Viaţa Românească 1-2 / 2009 - CE BUCURIE IMENSĂ A TRĂIT BASARABIA CÂND A CĂZUT REGIMUL KOMUNIST AL LUI CEAUŞESCU

Sumar

Editorial

Eveniment

Varianta PDF

Anunt important!

In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.

Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).

Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.

Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.

Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.

Telefon:
021 212 79 93

Ancheta VR

CE BUCURIE IMENSĂ A TRĂIT BASARABIA CÂND A CĂZUT REGIMUL KOMUNIST AL LUI CEAUŞESCU - ALECU RENIţă
1. Pentru a ieşi din starea dilematică, mai întâi, se cere să o identifici şi să înţelegi cauzele care au generat această stare. Nu poţi să tratezi o boală până nu stabileşti diagnosticul corect. În cazul Basarabiei definiţiile nu ajută, după cum nici abordările cele mai la carte făcute de americani şi occidentali nu au dat soluţii pe termen mediu sau lung. Timp de aproape un sfert de veac, de când Gorby a încercat să facă imposibilul, să “umanizeze” regimul komunist, harta Europei a cunoscut schimbări spectaculoase; din Balcani şi până la Ural au apărut o mulţime de state noi, iar cel mai odios imperiu s-a prăbuşit fără să apese pe butonul nuclear de la valiza neagră din Kremlin. URSS a dispărut ca imperiu, dar nu şi ca stare de spirit şi mentalitate în spaţiul postsovietic. Cu toate orgoliile sângerânde şi mândria imperială jignită, se pare că primii care şi-au revenit după colapsul imperiului sovietic au fost, totuşi, ruşii. În timp ce fostele republici îşi declarau patetic independenţa, iar nomenclatura locală îşi împărţea avid puterea, ruşii au conştientizat că, aşa cum la 1917 s-a încheiat ciclul istoric al Rusiei ţariste, la fel, în 1991, a luat sfârşit dominaţia Rusiei komuniste. Dar nu şi a Rusiei, fiindcă atât ţarismul cât şi komunismul au fost doar o haină de sezon pe trupul Rusiei, care nu i-au schimbat nici ambiţiile imperiale, nici scopurile ascunse, nici substanţa şovină. Din momentul colapsului Uniunii Sovietice, din decembrie 1991, miza cea mare a Rusiei a fost de-a câştiga cât mai mult timp fără a se produce schimbări fundamentale în spaţiul postsovietic. La început, Moscova a acceptat provizoriu să dea o parte din puterea centrului spre elitele proruseşti din republicile unionale, să nu se împotrivească militar la desprinderea formală a naţiunilor neruse de imperiu, să recunoască independenţa statelor ex-sovietice, dar a făcut şi face tot posibilul ca această independenţă să nu aibă nici un conţinut real. În spaţiul postsovietic, SUA şi UE, în loc să susţină procesele centrifuge declanşate şi întreţinute de elitele naţionale, au pus şi ele miza tot pe câştigarea timpului, dar miza lor parcă ar fi fost gândită tot la Kremlin. Şi americanii, şi occidentalii s-au ferit de elitele naţionale, lăsându-le să se “descurce” singure în faţa popoarelor lor rusificate, komunizate şi dominate de mentalităţile ideologiei şi şcolii sovietice. Bătălia pentru timp a câştigat-o Rusia, care a ştiut să organizeze şi să menţină haosul şi şantajul economic, politic şi etnic în toate statele “independente.” Acolo unde a simţit un pericol mai mare de rezistenţă şi de rupere reală de imperiu, Kremlinul a declanşat conflicte şi războaie pentru a dezmembra ţările nesupuse şi a crea enclave sigure proruseşti. Transnistria, Abhazia, Osetia, Carabahul sunt produsele Kremlinului şi tot de acolo sunt întreţinute şi administrate ca arme de şantaj şi intimidare a ţărilor pe teritoriul cărora au fost create. Cu excepţia ţărilor baltice, Moscova a rămas stăpânul adevărat în fostele republici unionale. Acum, cu infuzia de capital străin, Rusia a câştigat timpul necesar, şi-a revenit de-a binelea şi îmbracă o altă haină. Cum va fi denumită nu are nici o importanţă – conţinutul rămâne acelaşi. O Rusie de la Pacific până la Prut, iar mai departe o zonă tampon rusească până dincolo de Berlin.

