Viaţa românească - lunar de cultură şi artă
Prima pagină Articole Redacţia Istoric Arhivă Contact
Sumar
Poemul invitat
 
Editorial
 
Inedit
 
Interviurile VR
 
Istorie și literatură
 
Poeţi în timpul intermediar
 
Comentarii critice
 
Exerciții de luciditate
 
In Memoriam
 
Proză
 
Poezie
 
Eseuri
 
Cărţi paralele
 
Persefon
 
Grigore Hagiu 80
 
Note clasice
 
Sunetul de referință
 
Istorie
 
Cronica TV
 
Atitudini
 
post-restant
 
Lecturi fidele
 
Cronica literară
 
Cronica traducerilor
 
Cronica ideilor
 
Cartea de religie
 
Cartea de arhitectură
 
Cronica plasticii
 
Cronica filmului
 
Spectator
 
Meridian
 
Miscellanea

Varianta PDF

Anunt important!

Viața românească apare lunar.

Abonamentele se pot face prin Poșta Română sau direct la Uniunea Scriitorilor din România.
 


Poezie
ACUM - FLORIN CARAGIU
 acum 
 
ia lumea în spate și du-o cu tine 
în crăpătura primului gând.
 
e mare și grea – 
doar umbra-i cu anii ei lumină
ți se strecoară între genele strânse. 
 
liniștește-o,
leagănă-i cerul, 
întoarce spre tine 
setea săpată în paharul amar.
 
răstoarnă-l, 
dă-i un foc  
să-și respire îngerul! 
 
și dacă, văzându-l, 
nu mai poți trage spațiul afară din tine,
lasă-l să crească.
 
 
foarte de dimineață
 
întredeschizi ochii: ții între gene lumea 
să nu-ți scape. coada mierlei despică aerul – 
o tăietură precisă și lungă de chirurg, 
din care ies amintiri răscolite, un geamăt. 
 
nu recunoști vocea, te uiți printre ele-ndelung 
și o figură clară îți sare în față. 
 
întoarce tânguirea ei o cheiță și te ridici 
cu chipul scăldat în primele raze –
spațiul gol se strânge în jur ca un cearșaf boțit –
cum ai crede fără să vezi, îl dai într-o parte.
viu sau mort
 
vântul îţi dă o palmă răcoroasă,
tu-ntorci şi celălalt obraz, 
îţi lipeşti buzele şi tragi din pai 
ora de pe fundul paharului.
 
se lipeşte noaptea pe spatele tău 
ca un afiş în care apari 
cu o recompensă pusă pe cap
pentru timpul omorât peste zi.
 
bea încet şi câte puţin,
pune-ţi o dorinţă –
viaţa te caută şi te nimereşte. 
 
 
ziua cea mai lungă
 
ne vedem tot așa de rar cum plângem
sub cerul desprins la un colț
mereu e ceva schimbat – un mic amănunt 
pe care-l zărim în cursul vorbirilor lungi
despre viață pur și simplu – 
pe pagina trupului și vrem a citi până la capăt, 
dar ne opresc asfințitul, marea,
umbra ce pâlpâie-n aer aprinsă de gând,
sau poate delta timpului ce se varsă în noi.
pipăim întunericul ca pe fața unui prieten
plecat dintre noi și îi ghicim zâmbetul stins
ce îmbracă de-acum spațiul apăruților. 
despre înviere nu spunem nimic,
deși lipsa de apetit pentru lamentările zilnice
ne face să credem că am fost atinși.  
 
 
primăvară cuantică
 
viața-i un rug aprins
din care calci afară nevătămat. 
poezia iese din el
cum ies coarnele din cerbul tânăr -  
face un salt spre tine
și te zgâlțâie 
până ce lumea îți cade din ochi
și fără ea, fără lentila ta de contact, 
te repezi după
lumină
prin două deschizături în același timp. 
 
iar aceasta, acolo unde nu ești
te găsește,
încâlcit în apariția
ce te urmărește de la două stele distanță - 
de-acolo te-nvăluie
ca o lampă la marginea patului.
 
și întinsele spații
se topesc într-un perete subțire
prin care vezi tot ce se-ntâmplă – 
nisipul ce te acoperă,
dragostea ce-l spulberă, 
viața care iese din tine
cum ies coarnele dintr-un cerb tânăr.
 
 
a fost moarte și a fost viață: dragostea
 
dacă ar fi să las ceva în urmă – 
semn că între ochiul drept și cel stâng 
e o punte ce scârțîie sub lumile 
urnite din loc – suflând peste geam,
aș înscrie în abur cântecul tău firav – 
cu cât întărești că n-ai voce,
cu-atât mai mult în baia de sunet 
imagini se-ntorc
pudrate cu neliniștea începuturilor. 
 
foșnetul pomilor tăiați absoarbe zgomotul
străzii: cartea aceasta o citim 
înlănțuiți de ruginiul frunzelor, îmbrățișând aerul
înainte de a cădea într-o visare ce nu seamănă 
cu nimic din cele ce cad pradă curioșilor.
 


Prima pagină Articole Redacţie Istoric Arhivă Contact
Copyright © Uniunea Scriitorilor din Romania 2008-2013. Toate drepturile rezervate. Design si Programare: Datagram