In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Ancheta VR
DE LA MESERIA DE A MURI LA MESERIA DE A NU MURI - DUMITRU AUGUSTIN DOMAN Totdeauna mi s-a părut că tot ce mă distrage de la citit şi scris nu este important. Hm! Nu numai că nu este important, dar este dăunător, inutil şi chinuitor. Ceea ce nu înseamnă că nu am mai mereu proiecte, mai curând “proiecte” de Dănilă Prepeleac. Iarna, pe ger şi zăpadă, primăvara, când – vorba poetului – privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit, dar mai ales vara, ca acum, ies cu paharul în mână în curte, apoi în grădină, printre tinerii nuci, vişini, pruni, cireşi, meri, plantaţi de mine, şi-mi fac planuri. Planuri de doi bani, departe-departe de cele ale unui Balzac care, la o petrecere prilejuită de logodna sa cu Doamna Hanska, plănuia să-i toace averea acesteia pe cumpărarea pădurilor din Ucraina şi transformarea lor în traverse de revoluţionară cale ferată care să ajungă până la Paris, unde s-a întors cu caleaşca trasă de cai şi unde s-a stins peste câteva luni, plâns la cimitir de prietenul său Victor Hugo.
çn grădina aceasta luminată am gândit cândva că aş putea face un iaz de peşte unde să-mi satisfac în voie viciul de aruncător de viermişori şi râme cu cârligul undiţei, dar să şi umplu piaţa mea de la 200 de metri de casă cu peşti vii în zilele de dezlegare la peşte din postul Paştelui. Plan din cuţite şi pahară a rămas!
Apoi, în trei ani de şomaj, mi-am zis că mă voi pricopsi din legumicultură. Toată primăvara şi toată vara plantam legume. Îmi împărţeam timpul, cu un ceas biologic: o oră de citit, o oră de navigat pe net, o oră în grădină. Mă alegeam toamna cu un butoi de varză murată, cu câteva zeci de sticle de bulion, cu castraveţi muraţi, un sac de ceapă în cămară, o funie de usturoi, hrean, mărar, pătrunjel. Satisfacţia era că toată vara produceam vreo zece kilograme de castraveţi zilnic pe care le dăruiam prietenilor care mă vizitau. Ba, făceam fericit şi pe Tilică, motanul birmanez care la răsăritul soarelui ronţăia un castravete de pe vrej, luând gustul probabil din grăunţele cu care-l hrăneam.
Tot în grădina din Curtea de Argeş, timp de tot trei ani, am crescut iepuri, tot amânând trecerea la producţie industrială şi să fac contract cu vreun italian, cum mă informasem. Zilnic le coseam lucernă, o lăsam să se zvânte puţin, apoi îi hrăneam discutând cu ei, de una, de alta. Mai curând eu vorbeam, dar ei erau nişte ascultători minunaţi, mult mai buni – orişicât – decât participanţii la lecturile publice organizate de USR. Când primeam vizite de scriitori şi pictori de la Piteşti şi Bucureşti, chemam un vecin mai tare de înger, îl cinsteam cu o sticlă de ţuică şi-i spuneam să taie cinci-şase urecheaţi, să le ia pieile, să dea măruntaiele la câini şi să mi-i lase în bucătăria de vară, eu plecând la o vodcă la piaţă, că nu puteam suporta nicicum să-i văd chinuindu-se. Am avut şi 40 într-o vară. Umpleam tăvi la cuptor, făceam şi un drob şi la masa de pe gazon ne ospătam.
Ei, dar afacerea vieţii mele a fost cea de crescător de porci. Abia publicasem volumul Meseria de a muri că am şi devenit şomer şi m-am gândit imediat la o meserie de a nu muri. Am adus contructori, nouă meşteri mari, fără vreun Manole, mi-am construit nişte cocini spaţioase, apoi padocuri în faţa lor, dar din insuficienţă de bani m-am asociat cu un deputat PUNR. Am cumpărat şase scroafe dolofane de la o crescătorie,
le-am montat (hm! asta sună al dracului de tehnic, parcă am montat nişte pinioane la un motor), apoi ne-am pus pe aşteptat, visând cu ochii deschişi cum Valea Argeşului, Valea Topologului, Vâlsanului şi alte văi vor fi pline de porci marca Doman. Aveam o Dacie galbenă muştar cu care căram mălai fierbinte de la o fabrică de alcool în care puneam concentrate de orz, grâu, lucernă, porumb. Peste câteva luni aveam vreo 30 de purcei. Pe una din scroafe am moşit-o singur la două noaptea. Dar cei doi asociaţi – scriitor şi deputat – nu se înţelegeau deloc. Asociatul de la USR era ciufut, pretenţios, excesiv de meticulos. Asociatul de la Parlament era împrăştiat, imprevizibil şi în general imposibil. Sâmbăta şi duminica porneam totuşi împreună prin târguri să studiem piaţa. Între timp a sosit o iarnă dură şi
i-am propus asociatului să vindem purceii en gros unui amator de chilipiruri. Dar pragmaticul deputat nici nu vroia s-audă, el socotind cu voce tare câte zeci de milioane vom câştiga la primăvară. A urmat o săptămână cu ger între minus 20 şi minus 28 de grade. În fiecare dimineaţă găseam trei-patru purcei morţi, în pofida măsurilor pe care le luam în fiecare seară. Am pus pirostriile în mijlocul grădinii şi într-un ceaun mare de 50 de litri fierbeam non stop purcei întregi pentru hrana câinilor. După ce am terminat cu purceii la ceaun, scroafele începuseră să slăbească şi dl. deputat a cedat. Am împărţit scroafele, câte trei de fiecare, le-am sacrificat şi am umplut afumătoarea de cârnaţi, şunci, jamboane, oase… Un an şi mai bine am mâncat carne afumată cu varză, cu fasole, cu varză. Aşa s-a încheiat marele meu proiect extraliterar.
Acum fac zilnic naveta Curtea de Argeş – Piteşti pentru un salariu net de 788 de lei, salariu care mi se va diminua după cum a avut amabilitatea să mă anunţe dl. Traian Băsescu la televizor. Dar m-am cam lungit. Îmi umplu paharul şi ies în grădină să văd ce-aş mai putea face în cei 3000 de metri pătraţi. Să cresc canguri? Cui să-i vând? Păi, pentru reuşita financiară, la australieni, desigur. Poate potârnichi şi fazani (o voce din cap îmi zice: “Fazan eşti tu!”). Să investesc un leu în struţi? Dar de ce nu în cimpanzei? La unele televiziuni sunt rentabili.
