|
| Miscellanea |
Liviu Ioan Stoiciu - O TRECERE ÎN REVISTĂ
HYPERION 7-8-9 / 2009, revistă trimestrială. Liviu Antonesei, întrebat despre locul în care el scrie: „De obicei, scriu – dat pot suporta schimbarea cadrului, nu sunt fixist! – la un birou foarte mare… Scriu totul direct la computer… – mai puţin poeziile, când se întâmplă să mă viziteze, pe care mereu le-am scris de mână în prima lor formă… Am nevoie de cafea, ceai verde şi ţigări, iar în pauze, de fotoliul meu confortabil în care fumez o pipă sau o narghilea, că e fumatul cel mai sănătos!”
VATRA VECHE 9, septembrie 2009, anul I de apariţie, „lunar de cultură, serie veche nouă” (!), redactor-şef N. Băciuţ (director al Direcţiei pentru cultură Târgu Mureş). Ştiaţi că scriitorul e un „angajat social”? Doru Munteanu, întrebat despre frustrările literaturii de azi: „Nu ştiu dacă literatura în sine e frustrată. Autorii de carte, autorii de poezie, proză sau teatru au frustrări. Ele derivă din ceea ce se întâmplă în plan economic, financiar etc. Cărţile au tiraj mic… (Autorii nu mai sunt citiţi… tineretul nu cumpără cărţi…) şi atunci condiţia autorului e frustrantă… Iar din scris nu se poate trăi. Este o caracteristică a literaturii noastre. Scriitorul român a fost întotdeauna un angajat social”…
AXIOMA 9, septembrie 2009. Directorul revistei ploieştene, Marian Ruşcu, este aniversat la 60 de ani. Miron Oprea ne bagă în ceaţă, cum se spune, cu „divizori” specifici acestei vârste (îl rugăm să reia ideea cu „divizorii”, cel ce semnează aceste rânduri recunoscând că e greu de cap, stă prost cu cifrele şi e chiar curios să le înţeleagă dimensiunea planetară): „Iată, dragă Mariane, că ai ajuns şi tu la vârsta pe care o aveam eu când ne-am cunoscut. Ca slujitor al cifrelor, am fost fascinat întotdeauna de mulţimea atât de numeroasă a divizorilor vârstei tale actuale, 60: {1, 2, 3, 4, 5, 6, 10, 12, 15, 20, 30, 60}, care numără 12 divizori. Pentru intervalul nostru obişnuit de vieţuire, numărul 60 are cel mai mare număr de divizori şi, de aceea, în baza filozofiei lui Pythagora că Totul este număr, înclin să cred şi eu că la 60 de ani orice persoană prezintă cel mai numeros potenţial de realizări ale vieţii sale, deoarece nici o altă vârstă posibilă a unui om nu are un aşa de mare număr de divizori. Ba, mai mult, suma divizorilor (excluzându-l pe 60) se vede imediat că este 1 + 2 + 3 + 4 + 5 + 6 + 7 + 8 + 9 + 10 + 12 + 15 + 20 + 30 = 110 > 60, ceea ce înseamnă, tot după celebrul matematician Pythagora, că 60 este un număr supraperfect (ar fi fost perfect dacă ar fi dat chiar numărul)”… O fi şi ceva ocult la mijloc?
OGLINDA LITERARă, septembrie 2009. Apropo de ocult. Adânc, Radu Cernătescu ne asigură că: „Nume şi semn…, iată principiul hermeto-kabbalistic care adecvează onomastica sadoveniană la funcţionarea polisemică a unei scriituri ce caută constant în gestul cel mai banal amprenta unei voinţe supraumane, acea componentă a dublei identităţi, vizibilă şi invizibilă a fiinţei. O relectură a operei sadoveniene din perspectiva acestei deschideri conotative înspre nivelul transcendent, plenar, al existenţei, pe care o oferă Francmasoneria, ar releva indubitabil faptul că, prin intermediul aceleiaşi oculte deschideri ontice, Sadoveanu a repus în acord prezentul profan cu trecutul glorios al umanităţii”.
Liviu Ioan Stoiciu
|
|
|
|
|
|
|
