In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Eseuri
LUCIAN BLAGA – DIPLOMAT - NICOLAE MAREş Aplecându-mă, încă din anii ’90, asupra activităţii de diplomat desfăşurată de Lucian Blaga, fără întrerupere, din 1926 până în 1939 (1), rămăsesem cu o o seamă de aspecte neclarificate, îndeosebi din cele legate de prezenţa poetului la Varşovia – noiembrie 1926 – noiembrie 1927. Am fost intrigat, ani de-a rândul, de faptul că primul său raport, scris de mână, expediat la Bucureşti Ministerului Afacerilor Străine (registratura generală, nr. 69025 din 2 decembrie 1926) nu era scris de el. Raportul purta, ce-i drept, semnătura sa inconfundabilă, însă – din înfăţişarea grafică a paginilor –, părea a fi scris (poate şi redactat?) de altă persoană. Nu mi-am închipuit că aceasta era opera distinsei sale soţii, Doamna Cornelia Blaga-Brediceanu.
Publicarea de către doamna Dorli Blaga a Jurnalelor venerabilei sale mame (2), nu numai că avea să pună capăt mai multor nelămuriri pe care le aveam legate de primul post al poetului în Polonia, dar însemnările respective mi-au şi elucidat din interior o seamă de aspecte semnificative privind manifestarea lui Blaga, ca diplomat. Şi nu numai atât.
Prin scrierile sale, Cornelia Blaga se dovedeşte a fi nu doar un om cu un condei fin, ascuţit, ci şi un bun psiholog al oamenilor cu care venea în contact, puternic ataşată – ca o veritabilă leoaică – soţului şi familiei sale. Am aflat, totodată, elemente esenţiale legate de obârşiile sale nobile, bănăţene, tânăra ziaristă fiind apreciată şi înconjurată cu prietenie de elita politică şi culturală românească, de la Ionel Brătianu până la Octavian Goga şi alţi fruntaşi ai vieţii politice şi culturale româneşti. În această calitate ea a efectuat o vizită de documentare în Italia, în perioada cât a funcţionat, ca secretară, pe lângă delegaţia română la Conferinţa de pace de la Paris, în 1919-1920.
Meritul deosebit al Jurnalelor este că autoarea ne pune la dispoziţie cu generozitate numeroase aspecte inedite privind climatul din misiunile diplomatice, ca şi din centrala Ministerului Afacerilor Străine şi din alte instituţii româneşti şi din străinătate din perioada interbelică, timp în care poetul, dramaturgul şi filosoful şi-a desfăşurat misiunea rodnică de diplomat.
N-am putut afla dacă doamna Iacovaky, soţia şefului misiunii varşoviene, avea apucăturile de vătaf ale doamnei Gurănescu de la Viena, din anii ’36, după cum nu ştim cu exactitate cauzele care au determinat, din interior, familia Blaga să ceară, numai după un an, transferul din capitala Poloniei într-o altă capitală.
Să fi fost oare climatul polonez mai aspru, departe de cel mediteranean, mai interesant în planul preocupărilor sale şi spre sau după care tânjea tânăra pereche? Se ştie că în cererea de angajare, care se află la arhiva din centrala ministerului, adresată în 1922 şefului diplomaţiei româneşti de atunci, pentru funcţia de cancelar, Lucian Blaga solicita să lucreze la Paris. Lectura Jurnalelor dă certitudinea că a făcut-o la îndemnul tinerei sale soţii. Nu excludem ca revenirea legată de plecarea de la Varşovia să se fi datorat tot Doamnei Cornelia.
Sau, poate, situaţia internă incertă şi dramatică din Polonia, unde la 26 mai 1926 mareşalul Józef Pilsudski dăduse o lovitură de stat, de fapt înfăptuise un puci mult discutat în cercurile politice, diplomatice şi ziaristice, să fi înspăimântat tânăra pereche, dorindu-şi să părăsească Polonia?
Din păcate, şederea la Varşovia a tinerei perechi Blaga nu s-a bucurat de relatările Corneliei Blaga. Autoarea s-a referit, în însemările ei, numai la anul 1919 şi perioadele: 1936-1939; 1939-1940; 1959-1960, omisă fiind perioada varşoviană şi cea pragheză. De aceea găsim indicat să elucidăm pe alte căi o seamă de aspecte, apelând la alte surse, strict diplomatice, privind climatul polonez în care şi-a desfăşurat Blaga activitatea, respectiv la rapoartele unui mare diplomat român, Aleksandru T. Iacovaky, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României în Polonia, primul şef ierarhic al lui Blaga în exterior.
