In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Eveniment
EL GRECO ÎN PIAŢA ROSETTI - FRANÇOIS PAMFIL Adresa de mai sus este cea a unui fost atelier al pictorului Vladimir Zamfirescu, a cărui recentă, amplă expunere la Sălile Dalles, a provocat aceste rânduri.
Ca vechi prieten şi coleg de meserie, osteneam adesea, pe timpuri, pe numeroasele trepte către mansarda sa.
Aici şoca o stranie sobă – sculptură artizanată de locatar, în care pâlpâiau gazele cu o flacără de chibrit. Atelierul avea şi un geam către piaţă, pe foaia căruia Mirel încondeiase, în negru subţire, desenul unui vitraliu medieval, în scopul, evident, de a aseptiza lumina de poluarea realist-mizer-socialistă de afară. Tot aici, în dreptul unei mese rinascentiste, se afla pe perete şi o hartă de navigaţie a coastei estice a Chinei. Fusese recuperată de subsemnatul din cala inundată a epavei vasului „Evanghelia” din dreptul Costineştiului. Avea, însemnate de fostul căpitan, în creioane colorate, rute după cap compas, recifuri periculoase etc. Trasee după care „navigam” adesea, evadând, pueril, în jocul de-a piraţii.
Dar un alt stop-cadru cu Mirel îmi stăruie din timpul unui voiaj împreună la Dresda. În celebrul muzeu de aici, profitând puşteşte de o clipă de somnolenţă a masivelor gardiene (ce evocau paznicele de la Auschwitz) pictorul se închină şi apoi sărută fulgerător mâna „Doamnei cu Steagul” a lui Tiţian. În fapt mâna marelui veneţian care zugrăvise tabloul.
Revenind la atelier, pe şevalet, un posibil autoportret de mari dimensiuni, teutocopoliza într-o vedere anamorfotică, cilindric-convexă, într-un exerciţiu de transfigurare.
În elegantul album Zamfirescu, pe care-l parcurg, un distins pictor, congener cu noi şi afurisitor obstinat în numele ortodoxiei, îl gratulează pe V.Z. cu „iconarul Vladimir”. Lăsând la o parte faptul că prenumele artistului poate fi asociat (forţat) cu vestita şcoală muscălească, neobizantină, din mănăstirile Suzdalului, eticheta mi se pare (sper neintenţionat) reductivă, cel puţin. Căci deşi se cunoaşte prea bine că alături de arta de şevalet V.Z. s-a ilustrat şi pe murii frescei bisericeşti ca şi în splendida suită a unui iconostas, respins de episcopul de Oradea de atunci deoarece era prea ... bizantin! Aşişderea că, în pragul înţelepciunii artistice, el simte irepresibil nevoia de a transcrie în cheie contemporană rugăciuni din Rubliov sau Teofan Grecul, nu-l putem exila sub anonimul „iconar”. În fond l-am putea numi la fel de bine „Caravaggio Vladimir”.
În lumea noastră, cea a „zugravilor de subţire” cum frumos i se zicea, Vladimir (Mirel) Zamfirescu este demult un model de puritate în comportament, în vocaţie. Mă bucur a-i fi alături, în dreptul flacoanelor noastre cu verni Damar sau Bolos de Armenia, azi când, la televizor, se face reclamă unei galerii care produce spre vânzare pictură... pe computer!
