In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Eseuri
INIMA LUI DANKO PE GOOGLE - CONSTANTIN PRICOP Copilărie. Uimire naivă. Focuri de artificii ale simţurilor. Imaginaţie pulsînd, amplificîndu-se şi contractîndu-se. Lumea desfăşurîndu-se ca un sul în faţa ochilor tăi – nu vezi începutul, nu vezi sfîrşitul, doar ceea ce îţi este pus, pe loc, în faţă. Aurore boreale în destrămare. Pe firmament pîlpîiri de ocazie, multicolore. Creşteri – şi descreşteri. Rarissime coagulări în memorie. Fragmente în imersiune. Obsesii în constituire.
Pentru generaţia mea minunile veneau din poveşti şi povestiri scrise pe hîrtie. Citite de cei mai în vîrstă sau silabisite de noi. Impresii declanşate de text. Cîteva se vor fixa şi vor reveni periodic la suprafaţa conştiinţei. Secvenţa căreia i-am descoperit peste mulţi ani semnificaţia literară se prelungea dintr-o carte de Maxim Gorki. O culegere, în traducere – epoca masivelor traduceri din rusă. Ne uitam la poze. Cîteodată ne citea din ea bunica – personaj central al copilăriei trecută prin toate stadiile.
Povestea din poveste. Ca majoritatea oamenilor normali de vîrsta ei bunica avea o neascunsă pornire antirusească şi anticomunistă. Mama mamei era nevastă de ofiţer din primul război (mondial, bineînţeles), pe timp de pace institutor. Învăţătorul a avut la război gradul de căpitan şi
nu-şi amesteca numele cu al oricui. Ea semna, după moda timpului, Elena Căpitan Pătraşcu – pentru că bărbatul ei avea grad de căpitan.
Alături de pornirea anticomunistă şi antirusească (care-i punea pe părinţii mei, oameni nevoiţi să se adapteze vremurilor, în situaţii periculoase, ei încercînd, fără să reuşească, fără să poate împinge interdicţiile prea departe, să o domolească), ea îşi mărturisea neîntîrziat şi antipatia faţă de… liberali. Soţul, bunicul, căpitanul pe timp de război, pe care nu l-am prins în viaţă, fusese liberal. La cererea organizaţiei lui îşi pusese gaj la o bancă, pentru un împrumut al grupului politic, propria casă. Banii
s-au dus, grupul s-a dat la fund şi, în ciuda intervenţiilor la liberalii de la putere şi de la conducerea băncii familia lui a rămas fără casă. Toată viaţa femeia i-a blestemat pentru casa ei din Tîrgu-Ocna sau din Doftana, Bacău, nu mai ştiu, pe porcii de liberali, zicea ea ridicînd vocea.
Nu se prea omora aşadar să ne citească din povestirile lui Gorki sau ale altor autori ruşi şi sovietici care îşi revărsau operele, pe pagini lucioase, violent colorate, în librării. Îi făcea plăcere în schimb să ne citească din autori români. Fram ursul polar, Ultima poveste, Toate pînzele sus… au ajuns la mine, la fratele şi la sora mea prin ochii şi prin vocea ei. Oricum, o întîmplare din culegerea lui Gorki mi-a rămas în memorie. Un tînăr hotărît să-şi scoată la liman poporul rătăcit în beznă şi-a smuls inima din piept şi a ţinut-o, aprinsă, deasupra tuturor pentru a le lumina calea. La sfîrşitul drumului, după ce şi-a îndeplinit rostul, eroul moare. Cei care
s-au folosit de sacrificiul său îi calcă inima în picioare… să nu ia foc pădurea…
Am reţinut povestea şi numele personajului. Danko. Şi pe cel al autorului – Gorki. Mi-am reamintit de cele relatate acolo tîrziu, şi-apoi istoria mi-a revenit din ce în ce mai des în minte. La început fără legături conceptuale – sacrificiu, iluminare, ingratitudine. Reţinusem pur şi simplu imagini dure, şocante, inima scoasă din piept, ţinută de sacrificat deasupra populaţiei confuze, inima dureroasă, luminoasă, arătînd calea. Cred că textului i se adăuga o ilustraţie impresionantă.
De numele autorului mi-am amintit mai greu – a fost nevoie de tatonări, de sondări în inconştient. În cele din urmă l-am găsit – Gorki fusese totuşi fixat în adîncurile propriului eu. Nu datorită marilor lui fresce sociale, care nu m-au atras niciodată, ci prin această istorioară teologică trimiţînd, într-un fel, la Tolstoi. Părinţii noştri erau la muncă de dimineaţă pînă seara. Bunica era legătura mea cu lumea imaginară. Danko coborîse în inconştient şi va sări de-acolo, din nou, peste ani şi ani…
Cînd internetul a început să însemne ceva am făcut cîteva incursiuni căutînd lămuriri suplimentare în legătură cu vechea poveste a lui Danko. N-am găsit mare lucru. Combinînd totuşi diverşi algoritmi de căutare am ajuns la un rezultat notabil. Am aflat titlul povestirii – titlu în care nu se afla numele eroului. Ci al unui alt personaj, prea puţin semnificativ. Textul se intitula Bătrîna Izerghil. Au trecut cîţiva ani, am uitat din nou titlul. Uitasem şi unde mi-am notat – pentru că o făcusem – datele primei căutări. Povestea sacrificiului lui Danko atacă din nou din memorie. De curînd, după ani, am repetat interogarea reţelei. Google. Am rămas uimit, pentru că motorul de căutare îmi înşira acum o mulţime de notificări în legatură cu Danko. Se vorbea despre scrierea părintelui realismului socialist, nu era vreo coincidenţă de nume. Titlul dat de Gorki (Bătrîna Izerghil) a dispărut, parcă, în schimb povestea în sine, cu numele eroului în prima linie se răspîndise ameţitor. Constatam că între timp se făcuseră tot soiul de interpretări, de dramatizări, filmuleţe ş. a. m. d. care în urmă cu cîţiva ani nu apăreau. Danko, pe care-l credeam un detaliu secret al istoriei mele personale cucerise, între timp, fără să o ştiu, lumea… Am aflat chiar detalii surprinzătoare. Gorki ar fi auzit povestea în Basarabia şi n-a făcut decît să o preia şi să o prelucreze… În 1894. N-am văzut dovezi ştiinţifice ale unui asemenea împrumut, doar alegaţii. Dar aşa o fi.
În tot ceea ce s-a scris în ultimul timp s-a subliniat în forţă semnificaţia alegorică. Nu insist, pentru că se poate aluneca pe o pantă fără sfîrşit în prezentarea lui Danko – alternativă la exemplul lui Hristos. Neomenia cu care i-a fost aruncată inima, după ce poporul său s-a salvat prin luminosul sacrificiu, e de neuitat. E sensul fabulei.
Ar trebui să reproduc, în continuarea acestor rînduri, povestirea în traducerea ei de pe vremuri, din anii 50, 60… Din păcate n-am găsit-o pe Google. N-am găsit-o nici în vreo limbă europeană de circulaţie. Nici măcar în rusă – oricît de lăudată e generozitatea didactică a acestui motor de căutare. Doar materiale „despre”.
