In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Eveniment
MATEI VIŞNIEC ŞI IOANA D’ARC ÎN PAGINILE VIEŢII ROMÂNEŞTI - ION BOGDAN LEFTER Pe scurt, în scris, despre patru subiecte pe care, la invitaţia colegilor noştri de la Viaţa Românească, le-am dezvoltat în intervenţia improvizată la decernarea premiilor revistei, pe post de laudatio pentru unul dintre laureaţi: Matei Vişniec.
Întîi, despre sarcina deloc grea de a-l elogia. Din 1990 încoace, reputaţia lui Vişniec a crescut într-atît încît el este astăzi cel mai apreciat dramaturg român contemporan, cel mai publicat şi mai reprezentat, şi în ţară, şi pe scene din lumea largă. Primele piese le scrisese către mijlocul anilor 1980, însă nu apucase să iasă sub „luminile rampei” înainte de emigrarea în Franţa, în 1987. Va „irupe” după căderea regimului comunist, cu stocul consistent de texte care se acumulase, preluate rapid de edituri şi de teatre. A continuat să scrie cu spor, ajungînd astăzi la o operă dramaturgică întinsă şi încă în plină expansiune, în legătură cu care s-au rostit toate superlativele. Dacă există totuşi o dificultate pentru comentatorii săi, atunci ea e de ordin cantitativ: nu ştiu dacă a reuşit vreun critic literar sau dramatic să ţină pasul cu atît de alertul ritm în care Vişniec dă la iveală piese noi. Sigur, se poate discuta şi despre natura acestei vaste opere, care a pornit din teatrul absurdului, căutînd ieşiri varii spre alte formule. Despre propunerea cea mai recentă, cea din Ioana şi focul – un pic mai departe.
Al doilea subiect: buna înclinaţie a Vieţii Româneşti de a acorda premii nu doar „onorifice”, pentru merite generale ale autorilor aleşi, care le pot fi recunoscute oricînd şi de către oricine. Sînt destule cazuri în care gazetele noastre culturale ori alte instituţii acordă bonificaţii de acest tip, fără altă justificare proprie decît, eventual, relaţiile apropiate dintre redactori şi laureaţi. Acum, Viaţa Românească i-a premiat pe venerabilul Mihai Şora, vechi colaborator al revistei, prezent în mai multe numere recente cu noul proiect de editare, împreună cu colaboratoarea sa Luiza Palanciuc, a operelor franceze ale lui B. Fundoianu/Benjamin Fondane, Viaţa Românească susţinîndu-l pe dl Şora în bătăliile sale pentru depăşirea piedicilor care au stat în calea ediţiei; pe mai-tînărul critic (rămînînd în terminologie Şora!) Antonio Patraş pentru o monografie Ibrăileanu, deci în tradiţia „clasicizată” a revistei; şi pe Matei Vişniec pentru Ioana şi focul, piesă publicată în numărul 6-7/2007. O selecţie cu motivaţii aşa-zicînd „specifice”, decurgînd din profilul şi din politica redacţională a publicaţiei care acordă premiile. Un merit – deci – şi al gazdelor, alături de ale celor invitaţi pentru a fi elogiaţi.
În al treilea rînd, şi rămînînd la premiul oferit lui Vişniec, opţiunea Vieţii Româneşti atrage atenţia asupra formulei revistei-gazdă. Ca publicaţie-caiet, ea îşi permite publicarea de texte ample, imposibil de preluat în gazete cu alte formate. E cazul Ioanei... În plus, redacţia a solicitat şi un comentariu de primă lectură, şi anume unei tinere, Daniela Boboiciov Magiaru, despre care aflu că a scris, ca doctorandă, o teză despre Vişniec. Analiza piesei, notele de fundal istoric şi precizările bibliografice ale autorului compun un mic set de texte de escortă. Vasăzică, publicînd textul dramatic, revista-caiet Viaţa Românească, neîncorsetată de restricţii de „spaţiu”, a ştiut să schiţeze un „grupaj”, a oferit piesei o „montură” care s-o pună mai bine în valoare.
În sfîrşit – dar, de fapt, în primul rînd! – două vorbe şi despre text în sine: o piesă extraordinară şi o nouă propunere a lui Vişniec de ieşire spre alte zone, spre alte formule dramaturgice. Exista de mai de mult în textele sale o dimensiune metateatrală, de reflecţie asupra genului şi asupra lumii scenei, de la Angajare de clown la Teatru descompus, cu destule alte exemple. De astă dată, povestea Ioanei d’Arc e reconstituită de o trupă de „actori rătăcitori”, de „comedianţi”, care vor prezenta totul ca pe un teatru în teatru, cînd absorbiţi de situaţiile interpretate, cînd destinşi în jocul actoricesc şi în deconspirarea convenţiei scenice. Nu lipsesc bufonadele, iar la un moment dat personajele devin schelete şi se lasă dirijate de Moartea însăşi (conform indicaţiilor din text, actorii trupei se deghizează ca atare; în montarea Cătălinei Buzoianu, la Teatrul de Comedie, sînt folosite şi păpuşi, marionete, măşti). Istoria, destinul, crezul, şansa accesului la absolut, sacrificiul, moartea şi nu în ultimă instanţă teatrul însuşi, ca metaforă a existenţei şi a tuturor celorlalte – iată temele pe care piesa foarte alertă, foarte ludică a lui Vişniec le atinge, devenind finalmente cutremurătoare, pe măsură ce tragedia Ioanei d’Arc se apropie şi se consumă. Un text de mare valoare, pe care Viaţa Românească, după ce l-a publicat în premieră, are meritul de a şi-l asuma prin această premiere.
Cum se vede, nu e – într-adevăr – deloc greu să faci o laudatio pentru Matei Vişniec...
