| Poezii |
POEMELE DE LA ATHENA - GHEORGHE IZBăSESCU
experiment mental
la teatrul lui Dionysos
I.
numai noaptea poti scapa la teatru de expansivii
turisti americani
cînd luna taie vai adînci de polei în cetate
iar Athena-si strînge vedeniile dragi
ca sa-1 întîlnesti acolo pe barbosul Eschil
transpirat de emotie asteptînd sa-i vada pe scena
noua piesa la concursul Dionysiilor orasenesti
deja procesiunea scosese statuia zeului ghidus
din templu
instalînd-o-n mijlocul orchestrei iar multimea
aclama-n febra:arhontele corul actorii-vedete cît eu
cu John ne-nghesuiam printre umbre din anul 472
deja comisia privilegiata de judecatori
trasi la sorti sa desemneze cîstigatorii
statea-n primul rînd c-un sul de papirus în brate
pentru procesul verbal care mai tîrziu
va fi sapat în piatra pentru arhiva nemuritoare
întrebîndu-se: cum va fi drama Persii ?
ca doar poetul participase si el activ la lupta
chiar se aflase-n trirema strategului Temistocle
si-a vazut mortii de la Salamina cînd zeita
protectoare ramasese fara scut pe Acropole.
II.
prologul dîrz începu ritmat într-o expresie ambigua
cu fastuosul palat asiatic unde consilierii
sfatuiau regina-mama
sa decida expeditia persana de cucerire-a Helladei
invocînd si pe decedatul Darius (eufemism al mortii)
corul tunator aduna fulgerele norilor trufasi
transformat în personaj colectiv zbuciumat de voci
cu peripetii sîngeroase ce-au urmat navalnic
stîrnind mai multa groaza decît mila
cînd cruntul Xerxe a pustiit Attica toata
ajungînd invincibil la insula Salamina.
III.
aici dinspre mare un vînt racoros dimineata
sufla din adîncuri sa poarte
pe spinari de delfini corabiile mici si iuti
cu borduri joase ale elenilor
cît catre ele relele vase persane în ofensiva
ca un zid nimicitor veneau cu pupele înaltate
departe pe-un deal sub baldachin în tron de aur
Xerxe aureolat
îsi adunase numeroasa-i suita sa-i consemneze
gloria flotei imense ce-i va rotunji maretul imperiu
asa începu grozava înclestare cu arcuri si lanci
ca însusi Poseidon se mira de-atîtea cadavre
ce le primeau apele revarsîndu-se peste tarmuri
unde sfâsiau vazduhul bocete de femei si copii
din toata Hellada
ridicînd aburi uriasi din ochii spectatorilor care
nu mai conteneau sa umple albii disperate de jale
zguduiti de-aceasta nedreptate a sortii
chiar cronicarii au înlemnit la teatru: cum ?
persii ne-au casapit la Salamina?
pai ce-a scris Eschil acolo? ca noi stiam altceva!
deci sufletele noastre de-acum ce vor face
date afara din cuibul lor cald _i bun?
pe ce ramuri le vor mai sta truditele aripi?
IV.
speriat Temistocle aproape uitase ca oracolul
le promisese ajutor de la olympieni
uitase si de scrisorile viclene si înselatoare
trimise în taina tînarului rege persan derutându-1
si cu gîndurile înfipte-n imaginatie-si zicea:
iata ca viata nu e decît un împrumut de la moarte!
(si parul de pe crestet îi trecea din alb
în mai alb
eclipsîndu-i carnea pe oasele solemne)
privindu-si soldatii încoifati strînsi în zale
cu sudoarea siroind pe obraji
pe grumajii vînjosi
strategul athenian deodata inspirat ordona
triremelor cu borduri joase un joc primejdios:
sa prinda-n tangaj greoaiele vase vrajmase
cînd se vor întoarce s-atace si-atunci
sa le izbeasca-n burduf si sa le scufunde în valuri
ceea ce se si-ntîmpla cu ajutorul zeitei protectoare:
rînd pe rînd colosii cazura-n fundul marii livid
încît ramasita flotei persane dadu bir cu fugitii
asemeni si Xerxe sa scape cu viata – constatând
ca virtutea
bataliilor e „o cale de mijloc între doua vicii”
iar la teatrul lui Dionysos spectatorii dezmeticiti
s-au sculat în picioare
frenetic ovatiind cu ochii în lacrimi scaldati
cît Eschil siret facîndu-mi un semn
îsi masura clipa premiului:drahmele vor fi ale lui.
muzeul viu
daca unii fac revolutii iar altii le îngroapa
sa aiba ce descoperi arheologii mai tîrziu
daca neîntelesurile se straduiesc si ele
sa se asemene cu viata palpabila
dar mai apoi îsi iau repede talpasita
cînd vad ca în natura li s-a pregatit muzeul viu
se va observa ca razboaiele s-au înmultit
mai mult pe scena ca sînt mai multi actori decît soldati
sau doar posesori ai pistolului pe cont propriu
si poate ca norocul (desi e un mic zeu muritor)
îi va spune sufletului:
„ca nu e zadarnic sa-ti strîngi provizii cu migala
ca nu e zadarnic deoarece vine o vreme
cînd te vei vedea amenintat de nimicuri
si-atunci
agoniseala în care nu s-au irosit principiile
n-ai s-o mai vinzi ca pe-o sclava pietei din viitor”
asa gîndeam în avionul ce ma-ntorcea la Bucuresti
din Athena împreuna cu John
iar eu simteam ca viziunea de sticla
a noptii de-afara se rotunjeste amestecînd
anotimpurile
sa ia putere din taria lunii:
putere ce-mi da semne ca vrea sa ma transforme.
(Din volumul în lucru: ATHENA-un oras cît o tara)
|
|
|
|
|