M-aţi întrebat de Basarabia, iar eu vorbesc de Rusia. O fac conştient, fiindcă toate bolile grave ale Basarabiei sunt legate organic de politica Kremlinului. Independenţa RM e o iluzie întreţinută de fosta nomenclatură komunistă. Sistemul existent în RM, osatura actuală a statului moldovenesc, sunt părţi integrante din uriaşul sistem rusesc. Chişinăul oficial e un papagal jalnic al Moscovei. Demagogia proeuropeană a komuniştilor din RM a fost pusă în gura lor tot la indicaţia Kremlinului pentru a prelua de la societatea civilă, de la populaţia conştientă, ideea de unitate europeană şi românească. Spaţiul public, un factor-cheie în formarea atitudinilor colective şi, fireşte, a opiniei publice, continuă să aparţină puterii şi serviciilor Rusiei. Nu există o altă televiziune cu acoperire naţională decât cea care e o anexă a partidului de guvernământ al komuniştilor şi care este singura sursă de informare a peste 80 la sută din cele 4 milioane de locuitori. Schimbările produse în RM sunt de faţadă, nu de esenţă. Şi SUA, şi UE, de România nici nu aduc vorba, şi-au rupt armele în RM nu din cauza conservatismului moldovenilor, ci a sistemului rusesc şi a serviciilor lor care continuă să funcţioneze aproape fără blocaje. Problema identitară, care este cea mai adâncă rană făcută de ţarism şi de stalinism în trupul şi sufletul Basarabiei, nu o poţi vindeca cu “alifiile” picurate ocazional de gruparea politică de la Bucureşti. (Fiindcă dacă ar fi fost o clasă politică românească nimeni nu ar fi permis unui politician pesedist să declare în secolul XXI că basarabenilor le putem acorda cetăţenie română prin tragere la sorţi, la loterie. Cam aceeaşi categorie de politicieni, în 1940, a decis să părăsească fără lupte Basarabia şi Bucovina, aruncându-le în orfelinatul şi gulagul rusesc).

Desigur, astăzi avem nu puţine argumente să dăm vina pe moldoveni, să repetăm la nesfârşit că fiecare popor îşi merită conducerea, dar vom fi foarte departe de adevăr. În Basarabia votul electoratului continuă să fie un vot geopolitic, iar mentalităţile rămase de la regimul sovietic se perpetuează ca o boală ereditară. O bună parte din populaţie, oricum peste 50 la sută mai e bolnavă de Rusia. Unii mai uşurel, alţii ireversibil, iar o parte nici nu ştiu de maladia care îi macină. Nu ascundem aceste adevăruri, chiar dacă spunându-le public suntem intimidaţi şi marginalizaţi. Cei care au scăpat de această boală sunt intelectualii şi tineretul. Ei sunt atuul principal în opţiunea europeană a RM, ei sunt motorul care fabrică oxigenul pentru toată populaţia, ei sunt neliniştea puterii de la Chişinău şi Moscova, ei tulbură liniştea şi “stabilitatea” de cimitir din RM. Şi ei, puţini cum par în sondajele fabricate, se apropie de 50 la sută. Iar ideile intelectualilor şi tinerilor, precum integrarea în UE, sunt acceptate de peste 85 la sută din populaţie. Şi ideea românească nu stă locului, ci se extinde şi peste cei încă bolnavi de Rusia şi komunism. Ce se întâmplă cu adevărat în adâncul societăţii moldoveneşti se ţine în taină, fiindcă sociologia, ascunsă în buzunarul partidului de guvernământ, nu are cum să funcţioneze în RM. Majoritatea experţilor străini, care au activat în RM, s-au reîntors acasă fără să lase în urma lor soluţii durabile, fără să înţeleagă pe ce drum calcă moldovenii şi de ce ei bat pasul cam pe loc de aproape două decenii.

Dar cu toate presiunile Moscovei, cu toate poticnelile elitei naţionale şi gafele comise de cei care ne-au întins sincer o mână de ajutor, RM îşi defineşte tot mai clar şi răspicat aspiraţiile, tot mai mulţi cetăţeni ies din apele murdare ale ideologiei komuniste şi privesc spre Europa. Dacă organismele internaţionale şi comunitatea europeană ar monitoriza şi ar cere respicat de la conducerea RM respectarea drepturilor omului şi funcţionarea instituţiilor democratice, atunci, inevitabil, oamenii ar începe să-şi organizeze viaţa pe alte fundamente decât cele komuniste. Decomunizarea şi democratizarea spaţiului public ar apropia destul de rapid societatea moldovenească de setul de valori europene, iar circulaţia liberă a cetăţenilor RM în România şi ţările UE ar demola prejudecăţile şi mentalităţile create de sistemul sovietic.

