, câteva familii de ţigani şi alţi eşuaţi ai sorţii. Viziunea auctorială e sumbră, uşor fatalistă, şi fără menajamente înfăţişată în tuşe groase şi precise. Mentalitatea omului de la ţară presupune de la sine înţeles o curiozitate indiscretă de a şti ce se-ntâmplă nu doar în curtea vecinului, ci şi-n sufletul lui. Veştile aleargă foarte repede în sat, în special cele proaste, iar viaţa comunităţii freamătă la orice eveniment, fie el şi mai puţin spectaculos.
Relevantă pentru superficialitatea şi lipsa de solidaritate a consătenilor este tragica întâmplare a morţii unei bătrâne ,,doamne” (violată şi ucisă), mutată recent în sat cu fiul ei, profesor de filosofie. Transpunându-se în interioritatea faptelor analizate, autorul notează cu stupefacţie detaşarea vinovată a celor din jur şi presupusele acuze ce par să lovească invariabil victima. ,,Am înţeles că ţipetele s-au auzit timp de câteva ore. Trebuie să fi fost şi urechi ciulite, care au pândit clipa când acestea au încetat. Şi s-au mulţumit cu atât. Probabil speranţa lor disperată, în incapacitatea de-a fi solidari cu orice fel de străin, a fost că nu se va întâmpla nimic rău. S-au închis mai degrabă în case ca să se apere.” (p. 155).
Adunând sub cupola sa oameni din diverse medii sociale, satul devine treptat o comunitate unde cu greu se pot armoniza mentalităţi şi stiluri de viaţă diferite. De aceea, convieţuirea devine tot mai dificilă, părerile sătenilor sunt împărţite, fiecare catalogând în felul său evenimente mai mari sau mai mici ce au loc în sat. Alexandru Vlad reţine cu o aplecare specială asupra detaliului semnificativ tocmai această manieră tipică a oamenilor de la ţară de a comenta şi colporta ştirile. Trecând-o printr-un spectru analitic (hiper)realist, scriitorul conturează o panoramă a societăţii rurale româneşti, prinsă adesea într-un joc de paralelisme: sat-oraş, tineri-bătrâni, perioada ante şi postrevoluţionară. Imaginile ce alunecă pe pelicula narativă precum într-un film mut sunt de-a dreptul dezolante, şi autorul, cu un simţ exacerbat al observaţiei fine, nu poate să nu constate cum casele cad tot mai mult în paragină, cum vecinii fură totul din jur, cum satul pare paralizat şi orice activitate se suspendă când la cele două prăvălii nu se găsesc ţigări, asta aşa ca o parabolă despre românism. Ironia şi autoironia funcţionează perfect în textul lui Alexandru Vlad ce pare la rândul său sedus (asemeni cititorului), de ideea unei introspecţii a vieţii umane din unghiurile ei cele mai nefavorabile. Având această forţă de a privi lucrurile drept în faţă, autorul schiţează într-un crochiu paradigmatic trecutul şi prezentul. Lanţul ideilor şi amintirilor invadează textul ,,creând atmosferă”, exact cum îşi imaginase autorul cu ceva timp în urmă.
Curcubeul dublu e un gen de jurnal atipic cu deschideri spre roman căci universul individual e atât de complex încât zideşte în stâlpi de piatră o lume recognoscibilă în timp şi spaţiu, ale cărei coordonate mentale şi de percepţie exterioară sunt bine prinse în contururi precis definite. Perorând despre aspecte banale ale realităţilor româneşti, autorul nu uită să prezinte aglomeraţia străzilor cu trecători grăbiţi şi adesea nepoliticoşi, tablourile dezolante de la marginea şoselelor cu miros de mici şi vânzătoare strident rujate, toate creând o impresie de interminabil provizorat.
Graniţa dintre realitate şi ficţiune e foarte fin trasată, cel mai adesea insesizabil, după cum reiese din pasajul ce urmează: ,,Am impresia că personajele mele năvălesc în viaţa mea reală, aşa cum vecinii uneori se insinuează în textele mele.” (p. 287). Uneori doar narator, alteori chiar şi protagonist al întâmplărilor evocate, autorul ni se adresează direct, transformându-ne în interlocutori imaginari, aşteptaţi. În acest fel, textul se încheagă din fragmente de viaţă cu o legătură modică între ele, dar care, în ansamblu formează un tablou unitar al vieţii, al existenţei cu insignifiantele ei momente cotidiene. Un alt aspect demn de semnalat în romanul lui Alexandru Vlad se referă la caracterul profund poetic şi accentuat filosofic al unor fragmente în care viaţa este decupată în componente mici, minuscule pe care autorul are răbdarea să le prezinte detaliat. Astfel se încheagă mici poveşti, unele pronunţat meditative, de un realism dur, rece şi percutant ironic. Despre vinovăţie (subiect incomod) găsim câteva pagini tulburătoare prin capacitatea lor confesivă.
Într-un stil atât de expresiv în simplitatea lui şi cu o forţă epică uluitoare, Alexandru Vlad reuşeşte în Curcubeul dublu o cronică realistă a satului românesc aflat de această dată nu la răscruce de vânturi sau de veacuri, ci la cumpăna dintre milenii.
MONICA GROSU
