In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Meridian
ANNA AHMATOVA ÎN TRADUCEREA ŞI PREZENTAREA LUI LEO BUTNARU - LEO BUTNARU Anna Ahmatova (1889-1966) s-a născut în preajma Odessei, în localitatea Bolyşoi Fontan. Tatăl său fusese inginer-mecanic de marină. Curând, familia se stabileşte în nordicul şi imperialul Ţarskoe Selo, unde Anna avea să se afle până la 16 ani. Învaţă a citi după abecedarul lui Lev Tolstoi. Studiază la gimnaziul de fete. Primele versuri le scrie pe când avea 11 ani. În 1905, părinţii divorţează şi mama cu copiii reiau calea sudului, stabilindu-se în oraşul Eupatoria din Crimeea. Ultima clasă de gimnaziu o face la Kiev, după care e admisă la Facultatea de Drept a Şcolii Superioare din acest oraş. În 1910 se căsătoreşte cu N. Gumiliov. La Petersburg frecventează Cursurile Superioare de Istorie şi Literatură. Scrie versurile care aveau să intre în prima sa carte, Seară (1912), pe care deja o semnează cu pseudonimul Ahmatova (după numele unei străbunici ce se considera descendentă din Hoarda de Aur). În ce priveşte orientarea poeto-canonică, Ahmatova scria: „În 1910 se acutizase criza simbolismului şi poeţii începători nu mai aderau la acest curent. Unii din ei înclinau spre futurism, alţii – spre akmeism. Împreună cu colegii mei din primul „Atelier al poeţilor” – Mandelştam, Zenkevici şi Narbut – ne-am făcut akmeişti”. Un timp este secretarul asociaţiei „Atelierul poeţilor”, care edita revistele Apollon (1909-1917) şi Hiperboreanul (1912-1913). Unul din capii de şcoală era N. Gumiliov, ce menţiona: „În schimbul simbolismului vine o nouă orientare care, oricum s-ar numi, akmeism (de la grecescul akme – nivel superior, perioadă a înfloririi) ori adamism (o clară şi sigură privire bărbătească asupra vieţii), necesită un mai pregnant echilibru de forţe şi o mai exactă cunoaştere a relaţiilor dintre subiect şi obiect, decât le avea simbolismul”.
Transgresând experienţele şi achiziţiile estetico-particularizatoare ale simbolismului, akmeismul a constituit primele trepte spre şi în avangardă, introducând în prozodia rusă (şi) versul liber. Discursul se apropie de oralitate şi e subordonat, în principiu, sensului mai direct, mai deschis. În această linie a „prozaizării” poemului, temperării intonaţiilor exaltate, ale simbolismului, Anna Ahmatova este cu adevărat protagonistul, corifeul akmeismului.
În 1914, editează cea de-a doua carte, Mătănii. Peste trei ani îi apare volumul Stolul alb. După revoluţie lucrează la biblioteca Institutului de Agronomie. În 1921 publică volumul Pătlagină (Podorojnik), iar în anul următor – Anno Domini MCMXXI. Scrie studii despre creaţia lui Puşkin. De pe la începutul anilor ’20, versurile nu-i mai sunt solicitate pentru publicare sau re-publicare. După război, scrie eseuri, proză. În 1962 încheie Poemul fără erou la care a lucrat circa două decenii. Alte cărţi: Goana timpului (1965), Tainele meseriei (1936 -1960), Elegii nordice (1940-1945). Memorii despre A. Blok şi A. Modigliani. Traduceri, inclusiv din poezia română.
***
De trei ori venii să te întreb.
De un ţipăt de tângă trezită,
Văzui braţe-atât de subţiri
Şi-o gură întunecată
Schiţând un ironic surâs.
„În zori cu cin’ te-ai sărutat,
Jurând că-ai să mori de te lasă
Şi-o bucurie-arzătoare
Tăinuindu-ţi sub negrele porţi?
Cel petrecut la pierzare
Să ştii – chiar curând va muri”.
Era glas ca ţipăt de vultur,
Dar straniu semănând cu-al cuiva.
Trupul mi se-ngheboşase,
Cuprins de cel tremur fatal
Şi-o plasă, dens păienjeniş
Căzu peste patul meu alb...
