|
| Ancheta VR |
O DEDICAŢIE ŞI DOUĂ INTERVIURI - MARIAN DRăGHICI
BASARABIA, ÎNSPRE EUROPENITATE ? (III)
Cum scriam în numărul trecut, dedicăm tema anchetei de faţă memoriei lui Cezar Baltag. Născut în Mălineştii Hotinului în 1937, Cezar Baltag avea să trăiască aici în ţară – unde familia se refugiase –, nu mai mult de 60 de ani. Dintre care, în ultimii 23, a lucrat la Viaţa Românească –, până în 1990 ca redactor iar din 1990 până în 1997, când s-a prăpădit, ca redactor-şef. Poet, eseist şi traducător, Cezar Baltag a punctat literatura epocii sale cu volume ca Răsfrângeri, Şah orb, Madona din dud, Odihnă în ţipăt, Unicornul în oglindă, Chemarea numelui, etc., dar şi cu transpunerea în română, şi receptarea fulminantă de către public, a unei părţi esenţiale din scrisul lui Mircea Eliade (Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I-III, Dicţionarul religiilor), contribuind decisiv la repunerea marelui exilat în circuitul naţional. Şi asta – mă refer la Istorie... –, culmea, în anii cei mai zăbreliţi ai dictaturii ceauşiste. Interiorizat, sobru abstras (nu scorţos), de un aer vag înstrăinat, ca ins trecut prin grele pierderi, începând cu cea a tărâmului originar răpit de ruşi, dar şi a fratelui-tânăr critic de mare promisiune, mai apoi a soţiei devotate, Cezar Baltag rămâne în mintea şi sufletul celor ce l-au cunoscut şi citit – şi desigur iubit, cum puţinii apropiaţi mărturisesc încă –, o voce poetică de sunet pur, rafinat, ce merită a fi căutată şi pe cât posibil reverberată, ghidată editorial spre viitorime. Câtă viitorime o mai fi având şi poezia...
Când acest episod al dosarului basarabean ajunge sub ochii cititorului, deja Republica Moldova îşi va fi decis viitorul pentru nu se ştie câţi ani, la alegerile parlamentare din 5 aprilie. Oare – întrebare menită să ne readucă la “oile” temei noastre – noua putere politică înscăunată atunci la Chişinău va avea orientare pro-europeană? Nimeni, în acest moment, nu poate spune. Speranţa schimbării există, totuşi. Cam ca în România anului 1996. Sau a lui 2004. Semnele unei febre tipic pre-electorale răzbat în presa noastră culturală. Piaţa cărţii, în ianuarie, a produs o lansare-eveniment atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău, cu volumul lui Dan Dungaciu, Cine suntem noi? Cronici de la Est la Vest, editat la Cartier, intens mediatizat pe Internet de Igor Mocanu, cu siguranţă cel mai vizibil-agresiv-eficace manager de editură, la noi, în ultimul timp.
Două interviuri în temă se impun atenţiei prin vervă şi profesionalism. Vitalie Ciobanu (n.1964, Floreşti-Soroca) răspunde întrebărilor Ioanei Revnic cu luciditatea unui mistic inspirat de o intratabilă suferinţă, în România literară, nr 2-2009. Spectacolul identificării acestui tânăr (spiritualmente) om al scrisului cu „figura” patriei e dramatic, dureros ca spinul din carnea paulină. Rar de tot se mai citeşte astăzi aşa ceva, şi doar iradiind din spaţiile ex-concentraţionare, încă oprimate. Prozator şi publicist cu audienţă pe ambele maluri ale Prutului şi nu numai, european prin vocaţie şi lecturi, invitat la întâlniri internaţionale ca şef al PEN Clubului de la Chişinău şi ca lider al revistei Contrafort, Vitalie Ciobanu scrie frenetic şi publică, pe lângă cărţi de proză, volume de reacţie şi atitudine, trăite până în ultima fibră a textului (v. Anatomia unui faliment geopolitic, Republica Moldova, Polirom, 2005), dar şi acordă şi realizează interviuri cu personalităţi de vârf ale scrisului contemporan din Europa şi din America (cel cu Andrei Codrescu din Contrafort, nr.9-2008, rămâne de neuitat). Pe cât de liber, determinat, euro-atlantic în gesturi şi gândire e el, autorul, pe atât de obligat-înapoiată, forţat-defazată, incertă ca statalitate, este RM a lui – provincie a ţării cu majusculă. Ce spune Vitalie Ciobanu, spune fără frică, limpede, direct, din 1991 încoace. Citez din interviu: “Basarabia este un ţinut sub ocupaţie – asta trebuie înţeles foarte clar. (...) De aceea mă gândesc cu speranţă şi cu nelinişte, totodată, la alegerile parlamentare din primăvară – cruciale pentru viitorul european al Basarabiei. Ceea ce trăim noi acolo, dar în bună măsură şi românii din România (în care ofiţerii fostei Securităţi fac jocurile politico-financiare), sunt consecinţele celui de-al doilea război mondial pe care noi, românii, l-am pierdut. Noi suntem victimele acestui război, căci sfârşitul lui nu ne-a adus eliberarea, ca în Occident, ci sclavia comunistă. Aşa încât, cum am mai spus-o şi cu alt prilej: dacă există o zonă în care românii, elitele româneşti, să-şi demonstreze inteligenţa şi vigoarea, după ce aderarea la NATO şi Uniunea Europeană au devenit un fapt, această cauză este Basarabia. Nu doar din motive sentimentale. E nevoie nu numai de pragmatism, e nevoie de o formă superioară a realismului – de vizionarism (s.m. – M.D.), ca să înţelegi valoarea strategică a acestei provincii pentru România – chiar dacă azi cu un statut schimbat –, calitatea ei de debuşeu pentru exportul de “europenitate” spre Est, cu care este datoare România ca stat-membru al comunităţii euroatlantice, exact cum este Polonia în raport cu ţările ex-sovietice limitrofe ei: Belarus şi Ucraina. România are nevoie de un spaţiu de siguranţă şi prosperitate dincolo de Prut.”
