Viaţa românească - lunar de cultură şi artă
Prima pagină Articole Redacţia Istoric Arhivă Contact
Sumar
Editorial
 
Exerciții de luciditate
 
Dosar
 
Cărţi paralele
 
Proză
 
Eseuri
 
Interviu
 
Note din lăuntru
 
Poezii
 
Comentarii critice
 
Note clasice
 
Memorii. Amintiri
 
Studiu
 
Viaţa literaturii
 
Cronica literară
 
Cronica traducerilor
 
Cartea de filozofie
 
Cartea de religie
 
Cronica plasticii
 
Cartea de arhitectură
 
Cronica filmului
 
Spectator
 
Miscellanea

Varianta PDF

Anunt important!

In 2011, Viata romaneasca apare in 6 numere duble, o data la doua luni, cu pretul de 5 lei exemplarul.

Costul abonamentului anual este de 42 de lei (30 de lei pretul exemplarelor, plus 12 lei taxe de expeditie).

Abonamentele contractate la pretul de 7 lei per exemplar dublu, vor fi prelungite pana la epuizarea sumei achitate.

Banii de abonament se vireaza la Uniunea Scriitorilor din Romania, in contul RO65 RNCB 0082 0005 0872 0001 BCR Unirea, CUI 2786991.

Viata Romaneasca se difuzeaza prin:
- librariile Humanitas,
- librariile Carturesti,
- chioscul de la Muzeul National al Literaturii Romane,
- reteaua Calliope SRL.

Telefon:
021 212 79 93
 


Comentarii critice
IBRĂILEANU ASTĂZI - CONSTANTIN PRICOP
Numele lui Garabet Ibrăileanu e prezent în viaţa noastră de fiecare zi – în Moldova mai ales şi cu deosebire în Iaşi, unde există liceul care îi poartă numele, străzi etc. iar Catedra de literatură română a Universităţii „Al. I. Cuza” se numeşte, în onoarea celui care a ţinut aici cursuri de literatură între 1908 şi 1934, tot Garabet Ibrăileanu. Dar această circulaţie a numelui nu are un echivalent în cunoaşterea operei sale. Autorul a fost studiat de mulţi critici şi istorici literari de prestigiu, dar opera sa este astăzi puţin frecventată. Mai puţin decît ar merita. Ce dovedeşte acest lucru? Chiar în mediile profesioniştilor în cercetarea literară citarea scrierilor sale e sporadică. E suficient să ne gîndim la contemporanul şi rivalul său, E. Lovinescu, care e mereu prezent şi activ în literatura de azi pentru a înţelege relativa uitare a lui Ibrăileanu. Este firesc să ne întrebăm, în urma acestei comparaţii, la motivele dezechilibrului: urmează studierea literaturii de azi o altă direcţie decît aceea pe care se situa Ibrăileanu? Sau motivele sînt altele? Sigur că răspunsul la o astfel de întrebare nu ni-l poate oferi decît ansamblul scrierilor criticului de la Viaţa Românească.

