In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Cronica literară
MICRO-MACROSCOPIA BASMULUI - FLORIN TOMA Consistenţa operei unui artist, proiectată în agenda de interes a Cetăţii, se esenţializează, de regulă, printr-o sentinţă rapidă, urmare a unui proces sumar. E bun sau, mă rog, se mai discută. Merită sau nu merită. Prin urmare, sinchiseala publică devine prevalentă în dauna unui îndreptar de plăceri personale. Atunci, însă, când, din pricini neştiute, criteriile de taxonomie severă se gripează şi nu mai slujesc confortului minţii, atunci, singură emoţia rămâne ca unic principiu valorizator. Rezultatul: pe lângă cohorte întregi de artişti clasificabili dintr-o singură clipire de sistem, există şi câţiva ex-centrici, care nu încap în niciun sertar terminologic. Patul lui Procust e prea mic pentru ei. Oricât ai căuta, distanţa focală după care se reglează privirea critică asupra lor nu este trecută în planşele generale pentru studiul vederii în artă. Pe aceşti imposibili n-ai unde să-i aşezi.
Ileana Dana Marinescu face parte din această redusă elită de artişti care se obstinează să nu se adapteze la conceptele de formaţiune, de val ori de generaţie. Ea nu se lasă defel inclusă în sistemul referenţialului manierist-academic, în interiorul căruia, de cele mai multe ori, metoda autoritară este travestită viclean, dar, din păcate, vizibil de neizbutit, în veşmintele pretenţiei de orânduială.
Originalitatea operei sale constă în faptul că aceasta nu poate fi structurată. Nu există, în creaţia artistei, perioade, categorii sau mutaţii. Opera sa de realcătuire a realităţii e unică, e omogenă, e unitară. Prin strădania mâinilor sale şi a fanteziei iscusite, artista adună bric-à-brac-ul minuscul ce ne înconjoară, resturile reci ale acestei lumi construite din detalii cu termen redus de valabilitate, şi, integrându-le, fără grabă,
pe-ndelete, într-o altă disciplină existenţială, supusă doar coerenţei viziunii personale, născoceşte o nouă hermeneutică a intimităţii. Una prin excelenţă incandescentă. Aglomerarea barocă, spaţiul nostru vital ticsit de robineţi, şuruburi, piuliţe, capace de pix, cutii, ochelari, ştechere, becuri, furtunuri de duş, capete de sârmă, sticluţe goale de parfum, broşe, lupe filatelice, cioburi de faianţă, şiraguri de mărgele, cabluri sau plăcuţe de cupru... în principiu, orice mărturie minusculă, absolut orice rămăşiţă materială a cotidianului banal, ce prisoseşte sau nu e băgată în seamă, intră, printr-o nouă sintaxă, nebănuită de noi şi cunoscută doar de artistă, în regim de urgenţă poetică. Derizoriul microcosmic se preschimbă în spectaculos, iar detaliul se topeşte în căuşul unei decoraţii compozite, pe alocuri năstruşnice prin inventica imaginaţiei. Devine emoţie. Adică, dacă ar fi să-l susţinem pe Jean-Paul Sartre, o cădere bruscă a conştiinţei în magic.
Titlul său, de care se bucură în mediul artistic, acela de regină a obiectelor mici, precum şi alintul din partea prietenilor, Dana Castelana, susţin împreună nu numai destinaţia unei simpatii deosebite, legitimă de altfel, ci şi apropierea afectuoasă de excepţia elegantă pe care creaţia sa o reprezintă. Tehnica originală de assemblage, folosită de ea, şi care cu greu ar putea fi numită sculptură, este seducătoare în primul rând datorită contradicţiei pe care se sprijină la bază; cum s-ar spune, un oximoron simpatic. Respectabilitatea, seriozitatea, cu care, în general, un artist atacă lumea, spre a o recrea conform puterilor, dorinţelor şi principiilor sale, se transformă la Ileana Dana Marinescu într-o insaţiabilă poftă de joacă. O frenezie a compunerii unui univers personal, particular, în care totul este circumscris ludicului. Un univers poate, datorită opresiunii amănuntului, la fel de halucinant ca şi acela celest, veritabil. Dar, urmare a unor savante manevre de învăluire semantică şi a unei neobosite alternanţe vizionare între nivelurile micro şi macro, el se opreşte tot acolo. Adică, la borna convenţiei. A jocului. Ceea ce, să recunoaştem, este cel puţin savuros pentru un artist serios şi matur: să se copilărească estetic.
Astfel, fleacurile de materie primă, de fapt insipide luate fiecare în parte, sunt dizolvate într-o magmă creativă primară, din care răsar plăsmuiri încărcate de o incontestabilă concreteţe: de la insecte graţioase, accesorii de îmbrăcăminte în foiţă de cupru sau păsări suspect de volatile, având în vedere materialul din care sunt construite, adică metalul, până la structuri antropomorfe bizare, snoave încărcate de înţelesuri hâtre ori apropouri epice grave ascunse, de pildă, în faldurile unui drapel imaginat în plasă de sârmă. Coerenţa fragmentarismului extras din aceste idei laminate este aşa de orgolioasă justificat şi sublimează atât de bine eforturile de bricolaj în colaj (tridimensional!), încât ne aminteşte replica unui personaj al lui André Makine: Sunt aşa de perfect, încât va trebui să învăţ să greşesc. În onirismul ei lucid, Ileana Dana Marinescu se ţine departe de orice eroare.
Schimbarea survine însă, deopotrivă, şi în consistenţa nălucirilor ce scotocesc imaginaţia artistei, şi în decorul de travaliu: în loc de trusa cu dălţi a sculptorului sau de paleta cu vopseluri a pictorului, pe bancul ei de lucru – impropriu zis, fiindcă este, de fapt, o măsuţă aflată lângă un fotoliu, în sufragerie – se găsesc foarfeci, patent, ciocan şi pastă de lipit. În acelaşi timp, nicio eboşă, niciun proiect, care ar putea însoţi lucrarea, nu poate fi previzionat. Totul este manufactură dintr-o singură respiraţie.
Cel mai recent proiect, intitulat Micro-macro, expus la Galeria ANAID cu ocazia Nopţii Muzeelor, este altă cale de acces către o simbologie personală, însă un pic diferită. De astă dată, ciclul de lucrări este puternic formalizat şi are o semantică particulară: lumea văzută prin lentile. Lupele filatelice, sub care se dezvoltă nălucile artistei, procură senzaţii vizuale contradictorii, bazate pe alternanţa dintre elementele unei noi entropii: aproape şi departe, minuscul şi mare, moderat şi enorm sau normal şi abnorm. Sunt, de fapt, orientările unui spirit în care oniricul se dezvoltă natural.
Ileana Dana Marinescu este artistul constructor al unui basm original. Care nu se citeşte, nu se ascultă, ci se vede.