Menţionez că, după stabilirea raporturilor diplomatice româno-polone, în iunie 1919, ca urmare a unor tergiversări care nu s-au datorat părţii române, autorităţile româneşti au hotărât să îl trimită la Varşovia, în calitate de şef al Legaţiei române, pe Alexandru Florescu, fost diplomat în Grecia. Alexandru Iacovaky i-a fost un destoinic prim colaborator, în funcţia de consilier, ca apoi, după vizita făcută de regele Ferdinand şi regina Maria în Polonia, în iunie 1923, să preia conducerea misiunii diplomatice până în vara anului 1927. Iacovaky, de obârşie aromân, funcţionase ca diplomat în spaţiul balcanic, avea unele cunoştinţe şi de limbi slave, rămânând, cred, singurul diplomat român din perioada interbelică în Polonia cu acces direct la presa polonă, care încă de pe atunci se dovedea a fi o bună sursă de informare în plan larg central-european. Cunoaşterea limbii şi a realităţilor din această ţară vreme de câţiva ani buni a făcut ca diplomatul român să se bucure de o apreciere demnă de reţinut din partea lui Pilsudski şi Moscicki, a elitei culturale şi publicistice varşoviene, elocvent în această direcţie rămânând interviul acordat la încheierea misiunii ziaristului de la „Epoka”. (3).
Ce a însemnat Iacovaky în Polonia, în perioada în care tânărul Blaga îşi începea activitatea, se poate remarca în rapoartele, încă nepuse în valoare, pe care şeful legaţiei le trimitea ministrului I. G. Duca, consemnări care ajungeau şi pe biroul primului ministru, Ionel Brătianu, sau ale regelui Ferdinand, aceştia fiind sincer preocupaţi de evoluţiile interne din Polonia aliată. De la Iacovaky aflăm astfel că, în mai 1926, în curtea Legaţiei, de pe strada Wiejska, 10, din vecinătatea Seimului, se dăduseră bătălii sângeroase, soldate cu morţi, ştiut fiind că liderul suprem, mareşalul Józef Pilsudski, s-a autoimpus prin forţă la conducerea treburilor din Polonia. Mare păcat că nu avem măcar o succintă cronică a Doamnei Cornelia Blaga-Brediceanu despre ecourile respective la nivelul legaţiei. Se pare că o seamă de temeri s-au perpetuat până la a-i înspăimânta pe cei care îşi desfăşurau activitatea la Varşovia. De la diplomatul poet ne-au rămas ca ecouri poloneze doar două poeme, însă de profunzimi nebănuite, ce pot fi analizate numai în contextul operei blagiene în ansamblul ei de până atunci, plecând chiar de la teza sa de doctorat: Cultură şi cunoştinţă, dar şi cu trimiteri la eseurile sale din volumul Zări şi etape – toate răspândite în presa vremii.
Înainte de a ajunge la o interpretare a lor, să revenim la primul raport aparţinând lui Blaga, intrat în arhiva Ministerului Afacerilor Străine la începutul lui decembrie 1926, raport pe care Alexandru Marcu, directorul Direcţiei de la Presă şi Propagandă, notase cu o zi mai înainte: Scris conform instr. verbale. De subliniat că „matricea” de redactare se va perpetua „stilistic” în întreaga perioadă interbelică la majoritatea ataşaţilor şi secretarilor de presă şi culturali de la oficiile diplomatice ale României.
Lucian Blaga a avut şansa de a intra în spaţiul polonez, la Varşovia, exact în momentul marcării unui important eveniment al culturii poloneze pe plan naţional şi internaţional: dezvelirea, în parcul Lazienki, cândva proprietate a ultimului rege polonez, sprijinitor al mişcării iluministe, Stanislaw August Poniatowski, în vecinătatea Palatului Belvedere, reşedinţă a lui Pilsudski, a monumentului marelui compozitor Frederic Chopin, operă a sculptorului Waclaw Szymanowski. Poetului şi publicistului Lucian Blaga îi va fi dat să reprezinte România la aceste serbări, alături de reprezentanţi ai „lumii muzicale din toată lumea” – după cum scria el sau Doamna Blaga. Printre celebrităţile prezente sunt enumeraţi: Weismann, Vidal, Kempf şi alţii. Timp de trei zile, ca şi ceilalţi observatori străini, ataşatul de presă se va convinge „din belşug” de „iubirea de fast exterior a poporului polonez, asupra căruia abundenţa şi excesul de forme ale barocului au lăsat urme neşterse”.
