Viaţa românească - lunar de cultură şi artă
Prima pagină Articole Redacţia Istoric Arhivă Contact
Sumar
Editorial
 
Eseuri
 
Poezii
 
Ancheta VR
 
Proză
 
Viaţa literaturii
 
Cronica literară
 
Inedite
 
Atitudini
 
Meridian
 
Miscellanea

Varianta PDF

Anunt important!

In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.

Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).

Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.

Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.

Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.

Telefon:
021 212 79 93
 


Poezii
VECHI POEME DE MIRCEA IVĂNESCU
1.
este acum mopete pe patul de suferinţă – şi prietenul
şi poetul i drăgănoiu a venit la spital
să îl vadă – şi l-a văzut chiar – şi-i surîde egal
lui mopete, care trece mohorît pe alee, şi, uite, nu-l
observă pe poetul şi prietenul i drăgănoiu –
(care şi este însoţit de eseistul c f
pavlovici, de asemenea un mare prieten de
departe al lui mopete). mopete se plimbă pe alee. marele c f
pavlovici îl priveşte pe mopete de fapt dintr-o parte
şi rîde. – dar nu prea spune nimic.
poetul şi prietenul i drăgănoiu, pe de altă parte,
îl fixează imperturbabil pe mopete. un mic
surîs îi mai flutură şi lui pe buze.
marele c f pavlovici în vremea asta se amuză.

2.
paradoxul care este? este că atunci
cînd poetul şi prietenul i drăgănoiu se-aşază
pe marginea patului lui mopete – mopete-l fixează
cu ochii apoşi, şi nu cine ştie ce adînci

(păienjeniţi de boală adică) şi-i spune –
ce faci poete i drăgănoiu, şi prieten?
şi descumpănirea acestuia din urmă – ca în chopin –
închipuie arabescuri în tempo rubato – (cum e

de la sine înţeles), încît marele c f
pavlovici – mare prieten şi eseist este fe-
ricit, căci el rîde oricînd îl vede pe

mopete. estimp muzica dantelată
a descumpănirii lui i drăgănoiu încă o dată
mai unduie şi se stinge – se face o tăcere mată.

3.
căci poetul şi prietenul i drăgănoiu a fost însoţit
de marele c f pavlovici – prieten şi eseist
(atent privitor al lumii cu trist
alunecuş spre după-amieze cu iz turcit)

în vizita la mopete, acum ţintuit
pe patul de suferinţă pe care-l duce în spinare
prin parcul presărat cu frunze acum deloc rare,
şi l-au urmărit cu privirile cum, ca-ntr-un mit

orfic mopete trecea grav, cu priviri scoborîte,
spre cine ştie ce vene de simţămînt din acea
întunecată a sufletului mină – abea

mai tîrziu, cînd s-au gîndit să-l strige, cu hirsute
gesturi s-a apropiat de ei ipochimenul cu pete
pe faţă, şi le-a cerut bani – era gîndul rău al lui mopete.

4.
în schimb, mopete, plimbîndu-se mohorît
pe aleile parcului presărat cu statui de aer
învălătucindu-se într-un înnăbuşitor caer
de fum de frunze uscate – mopete, deci, a coborît

în melancolice înseilări de negări
ale tuturor însemnătăţilor sale. e o asceză,
poate, legănîndu-se uscată de mări de anamneză,
şi mopete urmărind-o cu mai multe întristări

deodată năpădindu-l inflorescent.
dar iată că bunii prieteni, poetul
şi prietenul i drăgănoiu, şi, cu surîs insistent,

marele c f pavlovici l-au şi ajuns din spate,
şi îl înconjoară cu surîsuri dodelinate-n sonet – nu-l
mai lasă pradă singurătăţii lui intricate.


omagiu poetului i drăgănoiu

1.
cenuşie după amiază. mopete către prietenul său poetul i
drăgănoiu se-ndreaptă – care este pe patul de suferinţă. mopete
se gîndeşte că, suferind, i drăgănoiu simte o sete
metafizică. şi consideră că, aşezaţi pe marginea patului

de suferinţă, ei vor sorbi o butură întăritoare
– nu otravă. (estimp, poetul i drăgănoiu-l aşteaptă
cu mare încredere pe mopete, şi acea înţeleaptă
licoare – sufletească – pe care, desigur, cu mare

prevedere, mopete o va aduce sub mantia sa, gogoliană.
– sau, poate, doar ideal. însă, oricum,
poetul şi prietenul i drăgănoiu cu diafană

prezenţă de spirit va sorbi îmbărbătare – cum
de demult înţelepţii heleni din spectacolul prea lumesc –
primindu-l chiar doar pe mopete, privindu-i surîsul său bătrînesc.

