In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Atitudini
VEDERI CU PERSONAJE ŞI ÎNSCRISURI - ION ZUBAşCU Pe colţul a două străzi din cartierul Crângaşi, în apropierea pieţei de legume, s-a tot extins cu trecerea anilor un birt popular, cu ciment pe jos şi mese verzi de plastic pe recea bătătură, care iniţial avea doar o copertină deasupra, dar şi-a adăugat pe parcurs şi un gard împrejmuitor de beton, pentru a delimita o incintă dosnică joasă, cu oameni ai nimănui, judecând după feţele lor supte şi ţepoase, la toate orele zilei şi nopţii căzuţi parcă pentru totdeauna în hăul unei abisale sticle de bere. Concurenţa a ridicat vizavi un local luxos, cu spaţii mari şi luminate, scaune cu căptuşeală de piele, cu un bar care îşi desfăcea vara pereţii şi devenea terasă, dar toate aceste oferte decente rămâneau pustii, mai tot timpul anului, în timp ce bodega mizeră de alături era sufocată zi şi noapte, pe vreme ploioasă, dar şi în timpul iernii, de aceeaşi proletari rămaşi ai nimănui, după căderea comunismului tutelar şi închiderea şantierelor din jurul capitalei, îmbătrâniţi de alcool sub un orizont jos, fără nici o speranţă. Patronul agromeratei taverne populare, cum sunt multe în zonele promiscui ale pieţelor de legume din Bucureşti, atârnase din tavanul magherniţei căptuşit cu stuf, ca şi stâlpii de susţinere, mari pânze tricolor, care cădeau peste capetele oropsiţilor sorţii, împotmoliţi la mese în beri acre şi alcooluri chimicalizate, doi lei la juma’ de pahar, dând un jalnic aer naţional harababurii gălăgioase, de zi şi de noapte, şi punând beţia generală din tranziţia românească sub un patronaj partinic, ce acaparase aceste margini mahmure de societate românească în destrămare, cu ultimele zvâcniri reziduale ale mândriei de neam, înainte de a cădea cu capul pe masă.. Deasupra acestei crâşme ordinare, unde se oploşeau din când în când printre picioarele beţivilor insomniaci câini jigăriţi şi lăutari bătrâni, cu viori ciobite şi ţambale portabile străvechi, atârnând de gât, un partid ofensiv a ridicat un banner înalt pe acoperişul jos, cu portretele prospere ale doi lideri necunoscuţi, propuşi la uninominale, între care scria cu litere cât omul: “ROMANIA PE MåINI BUNE!”. Pe acelaşi acoperiş, dar cu faţa către cealaltă stradă, un portret rotofei şi prosper zâmbea, alături de un îndemn la fel de mobilizator: “PENTRU ¥ARå ŞI POPOR – VADIM TUDOR SENATOR! Românii mei sunt cei mai buni, cei mai frumoşi, cei mai deştepţi, cei mai curajoşi şi cei mai credincioşi oameni de pe Pământ!” Evident că în slogan e vorba de românii aflaţi în solda lui Vadim. Ce ne facem, însă, cu majoritatea celorlaţi, cu românaşii noştri, nu ai lui?
l Dan Iosif: “Destinul meu a fost marcat de soartă”;
l Viorel Cataramă: “Există aici, în această sală, tineri care au murit în Revoluţia din decembrie 1989”;
l Gigi Becali: “Este voinţa lui Dumnezeu ca eu să pasc acest popor”;
l Gheorghe Hagi: “Omul este o persoană umană”.
