Viaţa Românească 10 / 2009 - 549 DE SCRIITORI ŞI PUBLICIŞTI IEŞENI CONTEMPORANI

Sumar

Editorial

Interviu

Mică antologie poetică VR

Atitudini

Meridian

Miscellanea

Varianta PDF

Anunt important!

In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.

Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).

Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.

Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.

Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.

Telefon:
021 212 79 93

Cronica literară

549 DE SCRIITORI ŞI PUBLICIŞTI IEŞENI CONTEMPORANI - BOGDAN CREţU
Dacă am crede în statistici, ne-am crede binecuvântaţi de Dumnezeu: Iaşul numără cei mai mulţi scriitori pe metru pătrat (sau pe cap de locuitor, nu m-am hotărât cum să o iau). Avem aproape 300 de membri doar în Uniunea Scriitorilor, unde mai pui că anual mai intră câteva zeci de persoane şi mai există altele care cochetează cu literatura, aşteptând momentul prielnic pentru a-şi depune dosarul de adeziune la generoasa breaslă. Despre toţi aceşti oameni de bine, se găseşte cine să scrie şi, cine ştie, s-o mai găsi şi cine să le citească opurile scoase, uneori cu efort, pe speze proprii, la edituri profitoare. Câţi scriitori cu notorietate naţională indiscutabilă îşi duc viaţa în târgul nostru, asta e o altă întrebare. După unii, legiune. După modesta mea părere, dacă ne referim la cei în viaţă, vreo 10-15, cel mult 20. Despre un Al. Andriescu, Radu Andriescu, Emil Brumaru Maria Carpov, Al. Călinescu, Constantin Ciopraga, Ion H. Ciubotaru, Mariana Codruţ, Livia Cotorcea, Nichita Danilov, Al. Dima, Al. Dobrescu, Florin Faifer, Emil Iordache, Cezar Ivănescu, Dan Laurenţiu, Dan Lungu, O. Nimigean, Antonio Patraş, Al. Philippide, Mircea Platon, Mircea Popovici, Ioanid Romanescu, Elvira Sorohan, Mihai Ursachi şi Al. Zub au scris, în mod repetat, marii critici şi specialişti, cărţile lor sunt cunoscute, simpla lor enumerare aproape că defineşte literatura scrisă la Iaşi în ultimii 50 de ani. Am ales aceste nume de pe coperta recent updatatului dicţionar Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani (1945-2008), aflat la o ediţie terţă graţie lui N. Busuioc şi Fl. Busuioc (nu fac economie de caractere, aşa apar scrise numele pe pagina de gardă). Dar cartea inventariază 549 de nume, de aceea ne şi interesează. Un dicţionar trebuie să ofere, în primul rând, informaţii corecte şi cât mai complete, pentru ca un eventual cercetător să se poată orienta pornind de la el. Or, în fenomenul literar al unei anumite epoci, nu interesează doar piscurile, valorile incontestabile, ci întregul fundal, climatul care a facilitat apariţia acestor scriitori valoroşi. E drept că de regulă o epocă se defineşte prin vârfurile sale, dar istoria literaturii nu îi uită nici pe „infanterişti”. La o adică, pentru ei se fac dicţionarele. De aceea, indiferent de carenţele sale, Dicţionarul celor doi Busuioc este, incontestabil, un instrument de lucru care merită gratitudinea contemporanilor. El dă seama de ce înseamnă viaţa literară ieşeană, cu autorii ei de prim raft, dar şi cu cei mediocri dar orgolioşi. Citind această carte (poate părea straniu, dar eu nu doar consult, ci de-a dreptul citesc dicţionarele, cu creionul în mână), îţi dai seama de cât de onorabilă sau, după caz, ridicolă este viaţa literară ieşeană. Nobila salahorie a autorilor trebuie să fi fost complicată, căci este cu atât mai greu să aduni informaţii despre autori în viaţă, cu opera în curs de alcătuire şi cu ambâţ indiscutabil. Una dintre metodele folosite în lexicografie este trimiterea către autor a unui chestionar bine gândit, care să slujească drept