|
| Ancheta VR |
CUM SĂ-ŢI ADUCI PISICA ÎN PRAGUL NEVROZEI - LINDA MARIA BAROS
Cititorul se va uita poate intrigat la sintagma Scriitorul şi străinătatea. Fiindcă, este adevărat, s-ar putea scrie probabil mii de pagini pe acest subiect. Dar n-ar avea nici un rost. Câteva cifre sunt mult mai lămuritoare. La noi în ţară apar 1.700 de titluri de beletristică (dintr-un total general de 14.000 de titluri publicate anual). În Europa, unde se tipăresc în fiecare an până în 70.000 de titluri de beletristică, Franţa are cea mai bogată producţie literară – 15.000 de titluri. (Populaţia Franţei este de trei ori mai mare decât a României.) Dar şi mai important mi se pare faptul că, la sfârşitul anului trecut, francezii aveau prin sertare sau pe la edituri circa 1.400.000 de manuscrise; Le Figaro littéraire anunţa chiar că peste 400.000 de persoane mai curajoase îşi depuseseră deja cărţile la diferite edituri. Să mai amintim doar că în Franţa au fost publicate anul trecut peste 8.000 de romane! Nu mai spun câte volume de poezie au apărut…
Întrebarea ar fi atunci: cum să te descurci într-o asemenea avalanşă de titluri, cum ajungi să fii vizibil?
În cazul romanelor este simplu. Să luăm exemplul lui Frédéric Beigbeder. Editura producătoare a dorit ca volumul acestuia, Un roman français, apărut acum trei luni, să obţină un mare premiu literar. O dorinţă firească. În acest sens, s-a aruncat energic în lupta mediatică – adică a organizat un serviciu de presă impecabil şi le-a expediat ziarelor, revistelor, criticilor literari, scriitorilor şi oamenilor de cultură importanţi, decidenţilor de pe piaţa de carte, realizatorilor TV şi radio, site-urilor literare etc. peste 4.000 de exemplare din volum. Lumea a avut timp să citească romanul până toamna târziu. Rezultatul: Beigbeder a obţinut premiul Renaudot. Goncourt-ul i-a revenit altcuiva.
În domeniul poeziei, unde noutăţile se succed într-un ritm devastator, bătălia este, de asemenea, acerbă.
Fireşte, şi peste mine, ca poetă, s-a prăvălit avalanşa aceasta de titluri. În 2004, la prima carte publicată în Franţa, eram o debutantă venită de câţiva ani la Paris fără cele două volume apărute la Bucureşti. Dar francezii nu s-au uitat în rucsacul meu; în acel an mi-a fost acordat Premiul pentru Vocaţie Poetică. Apoi, printre miile de apariţii, volumul meu Casa din lame de ras (Cheyne, 2006, reeditat în 2008) a obţinut Premiul Apollinaire, cel mai important premiu francez de poezie (dacă
nu-l luăm în calcul, desigur, pe cel al Academiei, oferit pentru opera omnia). Este vorba de o distincţie literară care, din 1942, se acordă poeţilor consacraţi; în general, poeţi de peste 60 - 70 de ani, după cum îi ajunge consacrarea. Pentru prima dată, premiul a fost oferit în 2007 unui poet străin; mai mult, unei poete (doar 3 femei erau în istoria premiului), ba chiar, surprinzător, unei poete care avea doar 26 de ani!... Iar în 2009, m-am văzut din nou nevoită să fac faţă afluxului poetic. În plină vară pariziană, mi-am lansat volumul « Autostrada A4 şi alte poeme » la Marché de la Poésie – Piaţa de poezie, aflată la ediţia a 27-a. Ce-a zis critica literară? A zis că Linda Maria Baros vine pe Autostrada A4, folosind metafora ca pe un kalaşnikov… E drept că abia în 2011 mă gândesc să scot tunul: un volum de poezii mai amplu, care va închide quadrilogia, dacă pot spune aşa, deschisă în 2004. Dar am în lucru şi un volum de studii literare foarte aplicate, desfăşurate pe vreo 600 de pagini, în care abordez, printre altele, poezia şi proza din România.
Dar, altfel, cum se verifică succesul unei cărţi? Prin vânzări. Editorii, se ştie, nu sunt nişte filantropi. Îţi publică fără să ezite o nouă ediţie, dacă ai o carte vandabilă. Problema este să-i convingi să rişte, să-ţi accepte prima ediţie.
Riscul de piaţă – factorul cel mai important într-o întreprindere editorială – ar putea să pară mult mai mic în cazul traducerilor, de vreme ce textul s-a confruntat deja cu un public. Eh, dar lucrurile stau cu totul altfel.
