In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Miscellanea
TEATRU DE MATEI VISNIEC LA PARIS - N. PR. Am avut privilegiul de a vedea, într-un, ca-ntotdeauna, prea scurt sejur la Paris, doua spectacole cu piese de Matei Visniec, si înca alaturi de autor. Daca primul spectacol, cel jucat în sala de la ambasada, unde peretii scorojiti compuneau o scenografie sui generis, era unul pe care-l stiam, Buzunarul cu pâine, de data asta în varianta franceza, Du pain plein les poches, cel de-al doilea a fost o surpriza. Si nu numai pentru ca era un text nou, compus cu o imaginatie debordanta, ci si pentru „sala de spectacol” în care s-a desfasurat.
Dar sa începem cu începutul. Buzunarul cu pâine, în interpretarea Oanei Pellea si a lui Mihai Gruia Sandu, pe care l-am vazut în varianta româneasca tot alaturi de autor, acum destul timp, nu si-a pierdut nimic din prospetime si ritm; poate doar Oana Pellea, din cauza limbii straine sau a racelii severe care o locuia, a fost pe alocuri mai crispata decât în sala de la Metropolis. Altfel, spectacolul a prins pe toata lumea, si trebuie sa va spun ca în Palatul Béhague, actualmente apartinând ambasadei române din Paris, e o sala cam de marimea uneia de teatru mediu; a fost multa lume în picioare, încât m-am si simtit vinovat ca, desi stiam spectacolul, stateam jos, prin preajma autorului. Pâinile – caracteristice României, cele albe (din cele pe care a doua zi e preferabil sa le manânci cu lingura), de consum obisnuit, erau aduse direct de la Bucuresti, le-am recunoscut de departe, la Paris nu vezi asa ceva – i-au tentat pe spectatorii români (noroc ca majoritatea erau francezi), iar actorii le-au împartit cu generozitate, mult dincolo de gestul final al spectacolului când ei coboara în sala, într-un gest simbolic, de comuniune.
Întoarcerea acasa, în franceza, cum am vazut-o si auzit-o jucata, Le retour à la maison et autres petites histoires des foules, se juca într-o casa de om. Si nu în casa oricui, ci în aceea a regizoarei spectacolului, Cendre Chassanne, undeva, pe rue Barbès, în Montreuil, destul de departe de Parisul dezlantuit. Piesa lui Visniec, aceasta piesa, este o fantezie macabra, poate mai bine zis o comedie macabra, regizoarea i-a spus mai neutru fantezie militara. Povestea e simpla, o spun doi actori, în cazul nostru un actor si o actrita, generalul si colonelul, un fel de revendicare: în ce ordine si cum se vor întoarce acasa mortii în razboi, cei medaliati vor în primul rând, dar si ceilalti, pâna la împuscatii pentru înalta tradare sau dezertorii pedepsiti, revendica un loc în rândurile care vor trece pe sub Arcul de Triumf. Regizoarea si-a folosit din plin bucataria, actorii aducând pe „scena”, în fata celor circa 30 de invitati, un cos mare cu legume, cu o conserva de „pois chiche” si alte asemenea, care devin, pe rând, fantomele soldatilor morti în razboi si care nici nu mai stiu daca sunt victoriosi sau dimpotriva. În felul acesta, imaginatia dezlantuita a lui Matei Visniec s-a continuat cu aceea, asemenea, a dnei Cendre Chassanne, dar si cu a lui Pascale Cousteix (colonelul) si a lui Eric Malgouyres (generalul), actori complecsi, mânuitori de marionete improvizate la un moment dat, care au dat stralucire micului spectacol de 50 de minute, o productie a Teatrului Jean Arp din Clamart, unde compania condusa de regizoarea Cendre Chassanne (Le Voyage Intérieur) este în rezidenta pentru 4 ani. Spectacolul a avut premiera în noiembrie 2008 si a fost jucat, în afara de sala teatrului din Clamart, în mediateci, apartamente, licee. Decorurile au fost gândite de Agnès Marin, iar costumele de Céline Marin. Un adevarat voiaj interior, cu un text atât de fantast, poate putin înclinat spre fanteziile militare ale lui Brecht, însa mult mai poetic, mai sintetic decât la dramaturgul german. (N.Pr.)
