In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Ancheta VR
AM REUŞIT SĂ MĂ DESCURC. ŞI SĂ ROŞESC BINE... - ANDRA ROTARU SCRIITORUL ŞI STRĂINĂTATEA
Mărturii după două decenii de liberă circulaţie (II)
Uitându-mă în urmă, au trecut aproape 3 ani de când mi-am dorit să ajung în Mexic. Iar coincidenţele au avut un rol important. Totul a început la o terasă de lemn în Regie, stând de vorbă cu Livia Roşca, la un suc. Ea urma să aibă prima lansare a cărţii Ruj pe icoane de ziua Fridei Kahlo despre care scrisesem eu. Într-un fel am zis că e un semn, apoi am realizat că propria-mi carte nu a apărut chiar întâmplător în 2005. Cu un an înainte de apariţia cărţii se comemorau 50 de ani de la moartea Fridei, iar la un an de la apariţia cărţii se celebrau 100 de ani de la naşterea ei. Atunci m-am decis să încerc să văd cum ar percepe-o mexicanii, dacă se apropie de Frida lor sau rămâne o Fridă europeană. A fost foarte greu cu traducerea cărţii. Într-un final, destul de dureros pe toate planurile, cartea arăta cum îmi doream. Am trimis un exemplar al volumului în română la Ambasada României în Mexic, precizând că sunt şi în căutarea unei edituri. Mi s-a răspuns. Surpriză. În ţară încercările de a contacta diverse instituţii fuseseră greoaie şi fără nici o finalitate. Domnul Valeriu Rusu, ataşat cultural la Ambasada României în Mexic mi-a sugerat câteva edituri bune. Am trimis manuscrisul în traducerea corespunzătoare, am primit câteva oferte. Apoi am primit şi de la câteva edituri din Spania (căutările editoriale optime se răspândiseră pe mai multe continente). A trebuit să mă decid şi am optat pentru Spania, dar legătura cu domnul Valeriu Rusu am păstrat-o, l-am ţinut la curent cu evenimentele care au urmat după lansarea cărţii în Spania. Mi-a făcut în anul 2008 o propunere de a participa la un festival internaţional de literatură în Mexic, Zilele Europei în Mexic, dar nu exista decât posibilitatea unei sponsorizări locale, mexicane, aşa că am renunţat eu. Anul acesta şi-a reînnoit propunerea. Festivalul urma să aibă loc în mai. Am zis că vin oricum, trebuie să văd Mexicul. Am aplicat pe ultima sută de metri la Programul Cantemir – Festival Culture by Request al ICR, pentru finanţarea biletului de avion. La ce bun să ai asigurat totul în Mexic, dacă nu ai cu ce să ajungi acolo? În ziua în care am depus dosarul s-a dat un comunicat din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii că s-a declanşat gripa porcină/ gripa nouă în Mexic. Iar semne de întrebare, dacă obţin sponsorizarea din partea Institutului Cultural Român dar rămân fără festival?..Până la urmă am obţinut şi finanţarea, iar festivalul s-a amânat 5 luni. S-a ţinut între 27 septembrie-2 octombrie 2009; mulţi organizatori: Consiliul Naţional pentru Cultură şi Arte, Institutul Naţional de Arte Frumoase, Centrul naţional de coordonare a literaturii, în colaborare cu U.E. Final fericit pentru unii dintre noi, mai puţin fericit pentru alţii. S-au mai schimbat scriitorii care urmau să participe, s-a mai redus numărul lor, de teama pandemiei.
