In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Cronica literară
ISPITA TEORIEI DE LA ÎNCEPUTUL ARTEI A ŞAPTEA - CăLIN STăNCULESCU La mijlocul primăverii anului 1896, mai precis la 27 mai 1896, în Bucureşti avea loc în clădirea ziarului L, Independance roumaine primul spectacol cinematografic, comentat superlativ de unul dintre urmaşii boierilor Văcăreşti, Mişu Văcăreşcu, care semna cu pseudonimul Claymoor. Celebrul film „Sosirea trenului în gara La Ciotat” era prezentat spectatorilor potenţiali drept o „experienţă feerică”, cu toate că primii admiratori ai fotografiilor mişcate au cam luat-o la fugă din sala de la Paris, de la subsolul Hotelului Scribe, din Bulevardul Capucinilor.
Virtualul admirator al celor dintâi benzi Lumiere era anunţat de Claymoor că „va vedea înaintând un tren adevărat în mărime naturală, cu locomotiva în cap, care fumegă pe coş şi svârle scântei de foc… E atât de real încât ai senzaţia că tu însuţi faci parte din acest tablou”.
Interesul pentru cinematograf nu avea să dureze prea mult. La sfârşitul secolului XIX şi până la sfârşitul primului deceniu din următorul, cinematograful dispare din atenţia publicului, a presei şi a comentatorilor mai mult sau mai puţin avizaţi. Era considerat un apendice al bâlciurilor, o artă a procopselii, o curiozitate uşoară şi puţin costisitoare.
Cu toate acestea, în 1910, în paginile unei efemere reviste – Scena – ,Liviu Rebreanu publică prima încercare de cronică cinematografică dedicată artei ce poate „să înlesnească revoluţia culturală şi estetică”. Din păcate, Liviu Rebreanu nu recidivează decât doi ani mai târziu în revista „Ramuri”, cu schiţa „Cinema” şi cu scenariul „Vis năprasnic”, dramă cinematografică în 12 tablouri.
La începutul celui de-al doilea deceniu al secolului cinematografului, în revista „Viaţa românească”, Tudor Arghezi se arată îngrijorat de posibila concurenţă pe care noua artă ar face-o teatrului. çn septembrie 1912, în cadrul rubricii „Cronica teatrală” scriitorul creionează avantajele cinematografului care propune spectacole „ieftine, interesante, rapide”, menite de-a „urma fantezia gândirii şi de-a face imposibilul posibil”. çn luna octombrie a aceluiaş an autorul „Cuvintelor potrivite” afirma – „Teatrul Naţional s-a distins printr-o varietate de piese al căror grav şi singur defect a fost, de la o seară la alta, un contrast uimitor. Dar toate teatrele, trebuie să spunem, joacă în faţa unor săli deopotrivă de goale şi în aplauze gratuite. çn schimb spectacolele cinematografice nu se pot plânge de criză. Concentrat şi rapid, filmul triumfă tot mai mult asupra scenii. çnşişi actorii, dezinteresaţi de obicei de spectacolele în care nu se produc, sunt clienţii lui stăruitori. Mai curând sau mai târziu dezechilibrul acesta trebuie să se transforme în conflict. De o parte vor fi în cele din urmă actorii, autorii şi teoreticienii artei în teatru, care vor cere intervenţia şi ocrotirea statului, ca în negoţul farmaciei. De altă parte se va găsi filmul şi… publicul întreg.”
Arghezi mai afirma „cinematograful s-a stricat în timpul din urmă prin introducerea teatrului în film şi în special a dramelor care nu pot fi gustate decât pe scenă. Cinematograful are un domeniu de exploatat, fără margini, în comedia fantastică, în ştiinţi, în industrii, în priveliştea naturii”.
In acelaşi an, 1912, în vară inaugurarea unui nou cinematograf, „Clasic”, va prilejui poetului şi dramaturgului Victor Eftimiu compunerea unui „Prolog” publicat în revista „Flacăra”, nr. 34, 9 iunie 1912, din care măcar un fragment merită a fi citat.
„Eu ştiu c-ai să-grijeşti de repertoriu /Că n-o să te gândeşti numai la bani…/Să nu ne dai „Mireasa otrăvită”/ Sau „Prinţul rătăcit printre ţigani”/ Trimite-operatorul la Sinaia/ Să fure chipul munţilor, apoi/ Trimite-l la Constanţa, unde marea/ Loveşte vechiul ţărm cu valuri noi…/ Avem şi noi privelişti minunate/ Ce-au dăinuit prin anii viforoşi,/ Biserici vechi, palate şi ruine,/ Avem şi noi poveşti cu Feţi Frumoşi !”
Cu un an mai devreme Victor Eftimiu scrisese un scenariu cinematografic inspirat de propria piesă „çnşir’te mărgărite” care cuprindea următoarele episoade 1. Răpirea Ilenei Cosânzeana de către Smeul Smeilor. 2. Goana după Smeu. 3. Sosirea Smeului la ruinele sale, unde se ascunde Ileana. 4. Făt-Frumos la fântână. 5. Sosirea lui Făt-Frumos la curtea lui Alb Impărat. 6. Lupta dintre Smeu şi Făt-Frumos. Regizat de Aristide Demetriade şi Grigore Brezeanu, cu imaginea asigurată de Victor De Bon , operatorul francez al primelor noastre filme de ficţiune, filmul ce completa spectacolul „Inşir,te mărgărite” avea drept interpreţi pe Aristide Demetriade, Zaharia Bârsan, Eleonora Mihăilescu şi Ecaterina Zimniceanu. Episoadele împărţite în două serii se proiectau după actele l şi lll.
çntregirea acţiunii cu proiecţii cinematografice a fost o inovaţie extrem de controversată în epocă, polemicile fiind ascuţite, dar elegante. Din nefericire filmul s-a pierdut, dar soluţiile impuse de dialogul teatru-cinematograf aveau să prolifereze, la Opera Mare din Viena fiind semnalată inovaţia la spectacolul cu „Walkiria”, cu un efect grandios. „…la un moment dat, în clipa când walkiriile părăsesc scena pe o pânză albă se proiectează continuarea acţiunii”.
Dacă printre contestatarii noii arte s-au numărat un George Călinescu, temporar, sau Ion Minulescu, se cuvine a nu-i uita alături de scriitorii deja citaţi pe Alexandru Macedonski, Mihail Dragomirescu,Tudor Vianu, Mihail Sorbul, Camil Petrescu, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Alexandru Davila, Emil Gârleanu, Jean Bart, Benjamin Fondane, Mihail Sebastian, Eugen Ionescu, Corneliu Moldovanu, Garabet Ibrăileanu etc. etc. comentatori avizaţi ai celei de a şaptea arte, uneori chiar deschizători curajoşi de drum pe cărările şerpuitoare ale teoriei., încă necristalizate, ce va statua în deceniile următoare respectabilitatea unei arte revoluţionare în tehnică, cu spectaculare progresii geometrice în domeniul formelor.
După cum se vede scriitorii au fost alături de arta a şaptea fie şi în contestaţii, dar mai adesea în justificarea estetică a viabilităţii unor opere perene. După cum şi în prezentul mileniului al treilea nu puţini autori cochetează mai mult sau mai puţin statornic cu promisiunile tulburătoare ale filmului.
