|
| Cronici |
Călin Stănculescu - FILMELE DE-ACUM DOUĂZECI DE ANI
Evenimentele din decembrie petrecute cu douăzeci de ani în urmă au provocat reacţii radicale şi în domeniul cinematografiei, artă supusă în anii comunismului celor mai puternice presiuni din partea statului totalitar. Este suficient să amintesc interzicerea unor filme, începând cu Un film cu o fată fermecătoare, şi continuând cu Adio, dragă Nela, Dincolo de nisipuri, Reconstituirea şi De ce trag clopotele, Mitică?, Sezonul pescăruşilor, Cine are dreptate, Tinereţe frântă, Faleze de nisip, desfiinţarea Festivalului internaţional al filmului de animaţie de la Mamaia, eliminarea jurnalului de actualităţi din programele cinematografelor, precum şi a unor filme documentare sau chiar...de protecţia muncii, dispariţia de pe genericele filmelor a numelor de actori şi regizori care au emigrat mai mult sau mai puţin legal, dar şi a unor secvenţe jucate de actori care au ales libertatea din filmele cineaştilor care au rămas să-şi exercite talentele utilizând cu mai puţină sau mai multă inspiraţie limbajul esopic.
Nu ar trebui uitate nici „capodoperele” dedicate iubiţilor conducători, care în fiecare ianuarie rulau câte două-trei zile cu sălile pustii sau chiar erau fluierate copios, cum s-a întâmplat la festivalul de la Costineşti din vara lui ‘89.
Din 21 decembrie 1989 cineaştii studioului de film documentar Alexandru Sahia au filmat strada şi primele manifestări ale revoltei populare din Bucureşti. Astfel, a apărut pe ecrane primul Jurnal liber, din păcate şi singurul rămas în istorie. Pe atunci încă studenţi, Cătălina Fernoagă şi Cornel Mihalache dau lovitura cu inspiratul titlu al filmului De Crăciun ne-am luat raţia de libertate, care surprinde cu concizia şi fluenţa genului documentar câteva reacţii ale diferitelor categorii de cetăţeni, în zilele imediat următoare fugii Ceauşeştilor. Documentarul „Ziua cea mai scurtă” realizat de regizorul Ştefan Gladin şi operatorul Traian Popescu înregistrează cu acribie mărturiile celor care au participat la ultimul drum al cuplului ceauşist. Filmul, considerat de critici drept „un moment cinematografic marcant al anului 1990” a fost apreciat la numeroase festivaluri internaţionale. Filmul Te iubesc, libertate, semnat de Vlad Păunescu, Sorin Ilieşiu şi Vivi Drăgan Vasile este materializarea unui ecou întârziat al evenimentelor din decembrie, generat de fenomenul Piaţa Universităţii. Regizorul Mircea Moldovan propune spectatorilor filmul Procesul, care înregistrează mărturiile depuse de foştii membri ai CPEx, cu ocazia unei farse judiciare menite să liniştească spiritele, nu să facă dreptate.
O tentativă de a materializa o imagine-document a Revoluţiei o face şi regizorul Şerban Comănescu cu filmul Desprinderea, realizat cu sprijinul unui număr impresionant de operatori – douăzeci şi trei –, bazat însă pe multe elemente de montaj aplicate unui context metaforic. Din imensul material promis a fost finalizat doar un titlu terminat cu familiarul „fine del primo tempo”.
Un eseu cinematografic recompensat cu meritorii distincţii internaţionale este şi filmul de montaj Să facem totul semnat de Ştefan Gladin, operator Traian Popescu, decisiv pentru înţelegerea complicităţilor internaţionale, la cel mai înalt nivel – preşedinţi, prim-miniştri, capete încoronate, înalte academii din lume – care au validat prin noianul de distincţii şi titluri regimul prăbuşit în decembrie 1989. Multe dintre aceste distincţii au fost retrase după asasinarea cuplului ceauşist, dar nu toate. çntr-o cheie uşor parodică, acelaşi autor mai realizează filmul de montaj Cinematograful „Preşedintele”, ce evocă ascensiunea şi decăderea fostului cuplu prezidenţial.
Un documentar deosebit este semnat de regretatul cineast documentarist Ovidiu Bose Paştina, Timişoara, film ce evocă începuturile revoltei populare şi sângeroasele represalii ordonate de Ceauşescu, într-un limbaj cinematografic experimental, care nu anulează deloc impactul emoţional şi forţa naraţiunii filmice.
Am rezumat câteva dintre cele mai importante creaţii cinematografice realizate, în marea lor majoritate, de către cineaştii studioului de film documentar Alexandru Sahia, studio ajuns astăzi, din nefericire, la stadiul unei case de comenzi pentru spoturi publicitare. Nu am inclus în această succintă evocare eforturile cineaştilor din Televiziunea Română, unde Lucia Hossu Longin a inaugurat un autentic monument al neuitării crimelor comuniste prin serialul Memorialul durerii, întreprindere de uriaşe proporţii şi semnificaţii. De asemenea, nu am contabilizat nici încercările cineaştilor dedicaţi ficţiunii de a rememora sau a reconstitui, cu mai multă sau mai puţină inspiraţie, momentele fierbinţi din decembrie 1989. Printre cei din urmă se numără Stere Gulea, Marius Theodor Barna, Sergiu Nicolaescu, Radu Mihăileanu, dar şi reprezentanţii de frunte ai noului val, tinerii Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu sau Radu Muntean.
Filmografia „revoluţiei” poate fi de asemenea îmbogăţită cu operele dedicate Pieţii Universităţii, fenomen strâns legat de consecinţele evenimentelor din decembrie 1989. Capitolul istoriei cinematografice a prăbuşirii comunismului în România rămâne însă deschis. Au trecut douăzeci de ani şi trecutul parcă ne bântuie şi astăzi. Doar cineaştii se pare că au obosit să rememoreze şi să cinstească memoria atâtor victime căzute pentru libertate.
|
|
|
|
|
|
|