2.
bunul prieten al lui mopete, i drăgănoiu, acum,
stă pe marginea patului, însingurat,
gîndindu-se că, în vremea aceasta, mopete, din fumul
acestei pre-timpurii primăveri, se va apropia. un minunat

soare sufletesc îşi pleacă subţiate însă mult aurii
claruri în prietenul şi poetul i drăgănoiu. (mopete,
între timp, îşi străbate bine cunoscutele, şi concretele
sale suferinţe de amiază – cînd demonii fumurii

ai amiezii, purtători de acedie şi de păcate
se-abat, cum bine se ştie, peste cei prea lumeşti.
numai că soarele sufletesc va izbîndi, cu îngereşti

trîmbiţe, să risipească-orice neguri). plecate
figuri de gînduri, privesc, jur-împrejur – şi evlavios,
cum mopete se-ndreaptă spre i drăgănoiu, victorios.

3.
prietenul şi poetul i drăgănoiu închină
în această după-amiază, cu cer alburiu,
un gînd turnat în tiparele unor versuri de bronz, auriu,
către mopete. (mopete îmbină

în locurile sufleteşti pe care acum le străbate
în drum spre i drăgănoiu, gînduri curate
cu necesarele expieri. – penitenţa este, oricum,
explicaţia complicaţiei lumeşti). este pe drum,

mopete, spre bunul său prieten, poetul
i drăgănoiu. şi, ca în basmele bătrîneşti,
oricît ar căuta ei s-arunce secretul

descîntec, în care, din colb sau din cioturi, cresc urieşeşti
locuri de nestrăbătut, şi de spaimă, mopete va izbîndi, cu pisoiul
unui gînd pur în braţe, s-ajungă la prietenul său poetul i drăgănoiu

4.
ce faci, poete i drăgănoiu, şi prieten?
îl întreabă mopete, aşezîndu-se, delicat,
pe marginea patului de suferinţă. un arcat
timp sufletesc se face între ei şi ce în-

cearcă mopete să spună, prietenul şi poetul
i drăgănoiu arde cu flacără pură. şi e o bună
căldură de jur împrejur. (mopete, încetul
cu încetul, vede cum se adună

mari străvezimi de linişte în surîsul
prietenului şi poetului i drăgănoiu). acuma,
pe bolta din jurul lor se înscrie lent runa

unei mulţumiri sufleteşti. nu se aude nici pîs. ul-
timele raze ale unui amurg luminos
dauresc întîlnirea prietenilor, frumos.

5.
prietenul lui mopete baby loo
bekatzenbach-liniuţă-bobowski, este şi el
pe patul de suferinţă, asemenea cu
poetul – şi prietenul – i drăgănoiu. de fel

nu se lasă însă tulburat, ci clamează,
cu glasul pătrunzător al conştiinţei curate,
puterea spiritului – lucidă, şi trează –
împotriva materiei. clipele trec, în carate

de suferinţă răsplătitoare, pentru ei doi.
poetul – şi prietenul – i drăgănoiu, care-a aflat
despre această coincidenţă, se simte îmbărbătat

de curajul micului prieten al lui mopete. mopete
trage o încheiere înţeleaptă: între noi
trei, spune el, se stabilesc paralelisme complete.



NOTă. Aceste poeme inedite ale lui Mircea Ivănescu ne-au fost încredinţate de doamna Ioana Vlasiu, căreia îi mulţumim şi pe această cale. Cel de-al doilea poem este semnat olograf M Ivănescu şi datat de mîna poetului: 8 martie 1970. Ele i-au fost citite la telefon marelui poet şi traducător, iar acesta şi-a dat acordul pentru publicarea lor, afirmând că, aproape sigur, sunt inedite. Îi mulţumim încă o dată şi îi dorim sănătate. (V.R.)

Prima pagină Articole Redacţie Istoric Arhivă Contact
Copyright © Uniunea Scriitorilor din Romania 2008-2011. Toate drepturile rezervate. Design si Programare: Datagram