Tema festivalului din acest an a fost Literatura şi noile tehnologii. Nu pot să spun că m-a încântat tema aceasta un pic rigidă şi din câte mi se părea mie deja fumată. Ok, ştiam cu toţii că internetul a căpătat din ce în ce mai mare putere în răspândirea unor informaţii despre autori, cărţi, că poţi găsi mai tot ce-ţi trebuie uneori dând un banal google search. Ştim cu toţii de e-book-uri, de site-uri literare on-line, de bloguri ale cărţilor care apar, etc. Eram destul de nehotărâtă ce voi prezenta. Până la urmă mi-am ales să vorbesc despre cum se creează un scriitor. Despre rating-ul pe care îl poţi obţine scriind/publicând pe site-uri on-line, despre feed-back şi popularitatea pe care le obţii astfel, ca o alternativă la media de hârtie sau televizată. Cum te ajută publicul, criticii unor astfel de site-uri să evoluezi. Iar criteriile de selecţie on-line seamănă foarte bine cu unele criterii pe care editurile le practică: valoarea comercială contează, notorietatea unui autor contează, popularitatea, imaginea... şi da, cartea, textul într-un final. Sau într-un început. Sau dacă nu îţi place nici o ofertă editorială, poţi opta pentru varianta on-line a publicării unei cărţi. Şi deja suntem într-o eră în care literatura nu mai arată aşa cum o ştiau părinţii sau noi, în şcoală. Programele şcolare se schimbă şi ele, autori noi pătrund, alţii ies. Iar literatura devine o literatură a opţiunilor, unde cititorul de multe ori poate schimba ceva. Cu cât el devine mai superficial cu atât se va forţa piaţa de cumpărare/ofertă. Dar să nu fim pesimişti. Nu va fi nici sfârşitul, nici începutul. Poate un hibrid atât de complex încât toate teoretizările nu-şi mai au rostul.
În afară de această lectură tematică, citită de pe foaie, în engleză şi apoi tradusă în alte câteva limbi, pentru publicul prezent la Palatul de Arte Frumoase în 27 septembrie, am mai susţinut lecturi în câteva universităţi din capitală şi din afara capitalei. Şi am participat şi la o masă rotundă cu editori independenţi curioşi, doritori să afle mai multe despre autorii europeni invitaţi, despre cărţile lor, despre traducerile care apăruseră, despre tiraje şi posibilităţile viitoare de a edita cărţi mai vechi&mai noi ale acestora. După acest interludiu, a urmat una dintre cele mai frumoase lecturi, la UNAM, cea mai mare universitate a lor, la Facultatea de ştiinţe Politice şi Sociale. Am participat la această lectură alături de poetul olandez Hans van de Waarsenburg. Publicul a fost în principal format din studenţi care vroiau să afle mai multe despre literatura română. Am primit întrebări despre motivaţia personală de a scrie poezie, despre alegerea tematică a Fridei Kahlo în primul meu volum; despre Geo Bogza, Lucian Blaga, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Paul Celan. Am descoperit că Marin Sorescu era foarte îndrăgit, fusese de trei ori în Mexic acum mulţi ani, şi nu-l uitaseră. Iar Geo Bogza apărea şi în ultimul număr al revistei La Otra, în traducerea lui Omar Lara, cu poemul Amintiri din Polonia.
Alte întrebări au fost referitoare la tipul de cititori români, la tipul de scriitori. Cum se face trecerea de la o generaţie la alta, dacă contează trecutul, dacă mai există vreo amprentă a comunismului, vreo cenzură, vreo interdicţie. La întrebările acestea m-am enervat, mai ales că un român din sală mă întreba despre comunism. Poezia nu înseamnă politică, sau cel puţin pentru mine nu. Şi sunt reversibilă, simt nevoia să am mintea ca un carusel…care să zornăie, dacă se poate, iraţional tot timpul. Apoi am citit şi poeme în română din volumul Într-un pat sub cearşaful alb/Ed.Vinea, 2005, iar traducătorul Alberto Chimal a citit poemele în spaniolă din volumul omonim En una cama bajo la sabana blanca, Bassarai Ediciones, 2008.
Au urmat alte lecturi, la Facultatea de Filosofie şi Litere, BUAP, din Puebla. Am fost în dificultate aici, pentru că studenţii au dorit să vorbim despre poezia mexicană. Am reuşit să mă descurc şi să roşesc bine. Iar ultima lectură, pe care o aşteptam, ca să mă relaxez apoi, a fost la Casa del Poeta Ramon Lopez Velarde. Poate a fost cea mai caldă întâlnire. Moderatorul excelent, Armando Gonzales Torres, era curios privind muzicalitatea limbii române. M-a rugat să citesc foarte multe poeme, nu se mai oprea. Şi publicul mi-a adresat constantele întrebări de ce Frida?, apoi despre ce e vorba în noul meu volum. Am rămas câteva secunde încurcată, about felling in love, şi am realizat încă o dată că da.