2. Există, pe puţin, două Moldove în actuala RM: prima este cea veşnică, tradiţională, românească prin credinţă, limbă, istorie, civilizaţie şi tradiţii, iar cea dea doua este de “import”– agresivă, comunizată, nelucrătoare, obstrucţionistă, total minoritară, dar dominantă. Prima este europeană prin origini, sânge şi spiritualitate; cea de-a doua o desconsideră pe prima şi e antieuropeană prin îndoctrinare şi atitudine, dar se află la conducere fără întrerupere, din 1944 până în prezent. Oricât ar părea de paradoxal, dar satul românesc din Basarabia ar fi instituţia europeană cu cea mai mare deschidere spre UE. În ultimii 15-20 de ani oamenii apţi de muncă din satele moldoveneşti s-au aflat mai mult la câştig în ţările UE, aşa că pentru ei Europa este destul de cunoscută şi apropiată. Intelectualitatea naţională, şi până la 1991, era orientată spre valorile europene, iar după prăbuşirea lui Ceauşescu, s-a integrat neforţat în circuitul cultural pan-românesc. Tineretul, indiferent de nivelul de instruire, doreşte să circule şi să muncească în Europa. În cultură, învăţământ, arte, ştiinţe, teatru, literatură, cu toate piedicile ideologice şi lipsa de mijloace, funcţionează şi colective de elită, care au un nume internaţional. Nu cunosc nici un domeniu din Basarabia, cu excepţia celui politic, în care să nu existe mari sufletişti şi profesionişti. Ei păstrează focul în vatră şi nu lasă Moldova să arăte ca o casă fără stăpân. Şi în economie, mai ales în viticultură şi vinificaţie, au apărut un şir de unităţi performante, care activează la standarde europene şi îşi exportă marfa în SUA, Japonia, UE. Ca să se cunoască o parte din potenţialul uriaş pe care îl deţine Basarabia e suficient să amintesc că până în 1990 RM livra vinuri, şampanie şi coniacuri în proporţie de 35 la sută din necesarul a 300 de milioane de cetăţeni sovietici, iar în URSS se bea, nu glumă. La fel, RM acoperea 40 la sută din producţia de struguri proaspeţi şi tutun, 35 la sută din zarzavaturi şi pomicultură. Şi astăzi RM se menţine în topul primelor 10 ţări din lume în vinificaţie şi culturi nucifere. Sunt convins că odată cu democratizarea spaţiului public şi aerisirea instituţiilor de stat de stafiile trecutului, RM îşi va scurta considerabil drumul spre UE şi nu va întârzia să aducă valori de primă mărime în Europa.

3. Chişinăul oficial a avut permanent misiunea să menţină o relaţie tensionată sau chiar un război rece cu România. Politicienilor de la Bucureşti, cu foarte mici excepţii, în fond, le-a convenit agresivitatea conducerii RM. Ei s-au spălat pe mâini şi au recunoscut primii independenţa RM, care în condiţiile unei influenţe totale ruseşti însemna independenţa faţă de România. Drept dovadă sunt relaţiile mai mult decât proaste dintre Chişinău şi Bucureşti. Este clar că Chişinăul execută comanda Moscovei, dar Bucureştiul? Timp de două decenii, relaţiile dintre instituţiile de stat moldo-române se prezintă ca o farsă tragicomică. În consecinţă, relaţiile s-au făcut sporadic de la om la om, de la agent economic la agent economic, de la uniune de creaţie la uniune de creaţie. Fiecare a făcut-o pe cont şi risc propriu, fiindcă puterea permanent i-a intimidat şi marginalizat pe basarabenii cu relaţii bune în România. Iar miza Bucureştiului de-a lungul acestor ani a fost instituţiile de stat din RM, evitând o cooperare eficientă cu societatea civilă din Basarabia, singura cooperare care ar fi dat rezultate importante. Statul român nu a delegat la Chişinău specialişti în diverse domenii, jurnalişti, economişti şi diplomaţi pe potriva problemelor existente. Nici un nume de referinţă din politica sau cultura românească nu a trecut Prutul ca să se stabilească cu traiul în Basarabia şi să cunoască pe viu realităţile de aici. Nici miile de specialişti români, pe care i-am aşteptat să-şi deschidă propriile afaceri, nu au trecut în stânga Prutului. În schimb, mii şi mii de români basarabeni şi-au părăsit baştina şi au trecut cu traiul în România. Ce înseamnă pentru Basarabia acest exod de populaţie românească, nu e greu de înţeles. Se cer cât mai urgent noi abordări ale relaţiilor moldo-române, abordări bazate pe interesul naţional.