Poetul se referea la forme exterioare direct constatate, fiindu-i necunoscute renaşterea, romantismul sau pozitivismul polonez, care au întruchipat în plan naţional sau universal măreţia acestei culturi. Lucian Blaga aminteşte cu o nedisimulată modestie şi bucurie, totodată, că a fost printre cei care au adus, o spune în paranteză, din partea României, omagiu marelui compozitor. Textul alocuţiunii respective nu ne este cunoscut, în schimb şeful Legaţiei, Alexandru Iacovaky, informează conducerea Ministerului Afacerilor Străine de la Bucureşti, în termeni elogioşi, despre prestaţia tânărului diplomat.
Nu excludem că şi din inspiraţia mai îndrituitului analist în materie de politică internă, şef al misiunii, Blaga inserează câteva aprecieri privind politica internă, precizând: „Principalul eveniment în politica internă a Poloniei în ultimele zile pare a fi trecerea în opoziţie faţă de guvern a Partidului socialist polonez. Mareşalul Pilsudski, care la venirea sa la putere (de fapt revenirea: NM) a fost sprijinit îndeosebi de partide de stânga îşi caută o orientare mai potrivită temperamentului său şi intereselor statului: o apropiere de partidele de dreapta. Unul dintre scopurile sale e neapărat distrugerea partidului democrat naţional. A încercat-o cu socialiştii, o încearcă acum punând la cale prin prinţul Radziwill înfiinţarea dreptei naţionale. De altfel planurile lui Pilsudski (sunt) planurile unui sfinx”. (Prin folosirea aceastei comparaţii recunoaştem că îl întrece pe Iacovaky, care nu utiliza asemenea metafore, subalternul surprinzând mai bine, am spune mai profund, realitatea!). Continuă Blaga: „Sigur e în orice caz că (Pilsudski) tinde spre o simplificare a vieţii politice din Polonia reducând cât mai mult numărul partidelor”.
Lasă a se înţelege că, în plan politic bilateral, rămâne, în continuare, ratificarea de către Senatul Poloniei a Tratatului de garanţie dintre România şi Polonia (semnat la Bucureşti, de I. G. Duca şi ministrul Wielowiejski). Semnarea a fost amânată, fără ca amânarea respectivă să stârnească discuţii în presa poloneză.
Semnarea va avea loc în februarie 1927, prilej de a o consemna cu siguranţă, în fotografia inedită pe fundalul căreia ne este dat să surprindem câţiva iluştri diplomaţi polonezi, prieteni ai lui Titulescu din deceniul viitor, precum Edward Raczyski, reprezentantul Poloniei la Liga Naţiunilor şi ministru de Externe al Guvernului polonez din exil, al cărui frate va fi primul ambasador al Republicii Polone la Bucureşti, acreditat la 31 mai 1938, Roger Raczyski, cel care a închis, cu regret, luminile ambasadei în noiembrie 1940.
Intrând în problematica legată de „fişa postului” său în Polonia, Blaga mai informează că „presa a fost grav atinsă în liberatatea ei de decretul numit în ironie «lex Zaratustra» pentru tendinţele ei dictatoriale. Se pare însă că zilele viitoare vor aduce schimbarea decretului, care de altfel până acum nu a fost aplicat decât în cazul unor excese de zel al ziarelor din provincie. – În ce priveşte atitudinea presei polone faţă de România, nu s-ar putea vorbi de o lipsă generală de bunăvoinţă, ci mai curând de-o lipsă de informaţie. Ceea ce se dă asupra României sunt ştiri scurte, unele mai senzaţionale, altele mai puţin, transmise de diverse agenţii telegrafice. Între aceste agenţii este îndeosebi una (Agenţia de est, cu iniţialele A.W.), care dă deseori informaţii tendenţioase, care vin probabil de la Budapesta sau Viena. Agenţia aceasta nu e departe de faliment. – Un alt lucru care interesează mai îndeaproape e că vreo câţiva jurnalişti, dintre cei cari au luat parte la Conferinţa de la Galaţi – au ţinut împreună cu subsemnatul o şedinţă în care s-a constituit conform statutelor „Presei polono-române” comitetul local al acestei asociaţii”. (La sesizarea lui Blaga privind lipsa de informaţii, directorul Direcţiei Presă a pus rezoluţia: Se vor trimite publicaţiuni – broşuri, informaţiuni – (semnătură indescifrabilă – NM).