*

Există în opera lui Ibrăileanu cîteva studii care sintetizează poziţia sa în privinţa literaturii şi în privinţa conectării literaturii la viaţa socială. Aflăm, de asemenea, multe alte texte care completează poziţia sa fundamentală. Ibrăileanu se numără printre cei cîţiva critici ai noştri care au convingeri teoretice ferme şi care îşi expun intervenţiile în legătură cu o carte sau un autor pe fundalul acelor idei teoretice. Poate să se afle aici unul dintre motivele pentru care critica sa a fost considerată mai „dificilă” decît a altora. Este adevărat, scrisul său critic nu are sprinteneala neangajantă a foiletoniştilor care fac stil... S-a vorbit mult despre faptul că Ibrăileanu susţine o concepţie estetică articulată pe o perspectivă socială. Confruntarea între orientarea susţinută de Ibrăileanu şi de colegii săi de idei şi E. Lovinescu şi partizanii acestuia pleacă tocmai de la această situare. Lovinescu susţinea că opera literară nu trebuie să trădeze nici o altă preocupare decît realizarea estetică. Pentru Ibrăileanu scrisul literar are şi alte semnificaţii decît cele strict artistice. Lovinescu a continuat şi esenţializat gîndirea privind literatura a lui Maiorescu. Ibrăileanu se trăgea din celălalt reprezentant important al începuturilor criticii române, Constantin Dobrogeanu-Gherea. Astăzi Gherea este lăsat la o parte, aproape că nu mai este amintit. Dar despre importanţa acestuia vorbea chiar E. Lovinescu în monografia consacrată lui Maiorescu. Mentorul Junimii a inaugurat critica de observaţii general-culturale, cu pronunţat suport filosofic, iar Gherea introduce critica de analiză, spune Lovinescu. Ignorarea lui Gherea se datorează faptului că de numele său sînt legate cuvinte ca socialism, marxism ş.a.m.d. Partea rea e că o dată cu trecerea timpului simplificările se adîncesc şi poziţiile devin ra-dicale încît unii sînt în stare să-l vadă astăzi pe Lovinescu în postura de reprezentant al poziţiei corecte, fixînd linia estetică, în timp ce Ibrăileanu ar fi un autor vetust, un soi de susţinător al judecării valorii operelor literare după bunele intenţii pe care le exprimă... Nimic mai fals. Lucrurile sînt mai complicate şi poate că ar trebui să amintim aici opinia unui poet şi eseist ca T. S. Eliot, care numai de marxism nu poate fi acuzat. Acesta susţine că valoarea estetică a operei literare trebuie pusă în evidenţă în primul rînd pentru a deosebi o scriere literară de un text oarecare, pentru a fi deci siguri că discutăm despre o operă de artă, dar la stabilirea valorii finale a unei opere literare sînt cîntărite şi alte elemente ale scrierii. Criticii de tipul lui Ibrăileanu nu neglijează valoarea artistică, dar susţin că în compoziţia operei intră şi alte elemente, inclusiv o componentă ideologică. Din mai multe motive la noi există o puternică idiosincrazie faţă de tot ce nu este pur estetic. Printre aceste motive ar trebui să menţionăm aici puternica ascensiune posteminesciană a unui curent naţionalist, apoi jumătatea de secol de constrîngere ideologică sub comunism. Şi din această pricină Ibrăileanu a fost plasat într-o poziţie astăzi nefrecventată.

*

Continuatorii lui E. Lovinescu au căutat în mod constant să încline balanţa spre estetism, diminuînd importanţa celeilalte direcţii. Pompiliu Constantinescu a fost unul dintre fidelii colaboratori şi continuatori ai lui E. Lovinescu. Acesta revine în mod repetat, în analizele sale, asupra criticii lui Maiorescu, Gherea, Ibrăileanu, Lovinescu (din prima perioadă) considerîndu-i reprezentanţi ai poziţiei sociologice din critica românească.1 Despre Ibrăileanu (faţă de care, ca un declarat continuator al şcolii lovinesciene, nu avea prea multă înţelegere) afirmă că a fost „critic de idei generale, al ideilor sale” şi că a rămas pînă la sfîrşitul carierei sale adeptul acestei formule2, mentorul Vieţii Româneşti continuînd „filiaţia criticii ştiinţifice gheriste. Dar şi acestea /filiaţiile/ sînt în funcţie de poziţia sociologică, din perspectiva căreia priveşte mersul literaturii moderne şi contemporane, atît Lovinescu, cît şi Ibrăileanu. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Maiorescu şi Gherea.”3 Înscriindu-se în limitele unei descrieri generale a stării criticii româneşti de la acea dată, autorul articolului îşi susţine, distanţîndu-se de Ibrăileanu, fidelitatea faţă de direcţia lovinesciană. „În directă filiaţie cu ideologia tendenţioasă a lui Gherea, poporanismul teoretizat mai întîi, aplicat în urmă al d-lui Ibrăileanu, a deviat critica de pe altitudinile hegelianismului spre încrucişarea confuză de metode, inaugurată de acel pătimaş autodidact, care a fost autorul Neoiobăgiei”.4 La modul general, Pompiliu Constantinescu crede că o anume mentalitate proprie mediului cultural românesc a menţinut critica într-o stare nu foarte evoluată, întîrziind apariţia unui gen mai subtil, a „literaturii de idei”, a eseului.
Un alt critic al timpului, Octav Şuluţiu susţinea: „Critica română a fost întemeiată de Titu Maiorescu şi a oscilat după aceasta între estetic, etnic, naţional şi social.” După cum se vede, Ibrăileanu a fost plasat nu o dată în spaţiul indecis al începuturilor criticii literare româneşti. Sigur, altele erau opiniile despre Ibrăileanu ale unui Ralea, de pildă.

