In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Eveniment
MIHAI ŞORA: PREMIUL DE EXCELENŢĂ DESPRE EXCELENŢĂ, DESPRE INTELIGENŢĂ, DESPRE ARTA BUNEI (BINE-)ÎNŢELEGERI (I)
Mă întreb dacă o lume care stătea sub semnul finalităţii naturale cum era aceea antică, o lume care tindea mereu să-şi atingă propriul akmé, dar nu acorda niciun credit ideii de a-ţi depăşi condiţia (tocmai pentru că ostilă perfectibilităţii infinit deschise), nu era, totuşi, mai înţeleaptă decât lumea noastră care a atins dimensiuni patologice în obsesiile ei pentru rezultat, pentru record, pentru progres. Cu alte cuvinte, mă întreb dacă nu cumva o lume lipsită de formele paroxistice ale performanţei nu este, totuşi, la urma urmei, mai autentică şi, implicit, mai credibilă. Pentru că, vrem-nu vrem, acel „şi mai bine“ lipsit de contururi precise – şi care tinde să le piardă şi pe cele, abia vizibile, pe care le are încă – adică încarnarea a ceea ce numim îndeobşte „progresul“ fiinţei umane, nu poate să ne rămână total indiferent, nu poate să nu ne trezească măcar o undă de suspiciune: până unde poţi împinge performanţa? Până unde este permisă excelenţa?
Întrebarea aceasta nu este nici anodină, nici ironică.
Atunci când excelenţa devine model de existenţă, nu se întrevăd, oare, semnele unei ideologii? De la Iluminism încoace, întreaga modernitate occidentală pare să fie străbătută din ce în ce mai frenetic tocmai de avatarurile acestei convingeri-credinţă: în capacităţile infinite ale raţiunii şi ale tehnicii, în desăvârşita libertate a fiinţei umane de a se construi pe sine. Trebuie însă adăugat imediat că tocmai aceste avataruri au dus nu doar la desprinderea de reperele comunitare (amalgamare de individualităţi, fiecare cu pulsiunile, pasiunile, posesiunile ei, dar care nu mai alcătuiesc o comunitate, altfel spus: grămada amorfă dislocă mulţimea structurată), ci şi, totodată, la ieşirea din articulaţia transcendentă. Cultul performanţei şi al depăşirii limitelor (inclusiv biologice) nu a fost niciodată mai puternic ideologizat, formalizat (deci turnat în formule, tipare prestabilite) decât este astăzi.
Prin urmare, „excelenţa“ nu poate decât să dea de gândit... Căci ideea de excelenţă a devenit suspectă astăzi: „evoluţionismul“ a făcut din „progres“ o lozincă şi o emblemă deopotrivă, adică tocmai ceea ce excelenţa refuză, din capul locului: prin definiţie.
Adevărata excelenţă este, după mine, tocmai „umplerea locului“; a locului „propriu“, fireşte, a acelei parcele croite după putinţă şi pe care voinţa este chemată s-o acopere – eventual, până la refuz.
Dacă inteligenţa ne vine din capacitatea de a citi lucrurile „pe dinăuntrul lor“ (intus legere), atunci inteligenţa noastră trebuie să fie aceea care să prezideze la bunul mers al lucrurilor, nu doar în cazul destinelor individuale, ci şi al celor comunitare. Inteligenţa, adică măsura. Căci rolul şi rostul inteligenţei este tocmai acela de a cântări lucrurile şi de a le dibui măsura. Est modus in rebus, spuneau cei vechi. Dacă vrem să gospodărim lucrurile lumii, trebuie, aşadar, înainte de toate, să le ştim, fiecăruia în parte, măsura. Am izbutit să le dibuim, lucrurilor, măsura? Fiecăruia, în parte, propria-i măsură? Dacă am izbutit acest lucru, ne-am însuşit, implicit, şi arta buneiînţelegeri, – bineînţelegând temeiurile lumii în care ne este dat să trăim, bineînţelegându-ne între noi.