sursă de informaţii. Aşa a procedat şi Aurel Sasu, în elaborarea Dicţionarului biografic al scriitorilor români, aşa s-a lucrat, în destule cazuri, şi la DGLR. Doar că e greu de crezut că scriitorii merită mereu creditaţi. Tot astfel procedează şi Nicolae Busuioc. Ceea ce nu mai face el însă este verificarea, filtrarea, selectarea materialului auto-hagiografic astfel obţinut. În mare măsură, avem de a face cu un dicţionar la care principala contribuţie şi-au adus-o scriitorii înşişi, care s-au supus mai mult ori mai puţin rigorii chestionarului. Pentru că, de regulă, mediocrii sunt cei care îşi bifează ca realizări orice nimicuri, enumeră toate comitetele şi comiţiile din care au făcut vreodată poarte, se fălesc cu premii anonime, amicale, inventariază orice articolaş mărunt din orice broşurică apărută în 30 de exemplare. Or, munca lexicografului ar trebui să înceapă exact unde încetează cea a lui Nicolae şi Florin Busuioc: în ordonarea unui material brut, în respectarea unor reguli, a unor norme obligatorii în astfel de lucrări. De pildă, cea care pretinde ca spaţiul acordat fiecărui articol să fie proporţional cu importanţa scriitorului respectiv. Nu poţi să-i dai lui Caion cât îi acorzi lui Caragiale, nici lui Oscar Lemnaru cât lui Rebreanu sau lui Horia Gârbea cât îi dai lui Nichita Stănescu. În dicţionarul ieşenilor, de paregzamplu, o „condeieră” care scrie doar din snobism, Corina Matei Gherman, se bucură de mai mult spaţiu decât o scriitoare autentică precum Mariana Codruţ sau decât Constantin Ciopraga. Din aceeaşi perspectivă, un extraterestru (şi câţi nu sunt pe lumea asta?) ar putea crede că Dorin Popa e mai bun decât Emil Brumaru, doar pentru că prezentarea pe care şi-a făcut-o este mult mai impozantă. La fel, Cătălin Bordeianu pare un Iorga, comparativ cu un poet modest precum Mihai Ursachi, Valeriu Rusu, medic eminent, e drept, dar care nu se poate lăuda cu nici o carte de literatură, ocupă spaţiu cam de două ori cât Ioan Petru Culianu; Marius Chelariu pare un erudit, pe lângă care un Antonio Patraş, să spunem, nu are decât să se simtă intimidat. Constantin Simirad iese şi el un fel de Balzac moldovean, cu o prezentare mai generoasă decât a concurentului direct Sadoveanu. Pe de altă parte, Iorga al Iaşilor de azi pare Mitropolitul Daniel. Prezentat, ce e drept, în impresionanta sa activitate ecumenică, pe lângă cea strict literară lasă de dorit. Cel puţin aşa rezultă din fişele dicţionarului. Realitatea ştim cu toţii că e alta. Nu caut nod în papură, ci încerc să scriu negru pe alb care sunt hibele acestui proiect care a consumat multă dăruire şi care, oricum, este cel mai bun instrument în sectorul lui (un drăcuşor îmi suflă şi că e cam singurul). Doar că la noi nu există tradiţia îmbunătăţirii continue a acestor lucrări, aşa cum există în spaţiul occidental, unde lexicoane începute de secole sunt permanent înnoite şi aduse la zi. De aceea, sunt convins că toate reproşurile aduse unei astfel de lucrări sunt benefice în vederea unei viitoare ediţii completate. De exemplu, poate ar trebui definiţi termenii de „scriitor” şi „publicist”. Unii dintre cei care figurează în acest dicţionar sunt medici de seamă, dar nu au nimic în comun cu speţa scriitoricească, iar prezentarea lor confirmă cu brio acest lucru. Fireşte că discuţii pot apărea oricând legate de prezenţa sau absenţa unor nume din dicţionar. Mă rog, ca lucrare cu ambiţii de exhaustivitate, ea se poate arăta generoasă, cu toate că, repet, impunerea unui filtru nu ar strica. Dar tocmai absenţa unor astfel de criterii creează şi unele absenţe. De exemplu, dacă te-ai hotărât să incluzi filologii, dacă tot sunt