In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Miscellanea
BREVIAR EDITORIAL - EUGENIA ŢARăLUNGă Avionul de hârtie, de Costache Olăreanu, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, 2008, 220 pagini Ediţia, îngrijită de Mira Olăreanu, include ultimele adnotări ale autorului. Referinţele critice sunt semnate de Dana Dumitriu, Al. Călinescu, Florin Manolescu, Ioan Holban, Tia Şerbănescu. Virgil Podoabă scrisese şi în 1983 despre Avionul de hârtie în presa culturală, iar acum revine asupra romanului lui Costache Olăreanu cu o substanţială prefaţă. Criticul accentuează –urmărind mâna autorului-personaj care (mai mult sau mai puţin) se scrie pe sine – conturul triunghiului Amor, Mors, Ars, pregnant în geneza ficţiunii: „Cu alte cuvinte, prin povestea amoroasă a personajului său, prozatorul pune în formă însuşi punctul de plecare subiectiv al romanului: experienţa revelatoare care l-a făcut posibil, constituindu-i initium-ul ancorat în existenţial. Desigur, el nu abordează pentru prima oară tema condiţiei scriitorului şi scrisului, dar în Avionul de hârtie aceasta nu este tratată, în primul rând, din perspectiva tehnică a poeticii şi poieticii, precum, de pildă, în Confesiuni paralele sau Ficţiune şi infanterie, ci din aceea a experienţei revelatoare, creatoare, în sensul tare, german, de Erfahrung: de experienţă cu valoare de adevăr. Şi care, printr-o răsturnare radicală, îl modifică total pe subiectul ce-o trăieşte, transformând, în cazul analizat, un simplu profesor de română îndrăgostit în scriitor şi epistola sa de despărţire către o femeie seducătoare, dar ignară, într-o ficţiune literară. În fond, pe planul său cel mai ascuns, Avionul de hârtie tematizează modul cum se naşte un roman: geneza subiectivă a acestuia.” Întoarcere în timp. Memorialişti români, de Al. Săndulescu, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, 2008, 450 pagini De la Ion Ghica, C.A. Rosetti, B. P. Haşdeu şi Regina Maria până la Nicolae Steinhardt, Petru Comarnescu, Petre Pandrea sau Annie Bentoiu, multe personalităţi ale vieţii culturale sau politice nu au ocolit memorialistica. Al. Săndulescu publică un volum în care îi vom regăsi pe aproape 50 dintre aceştia. În prefaţa Literatură şi istorie, autorul defineşte genul şi distinge importanţa scrierilor memorialistice: „Memoriile, jurnalul intim, unii adaugă şi notele de călătorie şi corespondenţa (Mircea Zaciu), au fost considerate ca alcătuind literatura subiectivă (Tudor Vianu), literatura de frontieră (Silvian losifescu), genurile biograficului (Eugen Simion, care a şi studiat statutul estetic al jurnalului intim). Sigur, există unele diferenţe între memrii, pe de o parte, şi jurnale şi corespondenţă, pe de alta, însă materia le este comună, de unde şi însumarea lor sub numele generic de memorialistică. Valoarea ei este complexă şi, în cazul talentelor narative, avem de-a face cu o veritabilă literatură, la anumiţi autori – de clasă înaltă – nu o dată concurând cu romanul.” Cronici teatrale, de Şerban Cioculescu, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, 2008, 140 pagini Graţie acestei ediţii, ies la lumină – dintr-un vechi caiet de matematică, găsit pe un raft, în biblioteca familiei – cronici, amintiri, eseuri privind evenimente din lumea teatrului, începând din toamna care a urmat încheierii celui de-al Doilea Război Mondial până la momentul ianuarie 1947, când apare cronica la spectacolul „Nevasta pantofarului”, de Federico Garcia Lorca (premiera a avut loc la nou-înfiinţatul Teatrul Muncitoresc, cronica fiind publicată în „Liberalul”, care încă nu îşi încetase apariţia). Simona Cioculescu, cea