In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Cronica literară
STERE ÎNTR-O EXEGEZĂ POSTMODERNISTĂ - MIHAI CIMPOI Vlad Caraman, un tânăr exeget din Chişinău (n. 1 aprilie 1978 în Horjeşti, Hânceşti, este lector titular la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” şi cercetător la Academia de ştiinţe a Moldovei) ne propune, cu argumente plauzibile şi analize pertinente, un Stere nou, postmodern şi totodată modern-tradiţional (Vlad Caraman, „În preajma revoluţiei” de Constantin Stere. Elemente de poetică a Bildungsromanului, Ed. Gunivas, Chişinău, 2009). Îl ajută în acest sens o bine documentată teoretic analiză textuală.
Abordarea de până acum a operei şi personalităţii lui C. Stere s-a făcut într-o cheie lansoniană, preponderent tradiţionalistă, biografistă.
Vlad Caraman, care face parte din generaţia tânără a exegeţilor şcoliţi la noile metode puse la îndemână de G. Genette, Tzv. Todorov, R. Barthes sau M. Bahtin, ne propune o grilă postmodernă, prin care se scoate în relief mai pregnant poetica romanescă steristă.
Cercetătorul, înzestrat cu facultatea de a supune analizei totul sub aspect sistematic, polistructural şi de a raporta în chip comparat la creatorii de aceeaşi natură, se referă la formele naraţiunii, la strategiile descrierii şi dialogului, la natura policonflictuală, a ipostazelor personajului şi varietăţii topoilor. El vede pe bună dreptate în desfăşurarea ciclică a tramei narative din În preajma revoluţiei un Bildungsroman, un roman al formării şi trans-formării personajului, C. Stere apărând ca un balzacian secretar al unei epoci. Este, indiscutabil, o recitire, exegetul având acest dar al relecturării perspectiviste a unei opere deja clasificate şi clasate pe poliţele evaluării – de la G. Călinescu, contemporan cu C. Stere, la cei de ieri şi de azi.
Suntem avertizaţi că, deşi se menţine în rama tradiţională a bildungsromanului, opera lui C. Stere prezintă o perspectivă panopticum şi o structură naratologică novatoare, denumită de exegeza modernă viziunea din spate, o adevărată mise en abîme. Tipul narativ auctorial se conjugă cu tipul narativ neutru, iar tehnica jurnalului cu cea a scrisorii. Se conturează o proză adresată, prin care se face o legătură simpatetică cu cititorul, Vanea Răutu devenind un narator creditabil indirect şi provizoriu.
Cronotopul este cel specific secolului al XX-lea, C. Stere excelând în tensionarea şi destinderea atmosferei, în crearea unei simetrii arhitectonice şi a ceea ce cercetătorul denumeşte peisaj caracterologic şi peisaj anticipativ.
Sunt puse în evidenţă descrierea interiorului, a decorului, a naturii şi portretului (exterior, fizic, dublu antitetic, complex indirect), cu toate funcţiile sale estetice, apoi se procedează la caracterizarea tipologică a personajelor şi a discursului narativ ca atare (cronotop, topos), evidenţiindu-se în special metaforele etapelor vieţii, a caducităţii, a navigării, a zborului.
Eseul lui Vlad Caraman are meritul indiscutabil de a ne îndruma spre „faţa nevăzută” a romanului lui C. Stere, spre tot ce are tradiţional şi novator în poetica sa.
Se cer deschise unele paranteze.
Receptarea pozitivă şi chiar entuziastă începe cu ... Eugen Ionescu, care spune, în epocă Nu literaturii române în ansamblu, „săracă în teme, mediocră în temperament, la altitudine joasă îndeobşte”, şi un Da tranşant literaturii basarabene, în special lui Stere, al cărui roman „prin dimensiunile sale de frescă, prin gravitatea problemelor pe care le pune, şi de care neintelectuala noastră literatură are neapărată nevoie, prin pathos, prin dibuială şi prin unele insuficienţe chiar, prin lărgime de respiraţie şi prin interesul memorialistic pe care îl suscită, se ridică cu multe trepte deasupra nivelului banalei noastre literaturi plină de amoruri şi autoanalize” (Eugen Ionescu, în Facla din 27 aprilie 1936).
Eugen Ionescu afirmă că literatura nu se face din literatură, că „numai cu lucruri din afară, cu viaţă, idei” şi că tânăra generaţie de literaţi ar trebui să înveţe de la Stere „care este sensul literaturii şi că literatura înseamnă, ca şi viaţa publică, jertfă şi serviciu”. Ionescu conchide cu un pathos extrem de critic: „Dar nu orice pitic poate să facă paşii de şapte poşte ai uriaşului C. Stere” (Rampa, IV, 10-11, 4 iulie; vezi şi Eugen Simion, Tânărul Eugen Ionescu, ediţie nouă, Editura Muzeului Literaturii Române, Bucureşti, 2009, p. 132-133).
Majoritatea studiilor despre creaţia lui Constantin Stere aplică tradiţionala metodă biografică, alte perspective exegetice putând fi atestate la George Călinescu, Mihai Ralea, Ion Negoiţescu, Şerban Cioculescu, Nicolae Manolescu, Mihai Zamfir, Alexandru Burlacu, Corin Braga.
