In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Miscellanea
CE MAI FACE POETUL ION GHEORGHE? - I. Z. Imediat după 1989, poetul Ion Gheorghe s-a înscris în partidul lui Ilie Verdeţ doar pe criteriul că a fost singura formaţiune care a acceptat să-i treacă, în continuare, cotizaţia de partid în vechiul şi dragul carnet roşu, de membru PCR. După ce a fost trimis de tovarăşii de idealuri iliesciene ca ataşat cultural la ambasada noastră din Marea Chină comunistă, de unde s-a întors cu neţărmuritul entuziasm stârnit de fluturarea uriaşelor steaguri roşii ale măreţului Partid Comunist Chinez, pe zidurile însângerate ale Pieţii Tien An Men, după ce a desfăşurat lungi cearceafuri de texte resentimentare în România Mare, împotriva principalelor valori actuale ale literaturii române, scrise într-un registru pamfletar atât de jos şi mizer, încât n-ar fi putut fi publicate nicăieri în ţara asta, decât de oficina securistă a lui Vadim Tudor, după ce a intonat recent un imn de slavă primarului pesedist Boscorodeală, într-o publicaţie obscută din Mizil, pentru că
l-a făcut “Cetăţean de onoare” al Buzăului natal, prilej cu care a găsit de cuviinţă să tune şi să fulgere împotriva “curvăsăriei globalizării”, iată că poetul Ion Gheorghe revine din subteranele în care a întârziat în retragere aproape 20 de ani şi iese la suprafaţa vieţii literare cu un amplu poem, Recviem: De periplul Psihei, cu un titlu evident imposibil, ce stârneşte o mirare la fel de mare ca şi cea a publicării lui pe două pagini în România literară, nr. 44/ 7 noiembrie 2008.
Straniul descântec e scris în memoria arheologului Aurelius Gavril Bălan, ucis de colegii săi, din invidie pentru colecţia inestimabilă de pietre “anteneolitice”, zice poetul, crimă odioasă care îi declanşează un delir poetic situat în vecinătatatea emisiilor oraculare ale preoteselor din anticele sanctuare greceşti, inspirate de emanaţiile halucinogene subterane, în care mici insule răzleţe ale unor semanteme lizibile, cu uşoare valenţe poetice, plutesc într-un ocean paralogic şi paralingvistic, scăpat de sub orice control. Sigur că magia absolută a limbajului, pe care a mizat lirica modernă, într-o bună parte din textele poetice ale trecutului secol, cu totul ermetice, sau ale celor care scriau sub autoritatea suprarealistă a narcoticelor, ar putea recupera, în ordine teoretică, secvenţe din erupţiile freatice ale lui Ion Gheorghe, în comunicare directă cu vechea sa atlantidă scufundată, numită Dacia Phoenix, epopee fonetică ale cărei texte puteau fi interpretate, la limită, în contextul ideologizant al dictaturii comuniste, ca tentative de evadare în zona incontrolabilă a unei nebunii genezice simulate, cu abisuri generative, greu de recuperat, însă, în ordine poetică. Această dificultate rămâne şi în noul poem publicat în România literară, de aceeaşi sorginte, dar pentru că poetul pare să fie, totuşi, conştient că e greu de stabilit unde sfârşeşte poezia şi unde începe nebunia, Ion Gheorghe revine în finalul cântului-descântului său cu o precizare folosită în mod recurent,
de-a lungul anilor: “acest poem este de fapt traducerea unei inscripţii, în lectura dextrogiratorie, metodă complet ignorată de toţi epigrafii” (dextrogir – care se roteşte la dreapta, levogir – la stânga, n.n.). Pasă-mi-te demersul scriptural transcende literatura prin valenţele sale ştiinţifice! În realitate, textul e dincolo şi de poezie şi de ştiinţă, părând să atingă magmaticul etimon arhetipal, al tuturor limbilor posibile, punct din care orice metamorfoză semiotică sau semantică e posibilă, în orice direcţie. Din această mâzgă prelingvistică de basm oracular preistoric, se salvează doar mici plauri plutitori, cu unele irizări poetice de descântec arhaic: Fericit cel prins în pământul pioşilor regi roitori…/ A noua stare de sine a Psihei în luminoasă rotirea Metamorfozelor…/ ţie Lauda Toponomastică ţi-a fost acordată, ca să se scufunde irecuperabil în somnul raţiunii care zămisleşte astfel de neliniştitoare incantaţii şamanice, numai de Ion Gheorghe înţelese: Acestea m-a descântat Syrmia Syria Ka Tiamant/ Ka Syrmia Prima cu A Mia Athena – este Camui Tamiris Zeea Oaie/ şi cu Io Al Ei Fiu…
Şi, din păcate, etc, etc, etc. (Z.I.)
