In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Ancheta VR
DORIM POATE PREA MULT UNII DE LA ALŢII - VALENTINA TăZLăUANU 1-2. Starea dilematică în care ne aflăm noi, cei de dincoace de Prut, stă în chiar ecuaţia existenţei noastre istorice. Nu vă aminteşte de nimic anul 1812? Dar anul 1940 şi tot ce a urmat după asta spune ceva românului de azi? Singurul atu valabil rămîne posibilitatea schimbării la vîrf (sistemul democratic o presupune), care ar scoate Moldova dintr-o anumită confuzie ce ţine de un vector şi mai ales de un program de dezvoltare. Restul sînt speculaţii sau bîjbîieli “ideologice”. Am devenit un stat independent, nu şi o ţară liberă (de balastul totalitar, de vechea nomenclatură care este încă pe poziţii şi “se bucură de încrederea” unei părţi a populaţiei vîrstnice, de reflexul obedienţei în faţa celui mai tare, de teama de a alege greşit, de manipulările de tot felul la care s-au pretat conducătorii ei succesivi, de inconsecvenţele partidelor politice etc.). Prin urmare, aici nu avem atît o dilemă cît o stare de fapt.
Tradiţiile europene ale basarabenilor nu pot fi separate de calitatea lor de trăitori ai Europei, dar şi de calitatea de români. Nu cred că trebuie să inventăm nimic nou în această privinţă. Ideea că întreaga populaţie a actualei Republici Moldova s-ar fi aflat într-un vid cultural, sau că este bîntuită non-stop de nostalgia Răsăritului, de unde aşteaptă în continuare să-i vină lucoarea, mi se pare la fel de lipsită de orice fundament ca şi aceea că intrarea în Uniunea Europeană ar depinde în exclusivitate de o dorinţă expresă a moldovenilor şi nu de diversele raţiuni politice, proiecte geostrategice şi interese economice ale conglomeratului de ţări din jurul ei. Pînă cînd oamenii politici se vor lămuri, peste jumătate de milion de basarabeni se află deja instalaţi, la muncă sau pentru totdeauna, în diverse ţări europene, în SUA şi Canada. Faptul că un număr atît de mare dintre cei mai activi basarabeni au ales să se europenizeze în mod particular, pe cont propriu, vorbeşte oare despre o “vocaţie” a lor europeană? Eu zic că da.
3. Bineînţeles, că există nişte relaţii de colaborare, unele chiar de mai lungă durată, între instituţii şi personalităţi publice de la noi şi din România. Legăturile cele mai strînse s-au constituit, cum era şi firesc, între breslele culturale – scriitori, ziarişti, oameni de teatru, compozitori, artişti plastici. Dar, în aceeaşi linie, putem vorbi despre colaborări productive între publicaţii, edituri, fundaţii, cercuri academice. La nivel personal acestea sînt şi mai numeroase.
N-aş putea spune că mă miră foarte tare nuanţa ironică ce se insinuează în întrebările anchetei vizavi de acest subiect. Trebuie să recunoaştem că, în aceste ultime două decenii de mai strînsă comunicare între populaţia de pe cele două maluri de Prut, pe lîngă pre-judecăţile “seculare”, datorate istoriei noastre tulburi, s-au interpus destule judecăţi grăbite, dar definitorii şi chiar definitive prin caracterul lor reducţionist. Prea multele aşteptări irealiste, prea multele diferenţe de percepţie şi atitudine, apoi un pragmatism în exces, care a funcţionat, de o parte şi de alta, în pofida discursului idealist în care era adesea ambalat, au făcut restul. Nu pun în discuţie contribuţia, vremelnică, a oamenilor politici la consolidarea sau deteriorarea acestor raporturi. Ea ţine de un alt aspect al chestiunii. Dar nu putem amesteca acţiunile haotice ale politicienilor care funcţionează într-o democraţie incipientă, imatură şi atît de marcată de reziduurile regimului comunist precum este a noastră cu ceea ce doresc de fapt noile generaţii de moldoveni. Din acelaşi motiv, cred că ar fi exagerat să culpabilizăm “elitele culturale”, în totalitatea lor, pentru ceea ce nu sînt în stare să realizeze oamenii politici sau pentru că vocaţia lor europeană nu s-a manifestat încă suficient de convingător.
Ceea ce-mi doresc este ca în această euforie a integrării europene, ca posibilă miză pentru Moldova ori ca realitate dobîndită deja pentru România, să nu pierdem din vedere şi nici să nu luăm în derizoriu ceea ce ne uneşte: sentimentul identităţii etnice şi culturale, pe care îl trăiesc toate naţiunile fără excepţie. Şansele ca identitatea foarte puternic exprimată a Franţei, Germaniei sau – de ce nu? – a Marii Britanii, să se lase foarte curînd dizolvată, prin uniformizare, într-un presupus malaxor al Uniunii Europene sînt extrem de mici, dacă nu chiar nule. Cel puţin, aşa susţin experţii. Dar poate oare din această cauză să le conteste cineva europenitatea?
Faptul că noi avem o identitate “slabă” – deloc ofensivă sau agresivă, în raport cu cea a altor popoare din proximitatea noastră – care ar putea explica multe din cele ce s-au întîmplat cu noi de-a lungul istoriei, nu schimbă datele generale ale problemei.
5. Unele medii româneşti scriu accidental despre problemele basarabenilor. Altele ignoră subiectele legate de Republica Moldova pe motiv că acestea “nu interesează pe cititorii lor”. Sînt “prea minore” pentru ei. Cele mai prietenoase rămîn publicaţiile culturale, care acordă ocazional spaţiu pentru autorii de la noi, consemnează apariţiile editoriale mai interesante, semnalează şi comentează evenimentele artistice de anvergură. Redacţiile revistelor noastre de cultură încearcă să fie la zi cu tot ce se întîmplă mai valoros în cultura română pentru a-şi putea informa cititorii. Nu avem niciun motiv să credem că nu-i interesează literatura română, teatrul sau muzica românească, dezbaterile de idei din spaţiul cultural românesc.
Atitudinea faţă de basarabeni a românului obişnuit şi de bună credinţă nu are cum să fie una ostilă, oricîte experienţe negative “cu moldoveni” ar fi putut să aibă. Cel puţin ambiguă, cel puţin indiferentă. Patetismul şi fervoarea patriotică a unor basarabeni îi irită adesea pe fraţii lor de dincolo. Atitudinea persiflantă, morga unor români din ţară sînt adesea jignitoare şi de neînţeles pentru un basarabean. Dorim poate prea mult unii de la alţii, mai mult decît sîntem în stare să dăm. Sînt lucruri care ne apropie, sînt lucruri care ne deosebesc. Dacă însă ne desparte ceva cu adevărat, aceasta este, azi, frontiera Uniunii Europene. Să sperăm că nu pentru foarte mult timp.
(Valentina Tåzlåuanu este redactor-şef al revistei „Sud-Est“ din Chişinău)
