Viaţa românească - lunar de cultură şi artă
Prima pagină Articole Redacţia Istoric Arhivă Contact
Sumar
Editorial
 
Eseuri
 
Proză
 
Poezii
 
Comentarii critice
 
Memorii. Amintiri
 
Viaţa literaturii
 
Note clasice
 
Cronica literară
 
E-fuziuni jazz
 
Atitudini
 
Meridian
 
Miscellanea

Varianta PDF

Anunt important!

In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.

Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).

Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.

Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.

Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.

Telefon:
021 212 79 93
 


Miscellanea
MIHAI OLOS LA 70 DE ANI - I. Z.
La începutul acestui an, artistul polivalent Mihai Olos, greu încadrabil într-o nişă sau alta a artelor, a împlinit vârsta incredibilă de 70 de ani, fiind născut în 26 februarie 1940, în localitate Ariniş, Maramureş. Trăind de mai mulţi ani în Germania, Olos şi-a marcat înţelepciunea noii vârste, sub tutela astrală a căreia a intrat, cu o amplă expoziţie la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, rămasă deschisă timp de o lună, între 26 februarie - 25 martie 2010. Expoziţia a inclus lucrări inedite, selectate din atelierul băimărean al lui Olos, relevând consonanţa creaţiei acestui mare artist contemporan cu spiritul viu care uneşte arheii Maramureşului preistoric de creaţia lui Brâncuşi şi explozia de forme şi performanţe deschise ale postmodernităţii.
Prezenţa şi activitatea creatoare explozivă a lui Mihai Olos în anii 70-80 a fost un noroc pentru generaţia mea, dar şi pentru toţi creatorii din nordul României, din toate generaţiile, care trăiau departe de un centru cultural focalizator, conectat la sursele de informaţie şi creaţie ale imediatei contemporaneităţi. Înzestrat cu haruri multiple, cântăreţ, poet, grafician, pictor, sculptor, arhitect, geniu al improvizaţiei şi oralităţii, filosof ţăran, în egală măsură, dar mai presus de toate artist renascentist în plină conectare românească ( recuperatoare) la modernitate, om universal cu asupra de măsură, Mihai Olos a mutat centrul imperial al artelor în Maramureşul arhaic, redescoperindu-i valenţele de actualizare în plină contemporaneitate şi ţinând în fascinaţia boemei sale creatoare, de zi şi de noapte, spiritul treaz al tinerilor în formare artistică din acei ani. Călătorea mult prin satele Maramureşului, în căutare de germeni ai unei potenţiale creativităţi viitoare, dar şi prin capitalele lumii, din Roma la Tokyo, colonizând cu ţâpuritura, secretul uluitor al rosturilor sale de lemn şi horinca pe care o avea întotdeuna la îndemână, tot ce-i ieşea în cale, atrăgând ca un magnet cu iradiaţia nelumească a prezenţei sale şi dând tuturor sentimentul că în preajma spiritului său lumea abia începe să-şi coaguleze zorii primului său rost şi prima sa rostire cu miez şi sens în viitoarea durată. În acelaşi timp, atelierul său aglomerat de lucrări din Baia Mare, prin care au trecut majoritatea spiritelor luminate ale României durabile, de la Nichita Stănescu, Constantin Noica, Mihail Şora, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Gheorghe Pituţ, Angela Marinescu, Laurenţiu Ulici, Nicolae Prelipceanu, să zicem, până la tinerii scriitori pe atunci Ion Mureşan, Ioan Moldovan, Radu Săplăcan, ca să nu-i punem la socoteală pe maramureşenii de viitor, Ion Iuga, Ion Bogdan, Mihai Cupcea, Gheorghe Pârja, Ion Burnar, până la pitorescul, uluitorul poet al locului, Vasalică de la Gară, a ţinut loc de academie de artă, de agora grecească şi de şură ţărănească de lemn, cu hore, gioc şi strigătură, deschisă zi şi noapte celui ce avea de sporit cu un cuvânt, un cântec, o idee, corola de minuni a lumii.
Mihai Olos a fost apreciat încă din tinereţe de rafinatul critic de artă Petru Comarnescu, sub girul căruia s-a lansat în ţară şi în lume, având curajul să dezvolte pe linia lui Brâncuşi şi să ducă la mari expoziţii de artă modernă din Osaka, Roma, dar şi în Germania sau Olanda, proiectul Oraşului Universal, Olos-Polisul germinat de geniul tutelar al formelor constructorilor în lemn din Maramureşul arhaic. Artist vizionar, cu performanţe şi happeninguri uluitoare în plin comunism, neînţelese la adevărata lor dimensiune şi semnificaţie globală, Mihai Olos este un artist care s-a născut într-un timp istoric nefericit, ca o haină prea scurtă şi strâmtă pentru spiritul său exploziv, în căutare cotinuă de autenticitate vie şi viaţă sporitoare în creativitate fără odihnă. Timpul istoric al creaţiei lui Mihai Olos abia acum e în zori, odată cu libertatea senină şi înţelepciunea anilor, care au decantat lingoul de aur de precaritatea sterilă. Contemporaneitatea profetică a vieţii şi operei lui Mihai Olos, ajuns şi el ca om al lumii trecătoare la vîrsta de 70 de ani, abia de aici înainte îşi începe tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără moarte. (Z.I.)


Prima pagină Articole Redacţie Istoric Arhivă Contact
Copyright © Uniunea Scriitorilor din Romania 2008-2011. Toate drepturile rezervate. Design si Programare: Datagram