Despre activitatea proprie, ca ataşat de presă, Lucian Blaga notează: „În afară de „buletinul presei” pe care îl trimit zilnic la Bucureşti, am căutat până acum să îmi creiez legături cu presa polonă.
Preşedintele sindicatului jurnaliştilor de aici, d. Denbicki (Dembicki) mi-a pus la dispoziţie o rubrică lunară, „românească” în „Tygodnik Ilustracia” (Tygodnik Illustrowany” – una din revistele cele mai răspândite din Polonia în perioada interbelică. N.M.).
Scriitorul K. Bandrowsky (Juliusz Kaden-Bandrowski)* m-a rugat să îi dau în fiecare lună un articol despre literatura sau arta noastră pentru ziarul „Gos Prawdy”. Astăzi i-am dat întâiul articol. (Asupra acestuia vom reveni cu un alt prilej: N.M.).
Şef redactorul de la „Baltische Presse” d. E. Rueker mi-a făgăduit să-mi dea tot sprijinul său prin ziarul pe care îl conduce”.
La cele relatate, directorul Direcţiei de presă subliniază cele spuse şi notează (fraze subliniate, de asemenea): Bun. Instrucţiuni pentru propagandă.
A fost preşedinte al Uniunii Literaţilor Polonezi şi membru al PEN-Clubului, senator şi secretar general al Academiei Poloneze pentru Literatură, fiind şi şef al Secţiei de literatură la „Gazeta Polska”. A publicat romanele: Pilsudczycy (Pilsudscienii) în 1915, Arcul (1919), Generalul Barcz (1922), Aripile negre (1928 prima parte şi 1929 partea doua), Mateusz Bigda în 1933, cât şi volumul de însemnări: Oraşul mamei mele (1925).
Pentru o perioadă de mai puţin de o lună, la care se referă Raportul, putem spune că Lucian Blaga s-a introdus extrem de rapid şi de bine în realizarea misiunii încredinţate, indiscutabil şi cu ajutorul Doamnei Brediceanu. Remarcabilă este seriozitatea cu care a abordat activitatea pe care o începea. În ansamblu aceasta se va solda cu rezultate apreciabile, mai ales după ce îi contactează pe româniştii: Emil Biedrzycki şi Wodzimierz Lewik, cât şi pe traducătorii Emil Zegadowicz şi Czara Dusza-Stec, cea din urmă transpunându-i în limba polonă piesa Meşterul Manole, care se va juca pe scena Teatrului Naţional din Lwów, iar primii i-au tradus unele din poemele sale (4), receptarea plenară realizându-se abia prin anii ’80 din secolul trecut, graţie traducătorului cracovian, Zbigniew Szuperski şi al Danutei Biekowska, care va introduce zece din poemele lui Lucian Blaga în masiva Antologie de poezie românească, apărută la Varşovia, la PIW, la începutul anului 1989: Gorunul, Izvorul nopţii, Anno domini, Mirabila sămânţă, Peisaj transcendental, Linişte, Daţi-mi un trup voi munţilor, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Vreau să joc, şi nu în ultimul rând Oraş vechi, cu titlul în polonă: Varşovia, transpus fiind de poetul contemporan lui, probabil o cunoştinţă din perioada sa la post, Wodzimierz Lewik. Selecţie inspirată şi reprezentativă, transpunere pe măsură într-o cheie de factură expresionistă.
Cele patru strofe din Oraşul vechi, fără a se fi precizat locul în ţesătura poemului, au fost scrise cu certitudine la Varşovia şi dedicate oraşului Craiului Sigismund, cu vestigiile lui renascentiste ori ale Castelului regal în stil clasicizant, care l-a găzduit pe Napoleon, la întoarcerea din Rusia, şi în care probabil diplomatul avid de cultură o fi intrat să vadă pânzele lui Canaletto şi Botticelli, după care a şi fost reconstruit în anii ’80, distrus fiind până în temelii în timpul războiului.
Din vizita oraşului în noapte, când „ploaia umblă pe cataligi”, poetul reţine turnul negru, cel care îşi numără anii învins; întâlneşte şi un sfânt din piatră cu o aureolă stinsă.
În acest cadru insolit, „Urnirea orelor / se împlinesc fără îndemn. /Taci – arătătoarele se-opresc / suspinând pe ultimul semn”.