Pe o pungă de plastic de pe masa unui client definitiv al localului e desenată o arăboaică ţâţoasă, cu trupul negru dezgolit şi mijlocul subţire acoperit de la brâu în jos doar cu nişte fâşii de frunze, care păreau a fi de palmier. Te-ai fi aşteptat ca în pungă să fie un surogat de cafea, manufacturată cu mijloace rudimentare în cartier, dar pe plasticul ei umed şi mototolit de solicitări scria surprinzător: “SEXY EMANUELLE. Seminţe prăjite”. Dar ca şi cum impactul asociaţiei între personajul celebrului film erotic şi seminţele de floarea soarelui, scuipate cu furie la meciurile Rapidului şi Stelei, în timpul fazelor tari, n-ar fi fost suficient de percutant, pe burta pungii era încadrat într-un chenar văluruit un catren edificator: “Hei ho, te iubesc./ Hop la, sunt toată a ta!/ Ai acum o mică aventură,/ Hai să mă spargi în gură!”. Singurul lucru neliniştitor în toată povestea asta cu seminţe prăjite de gospodina Emanuelle, rimată cu mijloace poetice proletare, e că numele personajului din film era scris corect, cu doi “l”, şi în toate cele patru versuri ale catrenului, virgulele şi semnele de exclamaţie erau aşezate impecabil, cu o neaşteptată siguranţă gramaticală.
l Dumitru Dragomir: “Familia e sfântă, pe când patria, cum să vă spun, patria e sacră”;
l Viorel Hrebenciuc: “Domnul Ion Cristoiu a spus despre mine că sunt corupt pe vremea când nu eram, în 1993”;
l Gigi Becali: “Becali e un brand. Eu la Avicola Iaşi pot să fac pui Gigi Becali, dacă vreau”;
l Antonie Iorgovan: “La noi, şefii de partide sunt ca vacile în India”;
l Adrian Năstase: “Domnul Iorgovan e un fel de electron sărit de pe orbită”. (Dumnezeu să-l ierte, n.n.)
În ciuda derutei generale care a cuprins populaţia României în preajma premierei electorale a uninominalelor, care explică absenteismul masiv de la vot, un anunţ scris de mână şi lipit pe uşa crâşmei de cartier, părea să redea speranţa oricărui sceptic, în ceea ce priveşte viitorul României, prin sinceritatea cuceritoare a rostirii adevărului întreg:
“Azi noapte am băut, aşa că deschidem abia la 11,00, dar stăm până la 20,00.
“Sâmbătă iarăşi ajungem pe la 12,00, dar stăm numai până la 18,00.
Duminică, NU”.
În acest NU hotărât, care poate să însemne orice, pe aceste vremuri istorice de răscruce, stă toată speranţa României de mâine!
l Florin Georgescu: “Lumea are voie să aibă două conturi: unul în lei, unul în valută şi încă unul pentru economii. Mai mult, nu!”;
l Ion Iliescu: “A garanta proprietatea înseamnă a limita dreptul omului asupra proprietăţii”;
l Marian Vanghelie: “S-au verificat toate actele pe foştii trei ani pe care am fost primar”;
l Cornel Dinu: “Doar prin hazardul inconştient social nu se putea ajunge în sfere atât de aureolate şi în plan financiar”.
Inventivitatea românului pare prelungită de pe vremea când industria noastră grea lucra în Epoca de Aur sub deviza “Retehnologizare”, asta însemnând să dezmembrezi maşinile de import, să le copiezi secretul de fabricaţie şi să le refaci cu mijloace şi îmbunătăţiri autohtone. Un astfel de fost maistru inventator, fruntaş pe ramură în producţia socialistă, părea să fie proprietarul unui mic butic de pe o stradă mărginaşă a cartierului, care a înălţat deasupra hardughiei sale, scoasă la trotuar între două garduri prăvălite la pământ, o firmă uriaşă, să vadă tot neamu’, pe care scrie cu galben, pe fondul roşu, evident: “Mc Dobre’s. FAST FOOD”. Ciudat e doar faptul că reclama “Coca Cola” a lăsat-o în totalitatea elementele ei grafice de import. În schimb, pe o altă străduţă desfundată, din acelaşi cartier, sub etajul părăginit al unui imobil interbelic, ajuns în ruină irecuperabilă , patronul a încercat să-şi atragă clienţii la “Magazinul de reduceri”, cu o reclamă de o juma’ de metru lăţime, pe care scria, pur şi simplu: “ŞEF NEBUN. PRE¥URI NEBUNE”. Atenţionarea de alături venea în mod firesc: “Vă rugăm frumos nu furaţi!!!”
