|
| Miscellanea |
Nicolae Stoie - IMPORTANTA UNUI DEMERS DIDACTIC
O lectură, fie ea şi neaprofundată, a studiului monografic Gheorghe Pituţ sau Ochiul şi Noaptea (Cluj Napoca, Casa Cărţii de ştiinţă, 2009), semnat de Maria Vaida este obligată chiar de structura cărţii, dar şi de unele formulări riguros didactice, să ia \n seamă amănuntul că textul strâns între cele două coperţi reprezintă, de fapt, (chiar de vor fi fost, probabil, unele intervenţii ulterioare) o lucrare de doctorat susţinută de autoare, în anul 2007, la Universitatea din Alba Iulia. Demersul este important în sine (într-o perioadă în care, în mod deosebit manualele şcolare din ciclul preuniversitar sunt asaltate de autorii încă în viaţă) pentru posteritatea unui scriitor (poet, prozator, dar şi publicist important) căruia, momentan (din varii motive), critica selectivă nu pare a-i fi favorabilă. Poate şi pentru că, prin debutul său (Poarta Cetăţii, 1966), Gheorghe Pituţ (fost şi redactor al Vieţii Româneşti între 1973 şi 1991) este apartenent al unei generaţii sandwich (deşi Laurenţiu Ulici nu l-a inclus în a sa carte consacrată Promoţiei ‘70), remarcabilă prin numărul mare (cca.250) de poeţi, prozatori şi dramaturgi care s-au manifestat în cadrul ei, dar ocultată, prin poziţia ei mediană, de statutul privilegiat, în planul receptării critice, de care au beneficiat multă vreme reprezentanţii Promoţiei 60, dar şi de zgomotul insurecţional al optzeciştilor, care a atins apogeul intensităţii după 1990. Aşadar, studiul Mariei Vaida, bazat pe o bibliografie impresionantă (din cele 364 de pagini ale cărţii , 49 sunt consacrate trimiterilor bibliografice şi referinţelor critice), echivalează cu un act de restituire. Cititorului, dar şi eventualului cercetător de mâine, i se oferă pentru prima dată imaginea integrală a unui autor despre care s-a spus că va rămâne un poet care a revitalizat expresionismul în literatura română (Alexandru Ruja) şi că străin oricărui act de supunere conjuncturală, a avut înalta ştiinţă a evocării unei vaste diorame sufleteşti exprimate mereu într-o inteligibilă, muzicală ecuaţie, în care înţelepciunea jocului, originalitatea princiară şi gravitatea transilvană s-au înrâurit şi iluminat (Geo Vasile). Raliindu-se unor asemenea aprecieri (cf. paragraful intitulat Dimensiunea blagiană), Maria Vaida evită judecăţile de valoare cărora le preferă relatarea şi susţinerea enunţurilor prin apelarea referinţelor critice (unele discutabile sau chiar perimate), însă reuşeşte să aducă în atenţie, sistematizându-le didactic, unele aspecte mai puţin comentate ale poeziei lui Gheorghe Pituţ: himericul şi dimensiunea religioasă. Consistente şi bogate în informaţie inedită (…am avut sprijinul familiei poetului, al doamnei Valentina, soţia sa, al profesorului Emil Popa din Beiuş, mărturiseşte autoarea în prefaţă) sunt, de asemenea, capitolele I şi II, din prima secţiune şi un merit aparte al cărţii poate fi revelat de referirile la romanul minimalist ce, în mod evident, au ca punct de pornire consideraţiile lui Mircea Popa despre calitatea lui Gheorghe Pituţ de precursor al prozei onirice dizidente (Gând Românesc, anul II, nr.4/2008). Se poate spune, deci, că împreună cu secţiunea consacrată corespondenţei (sunt reproduse câteva epistole semnate, demne şi de interesul istoricului literar), dar şi cu paginile în care se încearcă elucidarea unor eşecuri, studiul monografic Gheorghe Pituţ. Ochiul şi Noaptea , dincolo de utilitatea lui bibliografică, trebuie receptat şi ca un îndemn la citirea sau recitirea cărţilor lui Gheorghe Pituţ, ceea ce nu e puţin.
NICOLAE STOIE
|
|
|
|
|
|
|