Să ne uităm la cifre. Vorbeam de Franţa… În lumea aceasta, Franţa deţine şi recordul mondial al traducerilor literare – peste 2.200 în fiecare an. Statele Unite, de exemplu, publică sub 1000. (Să ne amintim că, anual, în aceste două spaţii editoriale se tipăresc în jur de 66.000 şi, respectiv, 200.000 de titluri din toate domeniile de activitate.)
Întrebarea ar fi acum: ce face scriitorul român, cum ajung traducerile lui să fie vizibile pe piaţa europeană sau mondială într-o asemenea avalanşă de titluri?
Una dintre observaţiile mele de traducătoare este foarte limpede: publicul occidental se arată din ce în ce mai interesat de experienţele literare trăite în alte spaţii geografice. Doreşte traduceri. Eu am tradus diferite volume de versuri şi dosare de poezie română care au avut succes în spaţiul francofon. Pot să spun însă că o dată cu L’Anthologie de la poésie roumaine contemporaine (Antologia de poezie română contemporană), apărută la finele anului trecut – eveniment despre care a scris şi revista Viaţa Românească – poezia de la noi a devenit mult mai vizibilă în Franţa. (Mai multe detalii despre această antologie pe care am realizat-o alături de Magda Cârneci sunt disponibile pe site-ul meu: http://www.lindamariabaros.fr)
Un editor francez şi-a ales poeţii români preferaţi din această antologie şi mi-a solicitat deja două volume. De asemenea, un editor spaniol care citise antologia franceză a venit la Paris pentru a-mi propune să întocmesc un volum care să cuprindă 12 poeţi români din ultimii 60 de ani. În câteva luni, am pus la punct aceste cărţi iar editorii le-au acceptat. Apoi, un poet/traducător maghrebian cu care am mai avut ocazia să colaborez m-a rugat să întocmesc în 2010 o primă antologie de poezie română contemporană pentru lumea arabă. Mi s-a părut un lucru excepţional!... Acesta este rolul antologiilor: să facă pui!...
Desigur, toate aceste lucruri au presupus şi sacrificii: Mimir, pisica mea, a ajuns în pragul nevrozei. Şi nu este o glumă...
Totuşi, îmi plac antologiile. În următorii ani, voi pregăti aşadar pentru piaţa franceză o vastă antologie de poezie română care va cuprinde, probabil, peste 500 de poeme. Voi selecta însă textele foarte atent. Trebuie să avem în vedere mai ales literatura de mâine – cea din viitoarele manuale europene, cea care va fi sintetizată în viitoarele dicţionare realizate nu în România, ci în Europa – în care se va integra şi poezia română. Iar la un moment dat, mă voi ocupa şi de traducerea romanelor româneşti. Deocamdată, vom lansa în curând la Paris revista Seine et Danube editată de L’Association des Traducteurs de Littérature Roumaine (Asociaţia Traducătorilor de Literatură Română), în cadrul căreia voi coordona secţia de poezie.
O altă observaţie ar fi următoarea. Ca să fie tradus în străinătate, scriitorul român are nevoie de cel puţin trei piloni de susţinere: 1) o carte bună – se găseşte; 2) un traducător bun – se mai găseşte; 3) un ICR bun – există. Autorii pot să fie convinşi că fără ajutorul Institutului Cultural Român vor răzbate foarte greu în străinătate. Dincolo de graniţă, funcţionează o literatură şi o piaţă de carte pe care, deocamdată – datorită prejudecăţilor şi a lipsei de informare – puţini le pot înţelege. Iar neadaptarea te ţine pe plaiurile carpatine.
În Franţa există de câtva timp un Birou de promovare a ediţiilor franceze peste hotare. Bănuiţi când a fost înfiinţat?... N-o să ghiciţi! Acum 130 de ani.
Dar poate că lucrurile ar trebui să înceapă din altă parte. Vă închipuiţi că editorii străini ar refuza cărţile româneşti vândute la noi în tiraje de 100.000 de exemplare?... Aşa zic şi eu. Ar trebui pornit deci şi de la creşterea tirajelor pe piaţa de carte românească. De la cultivarea dragostei – spun cumva lucruri aiurea? – pentru literatură. Statul ar putea să aibă, de exemplu, o iniţiativă salutară în acest sens: « O revistă literară oferită gratuit » tinerilor între 18 şi 25 de ani (un abonament pentru un an). Franţa a avut de curând o campanie asemănătoare legată de ziarele de actualităţi şi, în primele 5 zile, s-au înscris aproape 200.000 de tineri. Statul va investi aproximativ 15 milioane de euro în acest proiect. La noi, n-ar costa nici măcar o jumătate de milion. Puteţi să faceţi socoteala, luând în calcul 15 reviste literare din întreaga ţară, să zicem, la preţul de tipar. Aşadar, ce părere aveţi despre iniţiativa cu titlul « O revistă literară oferită gratuit »?
|
|
|
|
|
|
|
