In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Proză
ESTERICA AVANT ESTHER BEN-AMI - MIREL BRATEş „...De parcă istoria asta îngrozitor de lungă şi pocită nu te-ar fi înăcrit destul, vreau să-ţi spun, în încheiere, o mică povestire rabinească: Se zice că un evreu naufragiase pe o insula sălbatică, pustie. Condiţii feroce, dar el supravieţuise încă mulţi ani, o viaţă de om. Îşi construise, de-a lungul timpului, un fel de casă, un bordei îngropat, şi se înzestrase cu cele necesare ca să poată trăi onorabil! Avea, în momentul când l-au descoperit, o mică avuţie. Spre mirarea salvatorilor, evreul îşi construise şi două adăposturi sinagogale. „De ce două? La ce bun?”, l-au întrebat. „Pentru a mă face mai uşor de înţeles, a spus evreul, chestiunea atârnă de concepţii şi păreri despre evrei, inclusiv în ce priveşte credinţa religioasă... Concret, acestea sunt locurile mele de cult mozaic – într-unul mă duc să mă rog în toate sabáturile, în fiecare sâmbătă şi într-al doilea nu intru niciodată...”
*
O valijoară de carton satinat, maron, nu mai mare ca un ghiozdan. E o confecţie artizanală, lucrată dintr-o pânză tare, aşa cum sunt materialele cu care se broşează cărţi. În ea se găsesc acte de identitate şi scrisori foarte vechi, câteva fotografii şi un jurnal voluminos – în maniera ,,versiune de casă”, de mărimea unui tom care reuşeşte să cuprindă un întreg univers. Alături, o foaie de hârtie canson, Testament, tipărit cu italice şi prins cu o fundă într-o copertă cerată.
Am citit, cu o plăcere enormă, tot ce era scris. De câteva ori. Stil artist, cu metafore. Ecranizare nouă a unui film turnat mai demult. Un remake... încurcând între ele imaginile, făcându-le relativ disparate şi autonome, dispersându-le printr-o uriaşă forţă centrifugă. Registrele stilistice şi de ton se schimbă frecvent şi rapid, trecându-se parcă în modul cel mai firesc de la descripţia „afirmativă“, la comenzi scurte şi imperative (marcate printr-unul sau mai multe semne de exclamare).
Nici o surpriză, decât, cel mult, trucurile şi clişeele de limbaj pe care le foloseşte (…nonşalant, cu alura unei romanciere!). În rest, aşa cum mi-am închipuit, Jurnalul confirmă, în totului tot, inteligenţa suplă a lui Tante. Un soi reflexiv, înşelător-rafinat, puţin sentimental, aproape fără reacţii afective şi „evadări filosofice”. (Se spune, printre spioni, că în creier a fost descoperită o genă contrainformativă care îţi determină gândirea!) O anume nepăsare, o răceală „bună conducătoare” de impresii brute, şocante pe care nu are niciun rost să le retuşeze, nicidecum să le treacă în contul vreunei scheme abstracte de ideal uman sau al unei duioşii caritabile. În acest fel întortocheat şi ambiguu sufleteşte, cu fandări şi retrageri bruşte, Jurnalul e straniu, dar ciudat de captivant, pentru că nici Tante nu s-a putut eschiva de la acea dispoziţie exersată a tuturor spionilor – răceala clinică, cinismul! Marca înregistrată: cinismul psihanalitic! Fără principii, fără junghiuri morale. Ca în teribila sentinţă a lui Camus...
Intrase în culisele războiului de uzură dus cu „generalii” – un gen de flower-power al spionajului. Tabloul vivant al unei femei care, într-o lume plină de primejdii şi secrete prin excelenţă, îşi drege bovarismul pe ultima sută de metri! Excepţionala longevitate feminină… „Am vrut să ajung în Israel închipuindu-mi că aici voi fi ca în insula Okinawa, unde oamenii îmbătrânesc frumos!” … Secretul centenarilor şi alte fantasmagorii de film
*
...Uzbekistanul şi, apoi, know-how-ul de spionare asimilat la Moscova însemnau propria umilinţă şi schimonosire interioară, însemnau dispariţia prietenelor, însemnau aroganţa prostiei, însemnau trădarea celei mai apropiate fiinţe – mama, pe care a părăsit-o, deşi ştia că era bolnavă de cancer şi nu mai avea decât puţine luni de trăit. Şi atunci, în fine, cu ce structură sufletească o pot fixa în „grila” unei tipologii? Ei bine, păstrez pentru mine însumi, bonom, la încheierea unui şir de judecăţi, rezerva că „Esther Ben-Ami e o evreică fără trăsături caracteristice ale evreilor”! Sună prost în urechile castelor demoazele şi doamne aşkenazite care (deşi se amuză pline de emoţii şi le place, „joacă”) fac ochii mari şi se-nroşesc eruptiv la vederea unui album de artă despre neruşinările din istoria nudului; ca urmare, se prezervă citind doar aventuri cu imagini idilice, nobile şi decente din nepieritoarele La Haskala. Les débuts de la littérature hébraïque moderne - lectore fidele de opere cu cobai narativi virtuoşi şi ale unei existenţe în care romanele grosolane, de scandal, mizeriile şi ordinăriile literare nu erau vrednice de arătat evreilor de treabă... Kamasutra? Puşchea pe limbă! Cu alte cuvinte, Esther Ben-Ami este o evreică de alt soi: o cinică îndelung versată şi crescută la şcoala moscovită de spionaj – pepiniera aceea a intelectului dur şi sever inclusiv cu sine, întocmai legendarei Ana căreia, înţeleg, i-a călcat pe urme cu dezinvoltură. Cu perversă dezinvoltură… O altă superwoman, cvasi-necunoscută, mademoiselle Sorge neparfumată în versiune ruso-românească, într-o lume mai degrabă sinistră, în stare să provoace groază... Dumnezeu s-o ierte... O femeie frumoasă, care semăna mult cu astronauta Valentina Tereshkova... S-a stins în această toamnă. Era ultima rudă din familie. Esther Ben-Ami era soră bună a mamei mele.
(fragment de roman)
