In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Miscellanea
AGOPIAN ŞI URMAREA - M. D. Criticul G. Dimisianu observa, într-un interviu pare-mi-se, că ruptura dintre generaţiile literare la noi n-a fost niciodată atât de mare, de preocupantă, nu mai ştiu exact termenul, ca între douămiişti şi precursori. Un trist adevăr constatat de mulţi, comentat în fel şi chip, de o parte sau de cealaltă a “baricadei”. Dacă asta e regulă a vieţii şi istoriei literare, excepţia ei, când apare, merită cu atât mai mult recunoscută, salutată, preţuită, nu? O face punctual Adriana Bittel, într-o recenzie dedicată noului roman al lui Filip Florian (Formula AS, nr. 844,
7-14 noiembrie 2008). Reproduc un pasaj edificator în ce priveşte metoda critică a recenzentei. Metodă, e mult spus. Aplicaţie, mai degrabă. Una diacronică, vie, integratoare – nu apteră, ţeapăn exclusivistă, mortăciune de-a binelea. Din trei fraze e spulberat cu fulgi cu tot “mitul” douămiist al autorului tânăr autohton care vine în literatura română de aiurea, eventual din neant, în nici un caz (şi) din literatura română: „Pe scheletul de fapte istoric documentate, Filip Florian pune carnea ficţională armonios modelată, atent la tot ce-i poate da viaţă, dintr-un atunci şi acolo resuscitat cu artă. Scriitura superbă e marcată (uneori până la pastişă) de stilul unic al lui Ştefan Agopian, pentru care autorul Zilelor regelui şi-a exprimat public şi repetat admiraţia. De la Agopian preia nu doar volutele frazei ample, predilecţia pentru enumerări, pentru nuanţele subtile ale luminii şi savorilor, pentru scene de voluptăţi carnale, ci şi accentele onirice, absurde sau ironice. Faptul de a-şi cizela „materia” după un model admirat nu-l împiedică pe Filip Florian să fie, cu acest al doilea roman, un scriitor cum nu-s mulţi azi la noi şi căruia sper să i se recunoască valoarea şi prin străinătăţuri (am citit destui autori occidentali cu faimă care nu-i ajung nici la degetul mic)”. Aferim, ce poţi să zici! (M.D.)
