| Poezii |
POEM INTERMITENT - IOANA GRECEANU
“Unde este vara
inimaginabila vară zero?”
T.S.Eliot
În fiecare dimineaţă începe ziua de ieri
capul, supraîncărcat înclinat pe mâna înţepenită
rămân culcată
casa este înconjurată de ziduri ca de spital
prin crăpături pătrund mâini bandajate
intimitatea este la punctul nevralgic
tremur cu noduri
simt oasele cum se mişcă încet
pe orizontală
“Ţineţi departe de jar osemintele”
îmi trag cu dificultate
o pânză albă pe piele
de la călcâie până la gură
îmi amintesc foarte vag de un loc
în care toţi oamenii sunt vii
îmi golesc capul
mă rog pentru ceva masculin
cuvinte albe de călugăriţă
creierul oftează
adorm
şi după aceea adorm din nou
şi după aceea adorm din nou
mă urmează îndeaproape un mort inventat de mine
bătaia orei 12
figura de argint pătrunzând în creier
un nebun îşi apropie o oglindă de faţă
e un gol care se cască în creierul oricui
pe cine recunoşti dintre cei care râd?
la gurile lor nu îndrăzneşti să priveşti
ei membrele şi le mişcă fără-ncetare
şi ochii în cap
şi limba în gură
şi iată această reprezentaţie obscură
se sparge ca un geam hohotul meu
în noaptea asta cineva agonizează
fără să fie văzut
poate să înceapă sângerarea
fiecare în pata lui
călătoria asta roşie în câte unul din noi
patruzeci de zile despre care cartea
nu va spune aproape nimic
omul care scrie va avea
paliditatea celui neatins de lumină
celui care s-a iubit îndelung pe sine
în întuneric
eroic, teatral, neadaptat
lumea există
înfăşurată strâns în bandaje de hârtie
lucruri şi fiinţe
lucruri ale fiinţelor
fiinţe ale lucrurilor
“lucruri care sunt”
sunt grefe
ţesut şi organe de morţi
în câte unul din noi
îmi ating pieptul, îmi ating gâtul
îmi ating capul înconjurat de apă
îmi ridic mâna dintre morţi
(cel mai mult mi-e frică de iubirea lor)
tu suferi de parcă ai dormi
şi-mi şopteşti numele ca-n vis
copilul se micşorează încet, încet între noi
tu stai şi aştepţi bunul meu plac
aşa cum poate se aşteaptă mila morţilor
pentru cei vii
ia-ţi carnea de pe creierul meu
pune-ţi ceva negru pe ochi
o membrană diafană
prin care să mă priveşti ca un mort
fără durere.
îmi împreunez mâinile pe piept şi adorm
nu ştiu dacă moartea e mult
sau prea puţin
Noaptea asta
Noaptea asta are senzualitatea atingerii
a două creiere înfierbântate
dezintegrările
şi electricitatea care precede orgasmul mental
se intră în mine prin cap
cât ar putea să fie un om din amândoi
când unul intră în celălalt
şi rămâne acolo
văzându-şi moartea cu ochii
ceea ce sunt eu şi nu eşti tu
iar despre iubire ştiind
ce poate şti
cel rănit la cap
cu neuronii zdrenţuiţi în groaznica luptă
o, noapte, este vremea sângerării
până şi-a morţilor
iar pentru noi care stăm toată noaptea la pândă
e uneori o imagine într-o carte
o rană cu buzele răsfrânte ca o gură.
Poţi tu să-mi faci rana adevărată?
***
“Dragostea nu este un sentiment
în timp ce durerea este”
nu trebuie să opreşti sângele
nici să-ţi bandajezi rana
nu trebuie să te ghemuieşti nici să
plângi nici să tremuri nici să gemi
nici să urli. durerea este
singurul sentiment
tot ce nu doare e dus
cu luntrea peste o apă
|
|
|
|
|
