In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Cronica literară
SPIRU VERGULESCU, ULTIMUL MESSER DIN SUD - FLORIN TOMA Toamna aduce, odată cu binecunoscuta sa la rentrée, şi o creştere exponenţială a freneziei ce îmbujorează obrajii galeriilor de artă. La început de Răpciune, încet-încet, milieu-ul artistic se adună de prin cotloanele străinătăţurilor populate de rude, prieteni şi copii, ori din savuroase „tabere” de creaţie de pe Croazetă, din Bali sau din Vamă, şi dă năvală în stabilimentele ce adăpostesc arta. La rândul lor, e de presupus că artiştii sunt pregătiţi să fie luaţi la întrebări, cum că ce-au făcut toată vara (sau viaţa, depinde)?, iar lucrările lor, firesc, să fie puricate, inventariate, clasificate şi, normal, criticate. Retrospectiva Spiru Vergulescu de la galeria Cercului Militar Naţional iese însă de sub tirania regulii acestei conjecturi, prin simplul fapt că opera artistului nu mai are nevoie de autentificare. Acesteia nu-i este necesar niciun permis de trecere în patrimoniul universal al artei, tot astfel cum certificatul de valoare este inutil. Deoarece culoarea lui Vergulescu, fie ea văzută şi à rebours – nu numai a picturii, ci şi a vieţii sale – nu diferă de nuanţa sa de bază, căreia, la o verificare, i se suprapune. Fireşte că perfect. Fiindcă, dacă e să ne răsfăţăm zâmbind, nu trebuie decât să ne amintim de butada savuroasă a veşnicului neastâmpărat François Cavanna: Cameleonul nu va avea culoarea cameleonului decât atunci când va fi aşezat peste alt cameleon. De aceea, amprentată bine, personalitatea lui Spiru Vergulescu împrumută exact culorile de pe paleta sa. Roşul ambiţios de beretă (atunci când pictorul vrea să se viseze, fără să aibă nici cea mai mică urmă de trac, ucenic de Leonardo sau vecin de şevalet cu Rembrandt!), de altfel, un roşu la fel de aprins ca şi rochia iubirii cărunte, la Gunka cea melancolică. Verde de livadă cu zarzări înfloriţi sau extras direct din dealul Grădiştea şi Malul Livezii. Brun-roşcat palid de Balcic la ferestre albe cu volete (veşnic închise!). Bleu sidefiu de Kaliakra cu stânci şi nor în formă de aripi sau de insula grecească Hydra, cu palmier şui şi-o stradelă încremenită în curbă. Violet de Violeta şi de siluetă de artist ce priveşte pierdut în depărtări pe fereastra veroneză a atelierului său. Galben stins cu trepte de uliţă cehă din Praga ori, mai vioi şi mai vorbăreţ, de casă cu bârfitoare din centrul vechi al Slatinei. Apoi, dar nu în cele din urmă, albul ivernal (mult alb, nămeţi uriaşi de alb...ohooo! dacă puteţi să rămâneţi cât mai mult în „iernile” lui Spiru, în mod cert cele mai frumoase din câte există pe această lume, căci Archibald MacLeish poate să depună mărturie, da! e adevărat, Winter is another country!). Atunci când nu se deschide spre un colţişor de lume, de casă, de grădină, de univers ori de stradă, ochiul magicianului se întoarce spre sine în atelierul său. Vădind ambiţia renascentistă nedisimulată a cultului pentru măiestrie, de care numai un messer (adică un Stăpân, adică un Maestru!) este capabil. Cu ferchezuiala aproape heraldică pentru propria-i preeminenţă, imaginându-se, pradă unui mic, dar rapid explicabil acces de vanitate băştinaşă (mai ales la un oltean veritabil!), drept un Pantocrator cu zulufi înspicaţi ieşind de sub bereta roşie, cu tunică neagră cu bumbi argintaţi, mâneci bufante şi manşete albe şi, în sfârşit, cu penelul în mâna dreaptă, pe care se zăreşte un inel greu cu sigiliu. Este proiecţia metafizică a unui spirit vizual divergent (în tonuri când ludic-balcanice, când grav-baroce, când limpezi-iberice, când de-chirico-valahe!), care, în ciuda unui egotism de întreţinere, îşi respectă cu sfinţenie împrejurările şi împrejurimile. Îmbogăţite primordial, să nu uităm, cu ordinul de mărime infinită a iubirii, etern numită Gunka. Soţie, muză, alter-ego şi, nu în ultimul rând, principiu de viaţă şi de