prezenţi în dicţionar un Petru Zugun sau un Ilie Dan, măcar du până la capăt totul şi include-i şi pe Eugen Munteanu, Mircea Ciubotaru etc. Apoi, dacă tot figurează unii istorici, de ce nu şi ceilalţi? De ce, dacă Gheorghe Buzatu este în sumar, nu sunt şi Ştefan Gorovei, Alexandru Florin Platon ori Maria Magdalena Szekely, specialişti de mare prestigiu? De asemenea, nu văd cum s-ar putea justifica absenţa unui eseist şi filosof de primă mărime, precum Valeriu Gherghel. Mai ales că, vorba ceea, „publicişti” de calitatea sa nu prea sunt mulţi în Iaşii de azi. Din zona slavisticii, nu apare Leonte Ivanov, traducător şi autor al unor cărţi de certă reuşită, dintre care Imaginea rusului în literatura română e cam unicat în bibliografia de specialitate. Nu sunt menţionaţi, de asemenea, unii autorii din jurul grupării OuTopos, care în anii ’90 au dezmorţit, alături de cei din Clubul 8, viaţa literară ieşeană: Codrin Dinu Vasiliu, Livia Iacob. Acum, scuza că nu or fi răspuns la chestionar nu ţine, un dicţionar e totuşi un dicţionar şi pretinde un enorm efort de documentare. De asemenea, nu sunt aduse la zi o serie de articole despre Mihai Dinu Gheorghiu, Dan Petrescu, Luca Piţu, autori care sunt văduviţi de unele cărţi la care totuşi au muncit. Uneori apar şi informaţii eronate: de pildă, Corneliu Ştefanache nu a apucat să-şi publice romanul Spovedania valetului, aşa cum reiese din fişa de dicţionar. Titlul unei cărţi a ilustrului etnolog Ion H. Ciubotaru este victima unei confuzii cu numele editurii la care ea a apărut: universitarul ieşean nu este autorul lucrării Grai şi Suflet – Cultura Naţională, ci aceasta este editura la care a publicat temeinicul studiu din 1999, Marea trecere. Repere etnologice în ceremonialul funebru din Moldova. De asemenea, multe mistificări se strecoară, din entuziasmul şi orgoliul autorilor, la compartimentul referinţe bibliografice. Lasă că în unele cazuri (Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu) acestea lipsesc cu desăvârşire. Acest capitol este, de multe ori, deficitar, neadus la zi, uneori chiar fictiv şi prilej de umor involuntar. Un caz: în dreptul lui Ioan Saizu, „istoric şi poet”, apare menţionat: „MARINO A. În corespondenţa aflată în posesia autorului”. Doar că, Dumnezeu să-l odihnească, autorul a repausat între timp; şi, oricum, la surse bibliografice nu trebuie să figureze decât ce este edit. De asemenea, caut în Ziarul de Duminică”, nr. 21, 2008 un articol despre Vasile Proca, semnat de Daniel Cristea-Enache şi nu descopăr decât 4-5 rânduri nesemnate, la rubrica-mozaic „Cartea în 100 de cuvinte”. De unde până unde o fi tras auctorele concluzia că acea manşetă a fost redactată de cunoscutul critic? În fine, bine ar fi fost ca şi revistele importante din Iaşi să aibă parte de câte un studiu monografic. Harta literaturii moldave contemporane este inexactă fără Convorbiri literare, Timpul, Dacia literară etc., reviste care, cu provincialismul lor şi cu paginile lor uneori foarte bune, ilustrează un aer al locului. În rest, multe lucruri poate afla un neofit despre scriitorii de pe Bahlui. Câteva recorduri absolute trebuie, totuşi, consemnate. De pildă, foarte mulţi medici suferă de autorlâc. Este, statistic, breasla cea mai ambiţioasă în domeniu. Dana Baran, Vlad Bejan, Mihai Vasile Botez, Georgeta Cordun-Tărăbuţă, Ion Hurjui, Maria Mănucă, Liviu Pendefunda, George Popa, Vlad Rusu şi atâţia alţii. Cred că l-am uitat pe Emil Brumaru, dar el este scriitor şi medic, nu medic şi scriitor. Le suflă în ceafă preoţii, teologii. Nu mai dau exemple, ar deveni obositor. Consemnez, mai bine, un record amuzant: cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor