In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.
Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).
Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.
Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.
Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.
Telefon:
021 212 79 93
Ancheta VR
VALOAREA ÎN SINE A ACTULUI CULTURAL CONTEAZĂ PREA PUŢIN - RADU ULMEANU Pentru un scriitor (dar nu numai!), a avea un proiect în actuala situaţie politico-economică e pur donquijotism, şi, ca atare, din start lipsit de şanse. Am avut şi eu unul, conceput şi pus pe roate înainte de izbucnirea răvăşitoarei crize pe care-o trăim, proiectul Acolada. De la bun început, nu am mizat decât pe resurse proprii, cu toate că am beneficiat, până de curând, de un destul de modest sprijin financiar din partea USR, care, cu puţinele mijloace la dispoziţie, a manifestat o bunăvoinţă pentru care nu pot să nu-i fiu recunoscător instituţiei noastre. De asemenea, autorităţile locale, când s-a putut, au pus umărul, contribuind cu sume modeste la susţinerea apariţiei revistei sau la organizarea unei manifestaţii ca aceea de anul trecut, Zilele revistei Acolada, la al treilea ei an de existenţă. A fost mult sau puţin? A fost ceva, în orice caz. Spre deosebire de momentul de faţă, în care orice ajutor din afară se manifestă sub forma unui zâmbet politicos.
Pe plan local, cel mai dificil obstacol este, desigur, mentalitatea potrivit căreia pe primul plan în privinţa acordării unui sprijin pecuniar se situează fie manifestaţiile sportive, fie cele muzicale care pot aduna o cât mai largă participare, lucru aducător de beneficiu electoral, criteriu suprem de evaluare pentru orice om politic, aflat cu mâna pe butoane decizionale sau votant în diverse comitete şi comiţii, unde se iau asemenea hotărâri. Acolo, valoarea în sine a actului cultural contează prea puţin, iar dacă e vorba de atingerea zonei de elită, scade spre zero. În acest punct intră în funcţie capacitatea solicitantului de a se infiltra în fel de fel de medii, de a se băga pe sub pielea unuia sau altuia dintre jucătorii semnificativi, de obicei cu grave prejudicii în sfera demnităţii personale. Pe de altă parte, a câştiga sau păstra bunăvoinţa unor asemenea „personalităţi” îţi reduce drastic libertatea de mişcare, de atitudine. Doamne fereşte să scrii sau să spui ceva care ar leza imaginea lor sau a partidelor politice în care sunt înregimentate, în urma unor asemenea acte de lezmajestate riscând ca nici măcar să nu ţi se mai răspundă la telefon.
Societatea noastră post-comunistă e aptă/coaptă pentru astfel de iniţiative? Dacă cele spuse mai sus nu sunt destul de relevante în această privinţă, să mai spun că însuşi termenul de „societate post-comunistă” îmi stârneşte un zâmbet amar. Cam peste tot în ţară, în toate domeniile se lăfăiesc, dacă nu la pupitrul de comandă, atunci măcar pe-aproape, oameni ai vechiului sistem, securişti sau activişti ai fostului partid comunist. Cultura şi literatura în speţă nu puteau să facă nici ele excepţie. Mai mult, aceste gregare orătănii practică cu cel mai mare succes politica ciorii vopsite, împănându-se în culorile a diverse acvile, mai mult sau mai puţin imperiale, în vinele cărora ar curge cine ştie ce sânge albastru. Au fost la conducerea USR până nu demult, se află în continuare la anumite nivele, ca să nu mai vorbim de instituţiile judeţene unde taie şi spânzură, nederanjate de nimeni, aflate, dimpotrivă, la cote înalte ale respectului cvasiunanim, cu toate că se ştie, în general, ce hram poartă. Criteriul lor de selecţie a iniţiativelor demne de a fi sprijinite va fi ca atare...