4. Este uimitor că în condiţii de sărăcie lucie şi de presiune ideologică basarabenii continuă să producă valori pe toate domeniile de creaţie. Pare incredibil, dar ei îşi făuresc opera fără să fie susţinuţi de stat sau societate. Singurul ajutor din partea puterii e să nu-i intimideze şi să nu le dea bani să-l elogieze pe Fidel Kastro. O să vă spun o istorioară care vorbeşte despre firea basarabeanului: un profesor economist, pe nume Vasile Şoimaru, şi-a propus să facă o carte despre românii din afara României de azi. A bătut multe drumuri după ajutor la Bucureşti până a înţeles că politicienii de acolo au alte interese decât românii. A împrumutat bani şi a pornit singur la drum: timp de 5 ani a vizitat comunităţile româneşti sedentare din Caucaz, Rusia, Ucraina, Balcani, Grecia, Italia, Ungaria, Cehia, Slovacia şi a adunat mii de nume şi de km de film. A parcurs peste o sută de mii de km şi a editat un album superb Românii din jurul României în imagini pe care l-a lansat la Chişinău cu ocazia aniversării a 90-cea de la Unirea Basarabiei cu România. (Un interviu amplu cu Vasile Şoimaru a găzduit în revista FORMULA AS, nr.823 din 8-14.06.2008. www.formula-as.ro). O altă lucrare deosebită apărută în 2008 e Cartea Foametei, un document zguduitor adunat şi povestit de jurnalista Larisa Turea despre genocidul organizat de Kremlin împotriva basarabenilor în 1946-1947, o carte de recuperare a memoriei şi adevărului despre dramele prin care a trecut Basarabia în perioada de ocupaţie sovietică. Opul de publicistică al lui Nicolae Dabija, Bezna vine de la Răsărit, este o altă mărturie despre insomniile şi spaimele Rusiei de a nu scăpa RM în braţele României sau Europei. Cetăţile sufletului, cartea semnată de Pavel Bălan, e un alt document despre mănăstirile şi bisericile din Basarabia care au fost închise, batjocorite şi umilite de regimul komunist, dar au reînviat şi s-au reîntors la credincioşi.

5. Pentru orice român adevărat din Basarabia şi Bucovina, România istorică a fost şi este un pământ sfânt. La noi român adevărat se consideră băştinaşul care nu a renunţat niciodată la limba maternă, adică la limba română, şi-a învăţat copiii şi nepoţii în limba română, atunci când limba rusă era singura limbă de comunicare, de carieră profesională şi socială. (Trebuie să se ştie că decenii la rând în principalele instituţii de stat din RM nu a răsunat o vorbă românească, această limbă de “bucătărie” fiind interzisă în comunicarea oficială şi de serviciu. Păstrarea limbii române în Basarabia a însemnat un act de mare curaj şi demnitate naţională din partea poporului simplu, dar şi a intelectualităţii româneşti). După păstrarea limbii materne urma respectarea credinţei strămoşeşti (98 la sută din basarabeni sunt creştini ortodocşi), a tradiţiilor şi dragostei pentru satul natal, a contribuţiei personale la supravieţuirea Moldovei, nu a URSS. Mai era o lege nescrisă, transmisă din tată în fiu, că moldovenii, în orice condiţii s-ar afla, nu îşi vorbesc de rău neamul şi Moldova. Ruşii nu aveau încredere în moldoveni, fiindcă rusificarea în RM decurgea lent, iar limba rusă, deşi era cunoscută de populaţie, nu era deloc vorbită în sate.