Stafiile regilor polonezi atât de des întâlnite la poetul, pictorul şi dramaturgul polonez, Stanislaw Wyspiaski, îi apar şi lui Blaga, el luându-le drept „mari semeni de altădată”, care numai pentru o clipă se arată, ca apoi să piară. Probabil că poemul i-a fost drag, câtă vreme Blaga îl publică în „Gândirea”, la 4 aprilie 1927, fiind încă la Varşovia, cizelându-l în mai multe variante, văzând lumina tiparului şi în „Gazeta Ciucului”, la 15 aprilie 1930.
Poemul a fost, între timp, inclus, împreună cu În jocul întoarcerii, în sumarul volumelor: Laudă somnului, tipărit în 1929, respectiv în Poezii, 1942.
Reţinem cu uşurinţă neliniştile de diplomat începător, mai ales în cea de a doua poezie, scrisă „pe marginea Vistulei” – intitulată În jocul întoarcerii – în care este surprinsă aceeaşi stare. Devenim astfel martorii unei alte descrieri a „Oraşului vechi”, (în care cred că a şi locuit), plin de mistere, cu punţile trase, unde în sorburi şi scorburi mişună mulţimi de jivine şi şoapte. Aici se recunoaşte poetul, cu o mie de ani în urmă, întruchipat în postura de „cronicar român fugit spre miazănoapte, fiind «îngropat în nisip voievodul». Îşi surprinde poetul înaintaşul, cum „Fără sfârşit, iară şi iară / i-a dat prin tâmple şi degete rodul”. Cu un strigăt, urmaşul este trezit de cocoşul de fier, cât şi de străbunele furtuni şi galbene vânturi ce trec aici peste case.
Iată un motiv asupra căruia etnografii şi antropologii, istoricii raporturilor bilaterale ar trebui să se aplece. Să fi încercat Blaga să surprindă românii veniţi la începuturile evului mediu timpuriu în Polonia, aşa cum a consemnat-o istoricul polonez, Jan Dlugosz, în cronicile sale?
Să se refere scriitorul la un voievod ce ar fi putut veni din transhumanţa românească şi prezent în nisipurile vistulane? Să fi fost alţi domni moldoveni cu indigenat polonez?
Colegul său de generaţie, Ion Pillat, scria, la rându-i, în poemul Transhumanţă:
Aceste turme moldovene sau transilvane au urcat cu păstorii lor până în Beschizi şi Tatra, până în Silezia şi la Sandomierz, unde au pus bazele a sute de localităţi. De ce gânduri era străfulgerat « cronicarul norocului schimbăcios » ?
Sunt întrebări la care cercetările nu ne dau încă un răspuns.
Cu certitudine, cele două poeme scrise la Varşovia de Lucian Blaga ar trebui incluse în orice antologie de lirică expresionistă românească sau universală, abisurile înfăţişate rămânându-ne necunoscute.
Perioada anilor 1926-1927 coincide în creaţia lui Blaga cu reflexii soldate în publicarea unor eseuri profunde privind arta şi magia sau despre polivalenţa estetică a naturii, despre etnografie şi artă etc., multe cuprinse în ciclul: Ferestre colorate.
Scriind despre influenţa magică a icoanelor, autorul Trilogiei culturii relevă: « Etnografii, psihologii, filologii ar trebui să scrie o carte despre magismul poporului nostru. Un studiu amănunţit se impune. Câte obiceiuri, câte cuvinte, câte expresii, câte poveşti, câte jocuri mai păstrează încă în ele urme ale concepţiei magice despre rosturile lumii şi ale omului ? Într-un timp când ciobanul nostru mai încearcă să-şi vindece încheieturile anchilozate, dăruind cutărui sfânt o mână frumos împodobită, informaţiile se pot culege la izvor. Problema de-a dreptul îşi are ispitele ei. Poate se va găsi vreun tânăr îndrăzneţ să ia această luptă cu zmeii subterani » (5). Şi s-a găsit peste un deceniu o asemenea individualitate.
A fost tot un diplomat : Mircea Eliade.
De asemenea, în Daimonion găsim la Blaga eseul despre Silogismul slav cu referinţe concrete la cultura rusă. Dar, vai, cât de inspirat şi de profund este eseul respectiv în planul mai larg al culturii, inclusiv a celei poloneze, când autorul spune : « slavul este un temperament mai mult pasiv ; slavul îşi are ochii pierduţi peste pământ, mai puţin îndreptaţi spre nevoile vieţii. E o contradicţie vădită între gândirea practic orientată a slavului şi temperamentul său pasiv ; gândirea lui e un surogat al acţiunii. Din premisele gândite el nu ajunge la concluzii ce rămân în cadrul gândirii pure ; concluzia lui e de obicei o « acţiune visată ». Slavul nici nu visează, nici nu făptuieşte ; slavul visează acţiuni. (vezi marii romantici polonezi: Mickiewicz, Sowacki, Krasiski – nota mea : N.M.). Gândirea slavului nu merge drept înainte, ci suferă o refracţiune intrând într-un mediu,
– fie etic,
– fie religios,
– fie social.
