Viaţa Românească 12 / 2008 - Parcă i-am socoti fraţi vitregi!

Sumar

Interviu

Eseuri

Varianta PDF

Anunt important!

In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.

Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).

Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.

Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.

Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.

Telefon:
021 212 79 93

Ancheta VR

PARCĂ I-AM SOCOTI FRAŢI VITREGI! - LIVIU ANTONESEI
Basarabia este, fără îndoială, într-o oarecare stare de înapoiere economică şi, dacă ne gîndim că are un partid comunist la putere, fie şi oarecum reformat, în sensul că acceptă pluralismul politic şi economia de piaţă, cred că se poate vorbi şi despre o înapoiere politică. În momentul de faţă, basarabenii privesc către noi cam cum priveam noi acum 5-6 ani către Vest. Nu că avansul nostru ar fi atît de covîrşitor, dar măcar facem parte din NATO şi UE, deci avem un fel de sentiment, fie şi obscur, de apartenenţă la spaţiul euro-atlantic. Ceea ce e reconfortant, mult mai reconfortant decît să fii în CSI şi să simţi puternic răsuflarea Rusiei în ceafă, ca să nu mai vorbesc despre „ambasada” transnistreană a acesteia. Basarabia este, de altfel, acum, situată într-o poziţie geostrategică ciudată, cu corpul în spaţiul ex-sovietic şi cu aspiraţiile, chiar şi cele oficiale!, îndreptate spre Europa. În fond, pe urmele prietenului meu Vitalie Ciobanu, cred că Basarabia, de fapt, Republica Moldova de acum, este o ficţiune geopolitică. Ea nu poate rezista aşa, deci va trebuie să opteze la un moment dat fie spre Est, fie spre Vest. Sper din toată inima că va fi spre Vest. În primul rînd, pentru fraţii noştri basarabeni înşişi, nu legat de aspiraţiile mele obscure spre o Românie Mare. Care sînt atuurile? În ce priveşte economia, e limpede că fiind mai puţin dezvoltată şi mai autarhică decît cea a României, va scăpa mai uşor de efectele crizei mondiale. La ce se întrevede în domeniul alimentar, ar putea utiliza în folos propriu caracterul dominant agricol al economiei şi să dezvolte spectaculos acest sector. Mai ales că pînă şi UE permite acum „nodurile” la castraveţi şi morcovii cu două vîrfuri! Lăsînd gluma la o parte, faţă de produsele alimentare, piaţa se va dovedi, a devenit deja, tot mai lacomă. Dacă s-ar orienta şi spre o agricultură ecologică, basarabenii s-ar putea umple de bani! Cred, de asemenea, că turismul este o resursă insuficient dezvoltată, că inteligenţa nativă poate fi pusă în slujba dezvoltării noilor tehnologii, nepoluante, care nu necesită mari resurse materiale şi energetice, dar sînt bune producătoare de profit. Însă, ca să ajung şi la Tăicuţul, „omul este cel mai preţios capital”! şi nici măcar nu glumesc. Dacă mă uit la ce legiuni de artişti şi intelectuali de valoare ne-au sosit de peste Prut în ultimii aproape douăzeci de ani, îmi dau seama că au pe ce se baza, că n-or fi venit chiar toţi în ţară! E o vigoare şi o explozie de talente cu totul neverosimile! De la fraţii Vakulovski şi Aura Christi la cel mai bun chirurg de cord din Iaşi sau la un pictor extraordinar care trăieşte la Bacău, e plină România de repatriaţi basarabeni din toate domeniile de calibru foarte puternic! Pînă şi singurul şlagăr românesc de circulaţie mondială, Dragostea din tei, pe care l-am ascultat pînă şi în japoneză!, este opera unei trupe basarabene!

2. Opinia mea este că una din primele cinci edituri de limbă română din lume este Cartier de la Chişinău, aşa cum una dintre cele mai bune reviste culturale româneşti este Contrafort, de asemenea editată la Chişinău. Colaborez cu ambele instituţii numite şi cu oamenii care le fac şi le reprezintă. Nu aş face acum o listă completă a numelor şi manierelor de colaborare, dar de cîte ori am avut ocazia – am fost solicitat, am solicitat, am avut vreme etc –, am publicat cu mare plăcere în Contrafort, cum am fost bucuros cînd prietenii mei buni Vitalie Ciobanu şi Vasile Gârneţ au avut vreme să colaboreze în Timpul. Acum cîţiva ani, cînd am făcut mai multe numere din revistă despre oraşele culturale româneşti, nu am ocolit Chişinăul, iar cei doi amintiţi, laolaltă cu alţi colegi de-ai lor, de-ai noştri, au avut un rol esenţial în realizarea ediţiei dedicate oraşului lor. În amintesc de asemenea cu plăcere drumul de acum vreo trei ani, făcut împreună cu Silviu Lupescu şi alţi „poliromişti” pentru a lansa cărţile lui Vitalie şi Vasile, tocmai apărute la editura ieşeană. Am avut bucuria să-mi revăd cu acel prilej şi alţi buni prieteni, de la Leo Butnaru, nu doar poet excepţional, ci şi unul din cei mai buni specialişti din lume în avangarda rusă, la Dumitru Crudu, excelentul dramaturg. De cîteva luni, avem un parteneriat cu editura Cartier, dedicînd număr de număr cîte două pagini de revistă spectaculoaselor lor apariţii editoriale. Cine ar putea spune că ceea ce fac acolo Emilian Galaicu-Păun şi colegii săi nu e de nivel european?

