| Ancheta VR |
ÎNTRE ORFEU ŞI HRISTOS, O JALE CLASICĂ - SIMONA DăNCILă
Ideea că românul e un biet pion pe marea tablă de şah a lumii şi literaturii nu îl împiedică pe Grigore Vieru să construiască un templu al bonomiei moldoveneşti în care marile sentimente nu sunt umbrite de incertitudini. Există jale clasică de sorginte folclorică în această poezie, jalea autentică, simplă a oropsitului pentru care nici mama, nici patria-mamă n-au avut bărbat.
Limba noastră cea de toate zilele devine încă o dată vedeta incontestabilă a cărei putere de seducţie rezidă în absenţa unor rivale competitive, aceeaşi lipsă de rivalitate care produce degringoladă şi în arena politică şi care denotă lipsa de idealuri solide. Poetul ne administrează elixirul liric perfect sublimat pentru a nu da bătăi de cap, în doza prescrisă încă de pe vremea lui Alecsandri pentru această parte delicată de Europă, aici unde românul se naşte direct poet, fapt care-i facilitează mult mânuirea condeiului – avem privilegiul de a putea schimba oricând sapa-n condei şi viceversa, acesta fiind probabil şi motivul pentru care vorba lungă este în continuare sărăcia omului autohton.
Propagarea în cercuri line a operei lui Grigore Vieru este un minunat exemplu de eficienţă; într-adevăr nu putem refuza aceste cadouri poetice căci ar însemna să ne refuzăm ca naţie producătoare de talente. Se poate spune că omul a învins opera, a domesticit-o, şi-a dovedit supremaţia, „ochiul a dat piatra la o parte”.
|
|
|
|
|