din Iaşi este/ a fost, la vremea respectivă, Patricia Coran, născută în 1984, care a publicat nu mai puţin de 7 volume de proză (de nu s-or fi înmulţit între timp). Tot ei îi aparţine şi unul dintre cele mai ridicole titluri: Zvâcnet amorţit. Oximoron, da, înţeleg; şi totuşi... Alte titluri aproape la fel de caraghioase ar mai fi: Oul împuşcat, de Gheorghe Pârâială, Turn Babel alergând, de Marinică Popescu, Găinaţ peste mileniu, de Almast-Ioan Dvoracek (Caragiale ar fi cules cu mare satisfacţie şi titlurile, şi numele autorilor), Când va plânge întrebarea, de Maria Rusu ori Singur pe-un bizar aisberg, de Ioan Saizu. Asta e, unii cred că în literatură e permis orice, că e de ajuns să antepui adjectivul substantivului şi gata, eşti scriitor. Un alt record: de departe cel mai premiat scriitor ieşean este Cassian Maria Spiridon, redactor-şef al revistei Convorbiri literare; eu am numărat nu mai puţin de 15 premii, la tot cam atâtea cărţi, dar nu este exclus să-mi fi scăpat câteva. Recordul pentru o femeie care devine Cavaler al Ordinului Templierilor, Ordinul Ierusalim îl deţine actriţa Cristina Anca Ciubotaru. Fireşte, un asemenea puhoi de condeieri nu ar exista fără încurajări. Am mai scris şi cu altă ocazie despre facilitatea răzbaterii unor neaveniţi în rândul Uniunii Scriitorilor. Dincolo de asta, există şi criticii mercenari, mereu gata să scrie nu doar o recomandare, ci şi o prefaţă, o postfaţă, o cronichetă, o recenzioară amabilă, bună nu doar la orgoliu, ci şi la lustrul gloriei. În Iaşi, recordul absolut îl bate Ioan Holban, care a scris, comprehensiv, vorba ceea, despre: Ştefan Amariţei, Aurel Andrei, Doina Andrei, Elena Anton, Constanţa Apetroaiei, Cristina Anca Ciubotaru, Patricia Coran, Adi Cristi, Olga Alexandra Diaconu, Andreea Luciana Dumitriu, Adrian Filip, Arbatel Filotheanu (ooo, ce inspirat pesudonim...), Gloria Lăcătuşu, Mihai Leoveanu, Corina Matei Gherman, Maria Mănucă, Vasile Mihăescu, Camelia Nistor, Constantin Popa, Marinică Popescu, Ioan Saizu, Cicerone Sbanţu, Constantin Simirad, Dumitu Spătaru, Indira Spătaru, Aurel Ştefanachi, Angela Traian şi (se putea altfel?), Augustina Vişan Arnold. O muncă inutilă, de bătut apa în piuă, de vânturat pleava, o răbdare pe care nu ştiu ce răsplată o poate răscumpăra... Şi totuşi, ca record absolut aş vota pentru isprava lui Ion Chiriac, care a scos în 2009 o carte intitulată, ţineţi-vă bine... Monografie Augustina Vişan Arnold. Ca să înţelegeţi mai bine dubla impostură, trebuie să ştiţi că numita este medic stabilit în Germania, care umple anual, uneori de două ori (primăvara şi toamna) vitrinele librăriilor din Iaşi cu volume liricoide de un prost gust memorabil, antologabil şi care a ajuns până în prezent la vreo 25 de cărţi. Prostia este uneori memorabilă, aşa că, de câte ori vine vorba de emanaţii idioate în materie de poezie, memoria mea selectează automat elucubraţiile poetesei ieşene: „Ploua mărunt cu stropi minusculi” sau: „Eu când scriu o poezie/ îmi pun gândul pe hârtie”. Asemenea personaje au parte, la Iaşi, de lansări cu ştaif şi, iată, nu doar de prefeţe semnate de critici care au pretenţii (gen Ioan Holban), ci şi de monografii. Halal! Vedeţi de ce este pasionant să citeşti dicţionare? Afli vrute şi nevrute. Cine vrea să se informeze despre scriitorii ieşeni din ultimii 63 de ani, va recurge obligatoriu la SPIC-ul lui Nicolae şi Florin Busuioc. Dar trebuie să citească atent, circumspect. Asta pentru că, deşi structural este un dicţionar, lucrarea nu respectă criterii bine definite şi acordă prea mare credit onestităţii scriitorilor. Care, se ştie, au un orgoliu cât Casa Poporului.