Dacă analiza lui Vitalie Ciobanu vis-à-vis de Basarabia e translucidă, ardent subiectivă, cu o notă personală ce ţine (de) marca şi destinul scriitorului, în cazul bine cunoscutului analist Dan Dungaciu, discursul “la cestiune” se remarcă prin implicarea detaşată a specialistului, de o rece obiectivitate. Expert în geopolitica basarabeană, dl Dungaciu (n. 1968, Tg-Mureş) e conferenţiar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, autor al volumelor în temă Moldova ante portas (Editura Tritonic, Bucureşti, 2005) şi al deja numitului Cine suntem noi? De ani buni, Dan Dungaciu pledează (scrie, vorbeşte) pentru înfiinţarea unui Institut de Studii în relaţia cu RM, convins de importanţa, profitabilă pentru ambele părţi, şi pentru Europa, a acestei relaţii. Fireşte, dl Dungaciu scrie, vorbeşte impecabil documentat, cu o forţă de reflexie şi convingere de mai mare dragul, nu la îndemâna oricui, dar fără efect practic deocamdată. Efectul se va fi văzut în 5 aprilie, şi după. Iată o mostră din viziunea dsale –, edificată în aproape două decenii de cercetare – din interviul acordat lui Ovidiu Şimonca pentru Observator cultural (nr. 461-2009). Asta să fie acea „formă superioară a realismului” invocată de Vitalie Ciobanu? Mi se pare că da: „Problema este că, în toate intenţiile europene, Republica Moldova este inclusă în proiecte cu Belarus, Caucazul de Sud şi Ucraina. Logica ar fi ca Moldova să intre într-un alt proiect, cu Balcanii de Vest. Dacă Republica Moldova rămîne pe direcţia Ucraina, Caucaz, Belarus, ea n-are nici o şansă rapidă de integrare. Republica Moldova trebuie să intre într-o altă logică, care să-i acorde şanse sporite de integrare în UE. Dar această nouă logică ar fi trebuit să fie susţinută de Bucureşti, Bucureştiul era dator Republicii Moldova pentru o nouă logică politică, chiar dacă a fost refuzat cu proiectul Balcanii de Vest de către Chişinău. Dar nu cu sprijin retoric, ci cu creionul pe hîrtie şi cu insistenţe la Bruxelles. Există însă o incapacitate a discursului profesionist din România în faţa UE. Cred că a fost o conspiraţie a incompetenţei, părerea mea este că UE şi NATO aşteptau propuneri şi acţiuni din partea României faţă de Republica Moldova. Am fi avut toate argumentele, dar n-am încercat, n-am jucat cartea Republicii Moldova, într-un proiect euroatlantic. Dacă n-ai jucat cartea, nu mai poţi să dai vina pe Washington şi pe Bruxelles, de vină eşti tu, pentru că nu poţi veni cu soluţii sau expertiză. Dar, revenind, dacă în jurul acestei coaliţii necomuniste din Republica Moldova, ar fi o asistenţă internaţională, ar putea funcţiona.”
Cele două interviuri cheamă o lectură integrală, pentru cine vrea să priceapă, altfel decât folcloric, realităţile lumii de peste Prut. Evident, riscând să-şi vadă făcute praf speranţele de europenizare a RM. În numărul viitor, în această idee, a speranţelor drastic încercate, a se citi cronica semnată de Vitalie Ciobanu la Cine suntem noi?, alături de alte comentarii la chestiunea basarabeană, pe care o anume prudenţă obligă să nu le deconspir.
Marian DRĂGHICI
|
|
|
|
|
|
|
