In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Debut
POEME - RODICA ION Rodica Ion e pictor din vocatie. Toti comentatorii ei, din câte am citit si auzit, de la Mariana Dan la Constantin Stan, si de la Ioan Grosan la Mircia Dumitrescu ori Ioana Craciunescu, au consemnat asta: evidenta înzestrarii “din burta ma-sii”. O vocatie, din câte-mi dau seama, complet asumata – cu sacrificii adica – si dusa, condusa pâna-n pânzele albe ale succesului si consacrarii. Pânze albe care, pentru o constanteanca nativa, nu sunt chiar metaforice: se vad la modul propriu-zis, „deghizate” în zeci, sute de „tablouri”.
La Rodica Ion povestea cu succesul si consacrarea nu suna a vorba-n vânt, tine de un travaliu continuu, perfect neostentativ, ca respiratia sau ca mersul barcii pe valuri. Modestie câta încape (putina), forta linistita, curaj la limita disperarii si dincolo de ea; si, lucru mai rar decât s-ar crede, umor, haz de necaz, eleganta a datului înnascut, a înzestrarii naturale de exceptie (cica a supt, când era mica, lapte din tâta caprelor bunica-sii) – cam asa s-ar descrie, din exterior dar nu de la mare distanta, în putine cuvinte, stilul în care Rodica Ion îsi duce crucea de tânar artist plastic. E stilul ei. Mai multe, va spune Ion Zubascu, la Miscellanea, în spumoasele sale însemnari despre cea mai recenta expozitie a Rodicai Ion.
Aceasta “pupila” din rasa Ioanei Craciunescu, cum picteaza asa si scrie: dintr-una! Între rugaciune si cosmar. Daca, totusi, meseria de baza e de presupus ca o practica prin reveniri succesive si ruminari îndelungi, obsesive, la poezie Rodica Ion lasa cuvintele libere. E senzatia pe care o induce lectura versurilor ei. De libertate teribila, întreaga. Fragila si continuu amenintata. Si pe care sper, îi doresc chiar, sa nu o piarda – sa nu se piarda –, în timp.
Ca poeta, Rodica Ion e descoperirea lui Grosan. Grupajul de fata – sa fie primit!, vorba lui – reprezinta Premiul revistei, acordat unui debutant, la Concursul National de Poezie si Interpretare Critica a Operei Eminesciene Porni Luceafarul…, editia a XXVIII-a, Botosani, 6-7 iunie crt. (Presedintele juriului – Ion Pop)
Marian DRaGHICI
ce scriu când nu pictez:
…
tot rostesc rugaciuni si am senzatia
unui plastic deasupra.
într-un hal de nerabdare
sticla n-ajunge sa se sparga de perete pâna ce
strigatul meu a facut înconjurul întregii tale vieti
si te tine deja în brate.
…
ascunsa sub breton o fetita
si-a revazut copilaria.
si pe tatal ei
oferind-o mamei ei, fara orgasm.
si balconul de pe care el voia sa zbor de mica,
chiar înainte sa-mi creasca bine aripile.
si papusa care a fugit de-acasa
la celalalt copil.
…
de când te cunosc
o lumina mica,
rotunda,
îmi tintuieste ceafa.
fix în ea se întepenesc
amintirile tuturora.
se înfig lustruite si caraghios de sclipitoare.
…
în dreptul ferestrei mele
doua curve în colanti albi
se plimba
în cadrul unui singur metru patrat.
…
Nu am plecat bine
de-acasa,
si cheile
mi-au sarit la gât.
Nici bine
n-am gândit,
si muscatura, draga, calda,
frumoasa, violet-albastra,
mi-a cascat
o gura noua
în piept.
…
Între picioare
mi te despici
în doua.
Bucati
care nu au
nici o legatura
una
cu cealalta.
…
nu mai vedeam altceva decât carâmbul/cizmelor ei. mergeam încet, obosit,
dar ritmul se imprimase ca un zvâcnet în musculatura/si-mi parea ca marsaluim.
nu-mi mai doream nimic pentru ca uitasem tot/ce-mi facea placere. mergeam
cu nasul în calcâiul cizmei ei si tot asa de bine/puteam sa nu ma mai opresc
niciodata.
mi se mai nazarea câte o papadie între picioare si, nu stiu din ce colt de memorie,
ma straduiam sa n-o calc. îmi parea ca si melcii/se târau înadins asa încet.
n-am spus nimic.
îmi rasunau bucati de ordine în urechi “rasteste-te!”,/“calca!”, “ordona!”,
“fute-i una peste bot!”.
stiu foarte bine cum suna cuvintele si tocmai/d’aia le spun asa cum le spun.
ordoneaza-te! scrie MAI MIC! mai mic, si mai mic,/si mai mic si mai ordonat.
manânca melcul pâna nu-ti da un cap în gura si-ti scoate ochii.
parca mi-a futut cineva o cazma de oboseala peste ceafa.
salon Nefumatori. fumatori se scrie cu f mic. vreau si eu/un nene înalt si dragut.
…
la 32 de ani, dupa multa munca si si mai multa frecare de menta sentimentala, mie mi s-a cam luat. ajung acasa, ma dezbrac în timp ce încui usa si fac un dus. initial scurt. dar ma lungesc
si încep sa ma masturbez chinuit, ferindu-ma de firicelul de apa prea fierbinte de la robinetul
usor defect. în timpul orgasmului ma trezesc/ca ma rog la Dumnezeu o data sa nu am un
orgasm scurt, a doua sa-i multumesc. îmi zaream/printre genele fetei mele crispate de bine
colacii din jurul taliei, carnea pufoasa si ma gândeam/ca înca n-am îmbatrânit de tot.
cu corpul ametit de cuvinte mi-am pus halatul si am scris în primul caiet.
…
arta, abilitatea de a gândi
si
de a nu întelege nimic
…
are rost sa discutam despre mansarda,
te întreb eu, usor retoric, cavalere,
când n-am pornit la sapatura fundatiei?
ho,ho, are rost doamna,
raspunzi tu cavalere, cu siguranta
are rost sa stiu daca facem o sapatura
adânca
pentru o fundatie puternica
hai sa sapam cavalere
hai sa sapam la fundatie
si sa vedem când obosim ...
când va fi o fundatie ca pentru o mansarda,
sau pâna la una pentru care si un
pod pustiu si gol
va fi prea mult.
o doamna si un cavaler discutând
cu sarpele-n mâini
pe un teren nearat.
…
pe nesimtite,
în ultimii ani,
am suferit o scurgere de frumusete.
acum ma trezesc
în picioare,
ridicol de verticala
pentru o asemenea pierdere.
…
acum sunt fericita: sunt trista!