dincolo de ea. Iată de ce i se pot ierta cu mărinimie accesele de alintare pe care orice artist uriaş le ascunde cu greu în căuşul inocenţei sale naturale (de a se vedea peste tot numai pe el, pe stradă, în atelier, în pasajul Villacross, în ipostaze biblice, oriunde, de a semna până şi albumele aflate pe masă în diversele naturi statice ori de a se surprinde chiar stând de vorbă cu personaje în costume de epocă; totul, la fel ca în regia unei piese de teatru ce-l are protagonist pe el – şi, la urma urmelor, chiar aşa şi este, nu-i nicio exagerare!...apropo! de foarte multe ori există impresia că tablourile sale sunt, de fapt, nenumărate cioburi dintr-o uriaşă scenografie a lumii!). Din expoziţia ce a adunat din diferite colecţii doar 49 de tablouri, altminteri generoasă şi echilibrată (unul dintre organizatori mărturisea într-un aparté că, în general, e destul de riscant să se expună prea multe piese într-un singur spaţiu!), au lipsit mai multe lucrări, cum ar fi, dacă luăm la întâmplare, Pod veneţian, La Tescani, Sighişoara, Calcane albe, Vilă în Spania, Intrarea în Braşov ori magic-tulburătoarea Înmormântare. În contrapartidă, însă ele pot fi admirate pe site-ul galeriei virtuale a pictorului. Acolo unde se găseşte o altă pânză extraordinară, intitulată, ni s-a spus, Iarnă în Slatina. Ar fi păcat să n-o vedeţi, chiar şi cu ochii minţii. Fie şi numai pe temeiul acelei lucrări – o stradă maiestuoasă de provincie coşcovită de iarnă şi de frig, la capătul căreia privirea însă nu poate ajunge, fiindcă undeva, la mijloc, are loc o explozie de alb inexplicabilă, ca un bulgăre de zăpadă uriaş pulverizat, ce înghite întregul orizont – deci, fie şi numai pe acest temei, se poate aşeza o întreagă serie literară fantastică de nădejde, pornind de la Karel Capek şi terminând cu Julio Cortàzar; sau invers, începând cu H.P. Lovecraft şi sfârşind cu Adolfo Bioy Casares. Pentru că messer doar provoacă. El nu rezolvă. Nu are ce. Fiindcă la el, stocul de probleme s-a isprăvit („les Editions Stock sont épuisées!” – spunea inepuizabilul Nino Stratan!). Spiru Vergulescu este, apoi, un exemplu rar de éternel retour. La matrice, la biotopul său originar. Urmare probabil a sinesteziilor provocate, la naştere, de locul său de baştină, el s-a întors reflex, mereu şi mereu, cu ochii şi sufletul acolo. Deşi „emigrat” la o vârstă fragedă în Bucureşti, artistul a perceput Slatina ca pe o matcă (altminteri, comună şi altor spirite: Ionesco, Lipatti, Minulescu!). Ca pe un piept matern, cald şi primitor, de care nu s-a putut dezlipi niciodată în întreaga sa viaţă. Titlul de cetăţean de onoare al oraşului, o casă-muzeu (cu faimosul său atelier!), o grădiniţă de copii ce-i poartă numele şi un concurs de pictură în rândul şcolilor din Slatina – sunt gesturile fireşti pe care toposul şi oamenii le fac în beneficiul eroului. De iubire întoarsă veşnic. Spre aducere-aminte. Tocmai de aceea, muzeul de artă al locului îşi împarte patrimoniul de artă contemporană în două secţii. Una este a lui. Cealaltă este închinată lui Ion Popescu-Negreni, alt messer din Oltenia şi fost profesor al său la Belle Arte. O clasificare saşie, dacă nu cumva grăbită, însoţită de vârâtul cu anasâna într-un tipar geo-patetic, vorbeşte despre două mari „şcoli” în pictura românească: una de Nord (care îşi apropriază suşa şi modelul direct de la Munchen) şi cea de Sud, ale cărei obârşii se perpelesc, nici nu se poate altfel, pe plajele arozate de valuri ale Mediteranei. Dacă ar fi să facem o concesie politicoasă acestei originale încercări taxonomice, am face-o doar pentru a sprijini ideea că pictura lui Spiru Vergulescu este o emblemă prin excelenţă a Meridionalului. Acolo unde lumina este totul. Început şi sfârşit. Măiestrie şi eroare. Râvnă şi geniu. Extaz şi durere. Bref! o lumină la carul fermecat al căreia s-a înhămat un condeier în strălucirea diamantului. Ultimul messer din Sud.