O, nu zadarnic ai râs,
Neiertată minciună a mea!
(1911)
***
Mă gândeam: săraci suntem, n-avem nimic.
Dar când am prins a pierde una după alta,
Încât fiece zi ne devenea
Una de pomenire,
Prinserăm a înălţa cântări
Despre dărnicii dumnezeişti
Şi încă despre fosta noastră bogăţie.
(1915)
***
Mă trezesc în zori,
Fiindcă mă sufoc de bucurie,
Şi prin hubloul cabinei privesc
Apele verzui în vălurare
Sau, pe punte, sus, pe timp urât,
Învăscută în pufoasa blană,
Stau şi-ascult ritm de motor,
Fără-a mă gândi la ceva anume,
Însă, presimţind clipa întâlnirii,
Cu cel ce stea mi-a devenit – eu simt
Cum de la stropi săraţi şi vânt tăios
Întineresc cu fiecare ceas ce trece.
(1917)
***
În tainică prietenie cu el, chipeşul –
Tânăr vultur cu negri ochi, –
Parcă-ntr-o florărie din ajunul toamnei
Eu intrasem cu mers lin, paşi plutitori.
Acolo mai erau cele din urmă roze
Şi luna limpede se legăna
Pe norii suprapuşi în straturi cenuşii.
(1917)
***
Este simplu, este clar,
Orişicui pe înţeles,
Tu nu mă iubeşti defel,
Nicicând nu mă vei iubi.
Pentru ce m-aş trage-atât
Spre un om ce mi-i străin,
De ce-n fiecare seară
Pentru tine m-aş ruga?
Pentru ce, lăsându-mi soţul
Şi cârlionţatul prunc,
Părăsindu-mi urbea dragă
Şi natalul meu meleag,
Să-ajung neagră cerşetoare
În metropolă străină?
O, ce vesel mi-e şi scump
Să ştiu că te-oi vedea şi azi!
(1917)
***
În memoria lui A. A. Blok
Astăzi prăznuim pe Sfânta de Smolensk,
Peste ierbi – tămâia în fum siniliu.
Şi se revarsă cântări de parastas, –
Dar nu triste, ci prealuminoase.
Şi-mbujorate văduvioare îşi aduc
Copiii, spre a veghea în cimitir
Lângă mormintele blajinilor tăicuţi,
Iar cimitirul – crâng de privighetori
Amuţit e sub solara strălucire.
Cu braţele noastre, în sicriu de argint
Adus-am Ocrotitoarei de Smolensk,
Preasfintei Fecioare i l-am adus
Pe Aleksandr – inocentă lebădă.
(1921, august)
***
Viaţa mi-i clară ca un izvor
Şi nu pot fi o prezicătoare, –
Pur şi simplu, eu nu pot cânta
Sub zăngănitul cheilor de închisoare.
(1930)
DESCÂNTEC
Din porţi de închisoare,
Din mlaştini adânci,
Pe drum neumblat,
Pe necositul şes,
Printre străji de-ntuneric şi tină,
În zvon de clopot pascal,
Nechemat,
Neursit,
Vino la mine la cină.
(1935)
***
Când moare omul, curând
I se modifică portretele.
Ochii îi privesc altfel
Şi buzele zâmbesc cu altfel de zâmbet.
Observai aceasta, când revenii
De la înmormântarea unui poet.
Şi de-atunci am fost adesea atentă
La zâmbetul şi ochii din portrete –
Presupunerile-mi s-au adeverit.
(1940)
***
De-o lirică stranie – în care
Fiece pas e-un secret,
Unde hăuri se deschid
La stânga şi la dreapta,
Magnetice, neiertătoare,
Unde sub tălpile lumii
Frunza palidă-i glorie –
Vede-se, până la urmă, nici eu
Nu voi avea salvare.
(1944)
***
Tuturor le dăruiesc iertare
În Duminica lui Hristos, pură ,
Pe ce-i de m-au trădat îi sărut pe frunte,
Celor ce-mi sunt fideli – pe gură.
(1946)
***
Lasă, eu am fost ca celelalte,
Chiar mai rea ca ele – precizez,
În roua străiniei, ca în lapte,
M-am scăldat în lanul de ovăz,
Şi-n străine ierbi am mas pe noapte.
