In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Miscellanea
HANNAH ARENDT – O VOCE ŞI O CONŞTIINŢĂ - MARIAN BORIS Incredibil, au trecut aproape 35 de ani de la... dispariţia (relativă, conştiinţele nu dispar) Hannei Arendt, la 4 decembrie 1975. Se vorbeşte şi azi despre ea, de parcă ar mai trăi. Unii o critică, fiindcă a spus, de pildă, că România este o ţară antisemită. Exagerare, antisemitismul nu este născut sau crescut în Carpaţi, ci există de la distrugerea celui de al Doilea Templu, de la marea Diasporă şi s-a răspândit ca oricare virus călător, cu vânturile negurii. Hannah Arendt (n.14 octombrie 1906) nu s-a recunoscut drept filosof, deşi a studiat cu Heidegger (a fost o perioadă studenta şi amanta filosofului german), Husserl, Jaspers (amândoi, antinazişti, spre deosebire de Heidegger), dar a combătut toată viaţa totalitarismul fascist, comunist, la fel şi xenofobia, antisemitismul. În 1933 a fost arestată de Gestapo, ca evreică, fuge în Franţa, apoi, în 1941 se stabileşte în SUA, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1951 publică prima lucrare importantă, Originile totalitarismului, colaborează la numeroase publicaţii americane, europene, scrie The Life of Mind, în care îşi exprimă îndoiala asupra influenţei filosofiei asupra evoluţiei spirituale a omenirii, The Human Condition (titlu împrumutat de la un roman al lui Malraux), Between Past and Future, apoi Eichmann in Jerusalem ( unde lansează sintagma celebră „banalitatea Răului”), On Revolution, Men in Dark Times, ş.a. Recent, în „Observator Cultural”, Carmen Muşat s-a referit la Hannah Arendt, când a scris despre populism şi pericolul grav pe care îl reprezintă pentru democraţia reală. În 2007, la Ed. Humanitas a apărut volumul Scrisori – Hannah Arendt şi Martin Heidegger , 1925-1975, traducere din germană de Catrinel Pleşu şi Cătălin Cioabă. Un model de respect reciproc, în ciuda unor divergenţe uriaşe. Originile totalitarismului a apărut în traducerea lui Ion Dur şi Mircea Ivănescu, tot la Editura Humanitas, în 2006. Michael Shafir a recenzat în „Observator Cultural” această valoroasă analiză cu ecou în ultimele decenii. Condiţia Umană a apărut în 2007, la Cluj (Ed. Panopticum).
„Ideologiile nu sunt niciodată interesate de miracolul fiinţei. Ele au un caracter istoric, fiind preocupate de devenire şi pieire... Ideea unei ideologii nu este nici esenţa eternă a lui Platon, nici principiul regulator la raţiunii, precum la Kant”, scria cu mâhnire Arendt, dar şi cu o luciditate necruţătoare. Ea căuta soluţii: „Nu contează decât cei pregătiţi să nu se identifice cu nici o ideologie, cu nici o putere”. Ea a scris despre criza culturii, a civilizaţiei care l-a transformat pe om în „animal lucrativ”, este o oponentă a revoluţiilor de orice fel, este adepta unor reforme raţionale, dar unii o numesc „bovarică”, idealistă. Totuşi Hannah Arendt şi-a atins obiectivele critice, a demonstrat că „masificarea societăţii”, dispariţia individualismului este calea ireversibilă spre totalitarism. Aceasta s-a văzut în Germani nazificată de Hitler, în Rusia bolşevizată de Lenin şi Stalin, în ţările devenite satelite sau modele sovietice. Referindu-se la Eichmann, deşi i s-a reproşat termenul de „banalitate”, Hannah Arendt a avut dreptate, ea a scris: „Culpabilitatea nu se naşte niciodată în singurătate”... „Un asemenea genocid nu avea nevoie numai de câteva , ci de sute, de mii de minţi şi de mâini vinovate”. Noi am spune că sute şi mii sunt cifre prea „mici”, au fost , considerăm, zeci de mii, poate sute de mii de indivizi dezumanizaţi, altfel cum de s-a ajuns la milioane de victime şi nu numai evrei. Eichmann a spus că el „cu trei minute înainte morţii o să mai râdă o dată”. Curaj? Indolenţă? Nebunie? Pur şi simplu o involuţie la stadiul de lup. Iar lupi cu chip de om se găsesc, înşişi lupii ar trebui să se simtă insultaţi, pentru că la ei funcţionează numai instinctul foamei, instinctul de autoconservare. Eichmann, Mengele, alţii cunoşteau voluptatea asasinatului programat.
În „România literară” din aprilie 2007, Ioana Pârvulescu a publicat în traducere proprie câteva poezii ale acestei ilustre gânditoare a secolului trecut, din care cităm – „Vin orele, vin/ când răni cu venin/ de-o vreme uitate/sunt iarăşi deschise... Curg orele-ntruna/ Trec zilele, luna/Câştigul, esenţa/ E doar existenţa”... ”Dansez, dansez şi eu /în luciu ironic mereu”... „Ne strângi laolaltă când mâna o strângem/ Noi credem în crezuri şi zidul tot creşte/dar nu ştim să spunem ce mult ne uneşte/ ştim numai să plângem”. (Boris Marian)