Ce bucurie imensă a trăit Basarabia când a căzut regimul komunist al lui Ceauşescu! Podurile de flori erau mai mult decât o revărsare de doruri înăbuşite timp de o jumătate de secol pentru Patria noastră liberă, erau chiar o invitaţie deschisă făcută politicienilor de la Bucureşti să repare marea nedreptate istorică şi să pregătească reîntregirea ţării. Dar drept recunoştinţă la sacrificiile imense pe care le-au suportat românii din teritoriile ocupate de URSS, preşedintele României a alergat la Moscova să confirme că nu are pretenţii teritoriale şi să semneze la 5 aprilie 1991 tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică. Vadim V. Zagladin, consilierul de politică externă al lui Mihail Gorbaciov, consemnează în raportul său despre conţinutul discuţiilor pe care le-a purtat cu Ioan Mircea Pascu, consilierul de politică externă al preşedintelui Ion Iliescu în ziua de 9 februarie 1991 la Moscova în prezenţa ambasadorului României. În cadrul discuţiei, care a cuprins câteva subiecte ca tratatul sovieto-român şi pactul de la Varşovia, s-a ajuns şi la problema Basarabiei. Reprezentantul Cotrocenilor a reconfirmat poziţia preşedintelui Iliescu că “obiectivul nostru este să fie menţinută Uniunea Sovietică”, iar basarabenii să rămână în cadrul URSS, fiindcă ei oricum “sunt foarte legaţi de o lungă istorie”, că “nu e obligatoriu ca fraţii să locuiască într-o singură casă”, că Moscova ar trebui să tempereze Mişcarea unionistă proromânească de la Chişinău, fiindcă unioniştii “în fond doar împiedică dezvoltarea normală a relaţiilor României cu Moldova şi cu întreaga URSS.” Astăzi nu am dubii că imediat după decembrie 1989 s-au dat indicaţii precise pentru instituţiile de stat şi mass-media din România ca să fie temperată, purtată cu vorba şi ţinută la distanţă Mişcarea proromânească din Basarabia, iar românii din stânga Prutului să stea în casa lor, fiindcă grija şi obiectivul Cotrocenilor era “să fie menţinută Uniunea Sovietică.” şi mass-media din România servilă puterii şi-a făcut “datoria” cu exces de zel: românii basarabeni şi bucovineni au devenit “ruşi” periculoşi care puneau în pericol economia şi stabilitatea României, că or fi ei fraţi, dar să stea acolo, peste Prut, la casa lor, că noi suntem săraci şi nu putem să-i ajutăm, că de ce să unim două sărăcii, că încă nu suntem Germania Federală etc. Ridicaţi arhivele presei şi radioteleviziunii şi o să vedeţi cum a fost organizat războiul mediatic al românilor împotriva românilor, o să descoperiţi mineriadele informaţionale împotriva noastră, o să vedeţi ce imagine deformată, oribilă a fost făcută românilor din Basarabia şi Bucovina. S-a lovit nu atât în noi, cât în voinţa românilor din România ca să nu ridice în faţa politicienilor de la Bucureşti problema teritoriilor româneşti ocupate de URSS. Din păcate, acele ruşinoase mineriade mediatice mai răbufnesc sub o formă sau alta la Chişinău şi Bucureşti, dar impactul lor e mai mult unul de bumerang. Aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istorie, simţul şi intuiţia poporului român de o parte şi alta a Prutului au fost mai presus decât comenzile şi laşităţile politice. Tot mai mulţi români din ţară simt necesitatea de a descoperi Basarabia şi Bucovina, de a afla despre patrimoniul spiritual şi natural din stânga Prutului, de a primi o informaţie veridică despre procesele care se produc în RM şi Ucraina. De altă parte, poate că încă timid, dar tot mai mulţi basarabeni talentaţi urcă pe scena publică din România, fie în literatură, arte, medicină sau economie. (Mai multă libertate în relaţiile noastre şi o să aducem câte o Cleopatra Stratan pentru fiecare domeniu).

Se simte de mai mult timp necesitatea unei apropieri autentice, nu de paradă. E suficient să urmăriţi campania de presă derulată în 2008 de revista FORMULA AS cu genericul “Basarabia altfel decât o ştiţi” şi o să vedeţi tăria, frumuseţile şi valorile neamului românesc din stânga Prutului. Nimănui nu-i este interzis să facă un lucru frumos pentru naţiunea sa, chiar dacă mai eşti nevoit să treci peste o sârmă ghimpată din interiorul ţării şi să auzi că fiecare trebuie să stea în casa lui.

(Alecu Reniţă este jurnalist, director al revistei NATURA, din Chişinău; în articol am respectat grafia autorului, cu k în loc de c în formulări cu valoare expresivă justificată de context)