In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Eveniment
MATEI VIŞNIEC: PREMIUL PENTRU DRAMATURGIE - MATEI VIşNIEC Aş vrea să vă mulţumesc pentru acest premiu printr-un elogiu adus revistei Viaţa Românească. Nu mai ştiu exact în ce moment am intrat pentru prima dată în redacţia revistei, sunt peste 25 de ani de atunci, dar dintotdeauna pentru mine ea a fost legată de această clădire cu vechi parfum bucureştean de pe strada Nicolae Golescu. Pentru mine, provincialul venit din Bucovina, a intra într-o redacţie, în anii studenţiei, însemna în acelaşi timp o vizită în Bucureştiul interior, cel care rămînea uneori închis, secret, misterios. Cînd veneam la Viaţa Românească savuram totul, începînd cu strada, continuînd cu poarta de metal, cu scările, cu uşile duble, cu holul, cu stucaturile… Totul mi se părea fascinant, acest aer de casă veche cu iz aristocratic îmi dădea frisoane de plăcere, mi se părea că acolo se ascunde o părticică din istoria Bucureştiului… Nu ştiu de ce, mereu am avut impresia că oamenii care lucrau la Viaţa Românească se simţeau bine acolo, în acea redacţie, în acea casă, că erau oarecum la adăpost… Am avut de altfel o confirmare a faptului că această revistă putea publica lucruri mai curajoase decît altele prin 1979 sau 1980 cînd Viaţa Românească mi-a publicat un monolog intitulat Sufleurul fricii. Nu ştiu cum, nu ştiu prin ce minune, prin ce aliaj subtil de tenacitate, curaj şi împrejurări (o alianţă probabil între oamenii minunaţi care au lucrat acolo şi duhul blînd al casei, spiritul locului)…
Mai nou, în anii din urmă, am revenit în redacţia Vieţii Româneşti descoperind cu uşoară strîngere de inimă că vechile case… îmbătrînesc şi ele, ceea ce mi se pare o nedreptate: ceva ce e vechi n-ar trebui să îmbătrînească; la casele noi mai treacă, meargă, dar casele vechi, care au nobleţe şi demnitate n-ar trebui să se pleoştească, să se prăfuiască, să aţipească… În orice caz, ceea ce vreau să spun pînă la urmă este că această redacţie, această revistă şi această casă mi-au transmis întotdeauna unde şi energii pozitive… Mă gîndesc la sediul revistei ca la un loc magic unde s-au intersectat paşii mei cu cîteva dintre cele mai distilate momente ale literaturii române… Iată de ce deci îmi face plăcere să primesc acest premiu şi să transmit aceste emoţii celor ce mă ascultă acum.