*

Cu toate acestea la Lovinescu şi Ibrăileanu pot fi observate şi puncte de vedere comune. În Istoria civilizaţiei române moderne (1924-1926) Lovinescu respingea Spiritul critic în cultura românească (1908) pentru interpretările pe care Ibrăileanu le dădea unor fapte culturale pe care le ia la rîndul său ca punct de plecare. Pe de altă parte şi Ibrăileanu afirmă, de la începutul lucrării sale, că literatura/cultura română se construieşte în urma adaptărilor formelor de cultură apusene. Nimic din determinarea unor comentatori de astăzi care au în vedere o creştere autarhică a literaturii noastre. Și Ibrăileanu este un susţinător al liberalismului 48-ist şi al formării culturii române după modelele aduse de aceştia din Occident. Ceea ce îi desparte pe cei doi critici este, în cazul Spiritului critic..., credinţa în existenţa unor trăsături specifice culturilor dezvoltate în provinciile româneşti, Moldovei revenindu-i spiritul critic datorită tradiţiilor culturale trainice din această provincie legată de Polonia ca purtătoare a spiritului occidental... E. Lovinescu respinge această specializare culturală.
Un alt punct de vedere comun la cei doi critici este fixarea începuturilor literaturii române. Pentru amîndoi literatura română nu începe cu cronicarii sau cu Dimitrie Cantemir, ci mai tîrziu – în cazul lui Ibrăileanu cu epoca lui Conachi...

*

Într-o fază ulterioară, contradicţiile dintre cele două personalităţi sînt alimentate de disputa în jurul poporanismului. Poporanismul e o traducere a termenului narodnicism, trecut de Constantin Stere din rusă în română. Stere îşi precizează programul poporanist la Evenimentul literar, înainte de înfiinţarea Vieţii Româneşti. Ibrăileanu adaptează ideile acestuia pentru spaţiul literar. Relaţiile dintre cele două personalităţi, Stere şi Ibrăileanu, sînt consemnate de primul autor în romanul său În preajma revoluţiei. În cele din urmă însă Lovinescu recunoaşte că ideologia poporanismului literar, constînd în simpatie faţă de omul din popor, nu a blocat publicarea de către Ibrăileanu în revista pe care o realiza a unor scriitori de formule estetice diverse.

*

În sfîrşit, o altă teorie susţinută cu insistenţă de Ibrăileanu este aceea a specificului naţional. Teoria specificului era însă abordată şi acceptată în epocă de foarte mulţi critici, inclusiv de Lovinescu. Consecinţe ale acestor teorii se găsesc şi în ultimul capitol din Istoria literaturii române... a lui Călinescu. În analiza pe care o face ideologiilor epocii, Lovinescu decretează că poporanismul avea prin aspiraţiile sale iniţiale un caracter democratic, dar în economie şi literatură devenea reacţionar pentru că lega de pildă literatura naţională de clasa socială cea mai înapoiată din punctul de vedere al civilizaţiei.
Concluzia care se poate trage din această examinare în paralel este aceea că principala dificultate în drumul către conştiinţele contemporanilor noştri este ideea că Ibrăileanu ar face parte dintre acei critici care subordonează valoarea estetică unor alte criterii.



Prima pagină Articole Redacţie Istoric Arhivă Contact
Copyright © Uniunea Scriitorilor din Romania 2008-2013. Toate drepturile rezervate. Design si Programare: Datagram