l Viorel Hrebenciuc: “Eu sunt pe toate listele de corupţi şi arestaţi, dar nu am nici o greaţă”;
l Adrian Năstase: “Omar Hayssam aparţine ţării, este un bun al întregului popor”;
l Gigi Becali: “Dumnezeu e cel mai tare serviciu de informaţii din lume – ştie tot ce mişcă, chiar şi-un fir de păr”;
l Loredana Groza: “Sigur că am auzit de El Nino, e numele unui cântăreţ de muzică latino. Dar să ştiţi că îmi place foarte mult limba braziliană”.
Cele mai obişnuite înscrisuri de cartier încercau să adauge o dimensiune cosmopolită, de Românie globalizată, intrată în NATO şi UE, unor buticuri şi produse neaoşe, în ideea tradiţională că tot ce e străin e mai bun. Astfel, pe ambalajul unui produs de panificaţie locală, cumpărătorii erau ademeniţi cu această prezentare atractivă: “La buona tradizione. Cozonac del Conte Mario di Bragadiru”. Şi ca această stemă de blazon nobiliar să fie completă, dedesubtul ei era desenată o moară donquijotescă de vânt. În schimb, deasupra unui butic cu pereţii mâzgăliţi de grafitti şi strigătul disperat: “Salvaţi Arta Străzii!”, era cocoţată o firmă, lată cât jumătatea înălţimii hardughiei de tablă, mâncată de rugină sub vopseaua albastră, a cărei semnificaţie o las să fie decodată de inteligenţii noştri cititori: “ZOO MANIA. Supermarket de plăceri animalice”. Şi un mic indiciu, în ajutor: desenul firmei înfăţişa un câine ridicat în două picioare, care trăgea energic în lesă un om târându-se în patru labe.
l Gigi Becali: “M-am certat cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanţă, dar nu ne-am insultat. În schimb, Marian Iancu e o jigodie obraznică şi umblă cu tot felul de jargoane, care nu e bine să le dai la presă”;
l Bogdan Baltazar: “Băncile sunt conduse în toată lumea de bancheri, înafară de Cişmigiu, Herăstrău, Obor şi Parcul Crângaşi”;
l Costi Ioniţă: “Fiecare are gusturile lui în muzică. N-are cum să asculte toată lumea Schopenhauer”.
Dar iată şi o originală listă de preţuri, afişată în faţa localului, pe micul panou publicitar de pe trotuar, la vedere: “HOT-DOG – 25.000 lei; SANDWICH, şuncă, caşcaval – 30.000 lei; SANDWICH, ciuperci, maioneză, castraveţ – 30. 000 lei; NIMIC – 15. 000 lei! Lăsând la o parte faptul cu totul senzaţional că România s-ar putea să fie singura ţară din lume unde “nimicul” se vinde la un preţ rezonabil, dacă proprietarul localului ar fi fost poetul Ioan Es. Pop, autorul celebrului poem despre “atâta nimic n-are nimeni”, putem fi convinşi că preţul produsului său îl depăşea pe cel al hot-dogilor şi sandwichurilor. Însă nici măcar imaginaţia bogată a poetului, care a scris multe poeme cu personaje îmbibate de zemuri etilice până-n măduva oaselor, în timp ce caravanele electorale se derulau prin oraş, cu muzica dată la maxim, “C-aşa-i românu’ când se veseleşte”, n-ar fi putut inventa acest produs, pe eticheta căruia scrie îmbietor: “Bere CAVOU. Rece ca mortu”.