Călinescu este de părerea că Stere şi-a „romanţat memoriile, falsificându-le şi parţial trivializându-le într-o parte din volumele seriei În preajma revoluţiei” (G. Călinescu, Istoria literaturii române, Compendiu, Bucureşti, 1968, p. 295). Însuşirile de romancier nu-i lipsesc totuşi, criticul remarcând „un simţ just de viaţă” în ciuda manierelor vetuste, imitate după Gogol, Dostoievski şi Tolstoi şi limbajului jurnalistic. Subiectul primului volum, care este „monografia schematică a unei familii basarabene de modă veche” cu Iorgu Răutu, adevărat Robereau, în centru, îi apare „excelent, mai mult balzacian decât rusesc”. Volumele II şi III, care relevă educaţia democratică a eroului, sunt mai puţin atrăgătoare, „în schimb volumul IV ne pune în faţa unui extraordinar prozator al geologicului” (Ibidem, p. 296). Paginile despre aurora boreală par rupte din Atala sau Il Millione de Marco Polo. „De la volumul V, C. Stere se pierde într-o bârfeală cifrată împotriva contemporanilor săi, căzând în cele mai triste platitudini” (Ibidem).
Dintre criticii postbelici, mai generos decât Călinescu apare I. Negoiţescu, care consideră că „în totalitatea sa, În preajma revoluţiei se prezintă ca produsul uman al unei colosale ambiţii (provenind dintr-un complex de superioritate compensativ, dezvoltat cu vremea), în destul de largă măsură acoperită de reuşita operei” (I. Negoiţescu, Istoria literaturii române, vol. I (1800-1945) Bucureşti, 1991, p. 210).
Nicolae Manolescu remarcă faptul că primul volum este bildungsroman, avându-l ca model, mai degrabă, pe Romain Rolland, decât pe Goethe. Tablourile de deportaţi, pohodul spre Siberia sunt asemănătoare cu cele din Tolstoi, Dostoievski şi (de ce nu?) cu Soljeniţîn. Metoda prezentării clasei politice seamănă cu cea argheziană din Ţara de Kuty. C. Stere e, ca şi Rebreanu, „un romancier al gloatei”, conchide criticul (Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, 5 secole de literatură, Piteşti, 2008, p. 784).
Corin Braga identifică o corespundere canonului romanului postmodernist prin relaţiile intertextuale de structură, personaj, teme, motive, locuri comune (Corin Braga, Constantin Stere – o imagologie comparată a Basarabiei şi România în Contrafort, nr. 11-12, 1998).
Autorul studiului remarcă rolul naratorului omniscient, extinzând aria similitudinilor prin adăugarea romanelor-fluviu şi autobiografice ale lui Vladimir Korolenko (Istoria unui contemporan) şi Alexandru Herzen (Amintiri şi cugetări) şi chiar a Amintirilor din copilărie ale lui Creangă.
Se constată încadrarea deplină a primului volum în canoanele narativităţii tradiţionale, dar şi, mai mult decât atât, prezenţa unor tehnici inedite, care, intersectându-se, creează imaginea panopticum a eposului: „Atât viziunea „din spate”, tehnica jurnalului, a scrisorii, cât şi incursiunile dese ale personajelor în discursul narativ, analepsa, prolepsa, stilul indirect liber, şi altele fac din romanul În preajma revoluţiei o construcţie epică bine conturată şi expresivă” (p. 31).
Observaţii fine face autorul atunci când analizează modalităţile de descriere (dinamică, statică, din apropiere sau din depărtare) care premerge acţiunii şi dialogurile dintre personaje care prezintă, în fond, „cazuri particulare de viziuni, păreri, crezuri de viaţă, idealuri etc.” (p. 35).
Portretele din roman sunt statice, lumea anacronică fiind schiţată prioritar prin portretul fiziologic (Smaragda Theodorovna este „mărunţică, slăbuţă, foarte brună, cu ochii negri vii, albă şi rumenită în strălucirea vârstei de douăzeci de ani”, contrastând cu conul Iorgu, „încă foarte voinic, dar trecut de mult peste pragul tinereţii”).
Cât priveşte personajele, ele „se găsesc în raportul timp al acţiunii – timp al scrierii, între două fenomene artistice de contrast: clasic – modern, pe când tradiţionalul clasic – romantic devine o interferenţă” (p. 65). Personajele sunt împărţite în personaje–conştiinţă, antieroi, personaje-teză, infraeroi, personaje-stranietăţi, personaje-simboluri, cvasi-personaje, personaje abstracte.
Conflictele – interioare, dramatice sau familial-tragice, cele sentimentale, intelectual-spirituale, erotice, sociale sunt cele care asigură, după părerea autorului, statutul epic de bildungsroman.
Valoroase sunt, în poetica romanului sterist, cronotopul şi toposul artistic (toposul naturii, al paradisului terestru, casei, drumului etc.). „Strategia lor de bază este aceea de a identifica lumile în care se pomeneşte eroul, tipologia caracterelor dominante în acţiune, aspectele generale ale naturii şi omului. Mizeria terestră adeseori e prezentată în raport cu paradisul naturii. Se atenţionează încă o dată asupra etapelor vieţii şi a caducităţii etc.” (p. 110).
Stere renunţă la statutul autorului-artist şi introduce personajul-autor-artist, iată concluzia acestui studiu care aduce un suflu proaspăt în exegeza steristă.