care a îngrijit ediţia, s-a gândit să structureze volumul astfel: „Cronicilor propriu-zise le-am adăugat trei noi capitole referitoare, bineînţeles, tot la teatru: pomenitele Amintiri teatrale, din volumul Amintiri (apărut în 1975, 1981, şi reeditat de mine în 2007), Criza teatrului nostru, publicat în 1942 în Preocupări literare şi amplul studiu Întâia noastră comedie originală: Sfatul familiei, din volumul Varietăţi critice EPL, 1966. De ce am făcut acest lucru? Pentru că am considerat utilă nunaţarea şi amplificarea viziunii lui Şerban Cioculescu asupra teatrului într-un arc peste timp conretizat în volumul de faţă.” Poeţii marilor oraşe – citiri şi recitiri –, de Traian T. Coşovei, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, 2008, 290 pagini Avid de poezie, Traian T. Coşovei, nu se mulţumeşte cu scrisul şi cititul, ci „reciteşte” şi apoi publică în presa culturală cronici la tot felul de volume, pentru ca apoi cronicile să fie recitite, la rândul lor, între copertele unei cărţi. Atent nu doar la apariţiile optzeciştilor, ci la tot ce mişcă în apele fluviale, Traian T. Coşovei îşi începe volumul de cronici cu „marele cântec al fixităţii” scris „cu literă mică” de către Mircea Ivănescu şi îl încheie scriind despre Nichita şi, apoi, despre George Vasilievici. O amintire din 1978, vremea când autorul era cu vreo câţiva ani mai tânăr decât Vasilievici (n. 1978 – n.n.), era student, şi unele dintre poeziile lui îşi croiau drum spre critici, mai precis spre Eugen Simion, nu încă spre edituri (debutul şi premiul aferent nu au întârziat prea mult, după cum s-a văzut): „Trec nişte zile cât nişte ani. Restituindu-mi poeziile, profesorul Eugen Simion mi-a întins şi un carton, nu mai mare decât o carte poştală, un carton alb pe care o mână necunoscută scrisese: „Domnule Traian T. Coşovei, domnul profesor Eugen Simion mi-a arătat câteva din versurile dumneavoastră. Vă felicit. Trompeta de apă e marca unui fluviu”... şi, dedesubt, semnătura: Nichita Stănescu. Peste umăr, colegii de generaţie citeau biletul nu fără gândul de a-şi tăia venele în chiar acea noapte.” Înghiţitorul de creioane, de Costel Stancu, Editura Tim, Reşiţa, 2009, 88 pagini Pentru unii, cele zece volume ale poetului reşiţean par a fi uşor de expediat ca fiind cele ale unei glorii locale, într-o zonă în care etalonul de notorietate îl reprezintă, poate, Ion Chichere (chiar dacă în postfaţa la Înghiţitorul de creioane se face referire şi numele unor Ileana Mălăncioiu, Ioan Alexandru sau Constanţa Buzea). Cei care se pronunţă asupra poeziei lui Costel Stancu din acest recent volum sunt Gheorghe Secheşan – „Rar mi-a fost dat să văd un poet atât de elaborat şi care să rămână, deopotrivă, autentic” – şi Gheorghe Jurma – „Există în poezia lui Costel Stancu o obsesie a singurătăţii (titluri de volume: Măştile solitudinii, Fluturele cu o singură aripă) şi a morţii, un tragism trădat cu delicateţe, într-un stil de moliciune cvasi-indiferentă, tentând însă vizibil întâlnirea cu Celălalt – cu dubletul omenesc sau cu Divinitatea.” Dansul fatal, balansul pe o muchie, pe un drum îngust, pe un pod suspendat între aici şi dincolo sunt inevitabil datele definitorii ale parcursului poetului prin lume: „Păşesc pe sârma-ntinsă între maluri/ – şira spinării mele, încordată –/ şi blestemat am fost să nu pot/ cădea în lături niciodată.// Mi se împotriveşte golul dedesubt,/ plinul deasupra nu mă ispiteşte./ De ce tu, Doamne, nu m-ai plăsmuit/ să fiu ori pasăre, ori peşte?// (...) Ci pedepsit sunt ca să umblu-ntruna/ pe-acelaşi drum îngust, fără hotar,/ cu propriu-mi trup în braţe parcă/ ţi l-aş aduce ţie-n dar.” („Muchia”)
