In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Ancheta VR
SIMPTOMELE REVENIRII LA NORMALITATE - GHEORGHE GRIGURCU Stat eteroclit, rod al unui abuz politic (intenţia lui Stalin de-a crea un cap de pod înspre România), Republica Moldova se balansează între neîntregirea patriei-mame şi propria sa condiţie fragmentară. Pe harta literaturii române care n-are cum să fie divizată artificial, Basarabia – consider că aşa e mai bine să numim pămîntul dintre Nistru şi Prut, al cărui fiu sunt, deoarece m-am născut la Soroca, avînd părinţi din partea locului – figurează cu o seamă de nume importante, de la Hasdeu şi Stere la Leonid Dimov, Alexandru Lungu, A.E.Baconsky, Valeriu Cristea, Cezar Baltag, Paul Goma. Îmi permit să nu-i enumăr aci pe scriitorii, nu puţini şi nu o dată importanţi şi ei, rămaşi în ministatul moldovean, pe care, din păcate, cu cîteva excepţii (Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Leo Butnaru, Vitalie Ciobanu), nu-i cunoaştem îndestulător. Poeţii mai tineri decît să zicem Irina Nechit, mult preţuită de mine, îmi sunt aproape complet necunoscuţi. Am atins astfel o chestiune nevralgică. Creaţia literară din România şi Basarabia a evoluat pe planuri distincte, sub semnul malformaţiei istorice menţionate şi, pe deasupra, cu o comunicare mutuală defectuoasă, oglindind mai întîi izolaţionismul sovietic, apoi ambiţiile de „independenţă” ale castei politico-afaceriste de la Chişinău. Nu suntem suficient de apropiaţi. Nu încape vorbă, a existat, la începutul anilor ’90, un moment propice unificării, al romanticelor poduri de flori peste maşterul rîu ce ne desparte, al efervescenţei retorice şi al lacrimilor reîntîlnirilor fraterne, pe care politicienii de aci ca şi cei de dincolo au depus toate silinţele spre a-l rata. Nemaiputînd da timpul înapoi, nu ne rămîne decît să ispitim viitorul. Mai are vreo şansă înfăptuirea unirii Basarabiei cu România? Întrebarea poate părea naivă, în condiţiile în care cea mai consistentă parte a puterii politice din Basarabia ţine cu dinţii de privilegiile statalităţii, iar conştiinţa civică a populaţiei – şi aci e un aspect cu osebire întristător – se pare că n-are nici ea o majoritate unionistă. Deceniile de deznaţionalizare, îndoctrinarea comunistă şi, nu în ultimul rînd, dificultăţile vieţii de zi cu zi şi-au spus cuvîntul provocînd stări de apatie, inerţie, defetism. Să fie atunci o soluţie integrarea în Uniunea Europeană? Deşi guvernanţii basarabeni gravitează spre Kremlin, aceasta este, probabil, pe un termen mediu spre lung, o soluţie realistă, adoptată sau dorită şi de o serie de alte ţări desprinse din masivul conglomerat numit URSS. „Gîndirea europeană” îi consolează de altminteri şi pe maghiarii ce-şi dau seama că visul unei reconstituiri a Ungariei mari e irealizabil. Nu e cazul să mizăm şi noi pe relativizarea graniţelor, pe o relaţie comunicaţională ce va spori, teoretic, pînă la feeria unei contopiri cu conaţionalii noştri din Basarabia, din Bucovina de Nord şi din ţinutul Herţei?
Revenim la chestiunea conştiinţei naţionale a societăţii basarabene, aşa cum am putea-o întrezări de la distanţă. Ea e întruchipată în prezent de o elită intelectuală şi de o mînă de oameni politici proromâni, precum actualul primar al Chişinăului, ţinuţi în şah de legislatura comunistă. Lamură a unei concepţii luminate, atitudinea lor e, vai, minoritară. Se cuvine menţionată şi factura specială a naţionalismului în acest teritoriu urgisit. Oricum, o conştiinţă etnică era necesară în circumstanţele unei îndelungate eclipse a culturii româneşti, ale unei derute induse de oficialitatea sovietică şi, ulterior, de cea care o continuă sub neschimbatul steag roşu. Nu constituie oare noţiunea de limbă moldovenească, deosebită de cea română, o penibilă caricatură? Nu sunt stupide dicţionarele, gramaticile, aşa-zisele cercetări, stipendiate copios de cinismul unor autorităţi sfertodocte, ce se străduiesc a o justifica? Ar fi de conceput ca belgienii să dorească o limbă belgiană, elveţienii o limbă elveţiană, luxemburghezii o limbă luxemburgheză? Numai că unii scriitori cu însufleţire patriotică s-au alipit fără discernămînt de naţional-comunismul de la Bucureşti, diversiune ceauşistă menită a oferi o gură de oxigen regimului totalitar intrat în criză. S-au lăsat atraşi de discursul emfatic, viciat în fondul său, al principalilor apologeţi ai dictatorului, intrînd în siajul acestei contrafaceri. I-am reproşat, la un moment dat, acest fapt lui Grigore Vieru, pe care-l admir ca poet. Pe de altă parte, alţi intelectuali, mai tineri, au dat dovadă de o stranie obedienţă faţă de cîteva personalităţi din România cu funcţii impozante şi dispensatori de mijloace financiare. Aceasta a dus la o orientare restrictivă în relaţiile lor literare, la o pliere pe ceea ce socoteau că face plăcere celor două-trei figuri patronale. Paul Goma se plîngea că „basarabenii noştri” îl evită, ceea ce ar putea constata, în legătură cu propriul său scris, şi subsemnatul. Lealitatea unor aspiraţii pe cît de dureroase pe atît de îndreptăţite încheie alianţe cu formele unui neaşteptat oportunism … În sfîrşit, aud că „a intrat dihonia” în literatorii basarabeni, tot mai împărţiţi în grupuscule, de nu chiar în virtutea unor reacţii strict individuale. Fenomene care însă nu ne sperie, întrucît în lunga noapte a dirijismului, a cenzurii, a unui aspect pseudomonolitic al producţiei artistice s-au acumulat destule energii, au mocnit destule speranţe mereu înşelate pentru ca revărsarea lor să capete accente energice. Înmulţirea disputelor ca şi unele opţiuni discutabile nu sunt, după toate probabilităţile, decît simptome ale unei dificultoase reveniri la normalitate.