3. O mulţime! „Ultimii ani” e destul de relativ ca reper, dar la o repede ochire, aş aminti exact ceea ce-mi amintesc pe loc, fără să fac cercetări în bibliotecă. Deci, cam toate volumele de poezie semnate de Mihail Vakulovski, Ştefan Baştovoi, Emilian Galaicu-Păun, Leo Butnaru, Dumitru Crudu şi o mulţime de alţi poeţi basarabeni aproape din toate generaţiile. Iată, mie îmi plac şi regretaţii Dumitru Matcovschi sau Liviu Damian, din generaţiile mai vechi. Mai multe cărţi de proză, de la Iepurii nu mor de Baştovoi la Pizdeţ şi Letopizdeţ de Alexandru Vakulovski sau Înainte să moară Brejnev de Iulian Ciocan. Chiar dacă, în proză, îi prefer pe autorii cei mai tineri, asta nu înseamnă că n-am citit cu plăcere, la vremea ei, Biserica albă sau, foarte recent, un roman erotic al Aurei Christi pe numele său Casa din întuneric. Dar, de-a lungul anilor, am citit şi remarcabile cărţi din zona criticii şi istoriei literare, a eseului, a literaturii de idei. Cred, de pildă, că cea mai bună monografie a „optzecismului” românesc aparţine lui Nicolae Leahu, că cel mai bun expert român în avangarda rusă e Leo Butnaru, cum a şi dovedit-o în cele două ample volume publicate la Iaşi anul trecut, că în literatura privind Marea Neagră cartea lui Oleg Serebrian, Geopolitica spaţiului pontic, e greu de bătut. Cum impecabilă mi se pare publicistica de atitutinde din Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova de Vitalie Ciobanu şi Intelectualul ca diversiune da Vasile Gârneţ. Şi încă era să uit de admirabila carte a amîndurora de „călătorie literară” de-a lungul Europei! Şi, efectiv, am enumerat doar ce mi-am amintit acum, pe loc, fără verificare, fără mari introspecţii!

4. Pe lîngă ce fac instituţiile şi personalităţile deja amintite, cred că nu ar trebui să trecem sub tăcere sumedenie de spectacole excelente ale Teatrului „Eugen Ionescu” din Chişinău, excepţionala şcoală de film, în special de scurt-metraje, care deja au început să impresioneze Europa, muzica, chiar şi cea de „consum” de acolo! Poate ar trebui să ştim că trupele basarabene concertează nu doar la Sankt Petersburg şi Moscova, ci şi la Praga, Cracovia, în ţările baltice sau în Germania. Dacă punem problema în termeni proporţionali, nu e exclus să constatăm că se bucură de mai multe succese internaţionale decît noi! Şi, pentru că omul e şi corp nu doar spirit, iar arta vinului e şi ea o artă, aş aminti excepţionalele vinuri, ca să nu mai vorbesc şi de „coniacuri” din ţinutul dintre Prut şi Nistru. Îmi amintesc de ceremonia de retragere a unuia din ambasadorii basarabeni de la Bucureşti şi pe diplomaţii francezi degustînd cu pasiune, dînd din cap aprobator şi nevenindu-le să creadă că licoarea nu era produsă pe colinele din Cognac!

5. Atitudinea media, după ce a trecut valul de „frăţietate” asociat „podurilor de flori”, este de neglijare aproape completă a soartei celor de peste Prut, iar cînd se întîmplă să se ocupe totuşi de problemă, o fac fără pic de profesionalism, cu risipă de sentimente goale şi penurie de idei. Parcă
i-am socoti fraţi vitregi! Că nu avem publicaţii specializate în „chestiunea basarabeană” e una, dar nu avem măcar un mănunchi de jurnalişti în stare să se preocupe constant şi profesionist de aşa ceva. Iar românii, în general, sînt ca şi presa pe care au fost în stare s-o producă! Cînd nu varsă lacrimi abstracte, adesea, de altfel, de crocodil – sau de Krokodil? Ca să evoc publicaţia umoristică de pe vremea sovietelor! –, se plîng de rackeţi, şi alte ponoase, venite neapărat pe filieră basarabeană! Dar profită de contrabanda cu ţigări, cum văd mai peste tot în Iaşi! Nu cred că prin asemenea conduite „specializate”, adică ale presei, şi generale vom ajunge vreodată la „reunificarea după model german”, evocată, imediat după recunoaşterea inconştientă a „independenţei”, de bătrînul bolşevic Ion Iliescu, poreclit şi Ilitch! Sau nu vom ajunge prea repede!