În dialectica gândirii sale (a slavului) intervine întotdeauna un moment de religiozitate, de fanatism, de credinţă, de exagerare maximalistă, care îi abate interesul spre domeniul practic al vieţii ». (6).
Jurnalele Corneliei Blaga-Brediceanu confirmă cu certitudine faptul că intrarea în diplomaţie a poetului Lucian Blaga s-a făcut din îndemnul ei, la sugestia, şi, poate, sub « protecţia » fratelui acesteia, Caius Brediceanu, fost membru al Delegaţiei României la Tratatul de Pace de la Paris. Brediceanu a fost cel care a negociat, printre altele, fruntariile estice şi din nord-vestul României, inclusiv ale Ruteniei, încorporată atunci în Cehoslovacia. În 1938, în post la Helsinki, când Ungaria, cu sprijin polonez, a încercat, şi ulterior a ocupat Rusia transcarpatică (Rutenia), Caius Brediceanu îi trimite ministrului Nicolae Petrescu-Comnen, pentru Carol al II-lea, harta cu fruntariile negociate de el, după prima mare conflagraţie mondială (7). Brădiceanu s-a dovedit a fi, ca şi Lucian Blaga, un mare patriot, un individ bine inspirat atunci când i-a sugerat poetului intrarea în diplomaţie. La rându-i, Cornelia Blaga, care a cunoscut nebănuitele puteri ale soţului, are meritul de a fi insistat, în perioada anilor 1923-1926, să revină pentru a intra în diplomaţie, cunoscut fiind că, la cererea poetului, pe motiv de boală, în 1922, renunţase la acest plan. Şi aşa tânăra pereche ajunge la Varşovia, în noiembrie 1926. Ar fi fost o mare pierdere pentru diplomaţia românească, dacă n-ar fi revenit exact în acel an şi în acel noiembrie vistulan, cu cerul adânc brăzdat de norii ce străbăteau Mazovia dinspre Baltica spre Tatra sau invers. A fost un climat, cred, în care filosoful şi literatul se putea manifesta, iar el a dovedit, cu prisosinţă, vocaţie, profesionalism şi dăruire în îndeletnicirea agreată, mai ales după ce conştientizează că diplomaţia poate fi un domeniu în care poate acţiona spre binele ţării sale în afara graniţelor. O va spune răspicat până la părăsirea breaslei, de la Lisabona.
Prof. dr. Nicolae MAREŞ
NOTE
* Juliusz Kaden-Bandrowski, (născut - 1885 la Rzeszow – decedat în 1944, la Varşovia, în timpul insurecţiei împotriva armatelor hitleriste). Cunoscut scriitor şi publicist din perioada interbelică, un apropiat al mareşalului Józef Pilsudski. A debutat cu povestiri şi nuvele în 1911. După izbucnirea primului război mondial se înscrie în Legiunile poloneze, conduse de Pilsudski, fiind aghiotant şi cronicar al acestuia. După război a fost şeful biroului de presă al Comandamentului Suprem al Armatei şi redactor şef al ziarului „Zonierz Polski” (Soldatul polonez); în 1920 a fost corespondent militar în SUA, unde a popularizat, inclusiv prin conferinţe, Polonia.
1. cf. Nicolae Mareş, Încă Polonia..., Editura Colosseum, 2008, p. 207-210; 313-317;
2. Cornelia Blaga-Brediceanu, Jurnale, Ediţie îngrijită şi comentată de Dorli Blaga, Casa Cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008;
3. Arhiva Ministerului Afacerilor Străine, Polonia, vol. 53, ff. 87-89;
4. Antologia poezji rumuskiej, Antologia poeziei româneşti, P.I.W, Varşovia 1989
5. Lucian Blaga, Eseuri, vol. 7, p. 369 ;
6. Ibidem. op. cit. p. 398 ;
7. Nicolae Mareş, Relaţii româno-polone 1938-1939, doc. 49 (AMAE, Fond 71, Dosare Speciale, 219-227).
