| Poezii |
Cornelia Maria Savu - POEME
Marieroumanie/ Cartea noroiului
„Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua”
(Luca 10, 38 – 42)
1.
şi dacă nu?
dacă-ţi priveşti mâinile în care strângi
hârtiile identităţii şi ochelarii rupţi
ca pe o ţară?
o ţară hipnotică aşa cum e golul
din ţeava pistolului într-o după
amiază târzie de iarnă –
îmbrăcată în hainele unei moarte
spui “e simplu de văzut unde
ajung oamenii care trăiesc
în ţări adevărate”
îmbrăcată în hainele unei moarte
răspunde „chiar şi atunci când
n-au legătură cu faptele
ruşinoase ale ţărilor lor” –
dar tu înfiezi o ţară cum ai
înfia o leoaică?
după ce i-ai strivit puii
de pereţi numai de tine ştiuţi
vă priviţi în ochi: pământ reavăn
steag înfăşurat zâmbetul tâmp
al celor care duc apa la morţi
nu dai doi bani pe relevanţa socială
nu dă nici-o gheară smulsă din
carne vânătă pe scrisul tău
2.
altă dată ştiai că tinereţea
e-o piatră care ucide –
o vezi acum prin fereastra
albastră din abator:
marieroumanie numeprenume
îndopat cu rămăşiţele unui măcel
şi micile delaţiuni ale artei alături
pentru ea morţii scot legi dantelate
o fac să-şi piardă memoria şi
prevederea
„începi să ridici prea mult bărbia
şi să-ţi uiţi interesele
dă-ţi jos fusta-nflorată şi
mai ales să nu vorbeşti să nu
vorbească despre tine să-ţi fie
somnul lin şi scrisul departe” –
o vezi acum prin fereastra albastră
din abator: marieroumanie serveşte
ceaiul începe o relaţie abstinentă
cu ţara la pieptul ei reavăn –
prin foc pier de pe faţa pământului
răzvrătiţii vrăjitoarele şi sfinţii
iar cine nu are sabie să-şi vândă
haina şi să-şi cumpere (cu micile
delaţiuni ale artei alături).
3.
cinci zile ne-am dat bineţe ca
între regi
pielea de cordoba şi aplicele de murano
au parafat clauza literaturii
favorizate
o dată în viaţă prinzi trenul în care
să-ţi arzi hârtiile identităţii
departe de tropăitul republican
căci regii iartă orice
chiar dacă lor nu li se iartă
nimic
„şi nimic nu vei lua nici măcar
un fir de aţă sau o cureluşă
de legat sandalele”.
4.
ce conştiincios lucrează antreprizele
urii
tu stai pe pământul umbrei
învăluită-n miros de ceară şi
de tutun rece
răsfoieşti pagini legate în lemn
de măslin
cu flori de la mormântul rachelei
îmbrăcată în hainele unei moarte
spui „e simplu de văzut unde ajung
oamenii care trăiesc în ţări adevărate”
îmbrăcată în hainele unei moarte
răspunde „chiar şi atunci când n-au
legătură cu faptele ruşinoase
ale ţărilor lor” –
tu stai pe pământul umbrei. pânza
galbenă a păcătoşilor la rouelle
ţi se zbate pe umeri (ce conştiincios
lucrează antreprizele urii).
5.
îşi face jocul
s-au vopsit în alb ca mormintele
(fără pată şi fără prihană)
ţi-au bătut scânduri unse cu
smoală în geamuri
uşa ta e acum timpanul unei urechi
la pândă – să nu vorbeşti să
nu se vorbească despre tine
să-ţi fie somnul lin
şi scrisul departe
6.
după cinci marii din acelaşi neam
a urmat o femeie urâtă:
rasa călugăriţei strânsă la piept.
îi face poemele carne-vie
fusta-nflorată a vrăjitoarei
leagănă somnul poveştii
scrii într-o limbă mică taci într-o
limbă mică vei muri într-o limbă
mică îi strigă marieroumanie
drept în faţă cu voce
zbârcită de copil pus la colţ –
şi moartea vine spre tine încet
ca o duminică la ţară
îşi cere dreptul de întâi născută
se-aşază trufaş lângă umărul
tău
(cu micile delaţiuni ale artei
alături)
7.
ştergi scuipi lustruieşti pantofii
albaştri ai morţii
când nimic nu era de ales
ai ales numele palid abia rostit
în treacăt la petreceri
marieroumanie alunecă pe faianţa
clasei de mijloc
aluneci şi tu pe noroiul
relevanţei sociale sub pantofii
albaştri ai morţii: o venitură, o
japiţă un fragment de comerţ.
20.(r) evoluţie
sânge pe zăpadă
dădeau tot mai puţine semne
de viaţă
învăţam ca un sinucigaş animal preistoric
decăderea din regn şi din lume.
la mijlocul lui decembrie am auzit.
(e îngrozitor să auzi fără să vezi –
spaimă pură)
radioul interzis transmitea din oră
în oră:
banda reportofonului şi-a făcut datoria
s-a spart carapacea de animal
preistoric.
(aveam zăpadă sub frunte.
era sânge pe zăpadă.)
femeia le-a strigat sălbatic
să tragă.
au tras.
(e îngrozitor să auzi fără să vezi –
spaimă pură.
aveam zăpadă sub frunte.
era sânge pe zăpadă.)
ţipătul femeii ca o panglică roşie
asmuţea moartea.
vom muri şi vom fi liberi.
apoi am trăit.
asta facem. trăim.
raţia
pâine pe cartelă
ulei pe cartelă
zahăr pe cartelă
suta de lei promisă din balcon
şi staţi liniştiţi la locurile voastre.
n-aţi stat.
de crăciun v-aţi luat raţia
de libertate
la schimb cu raţia de sânge
şi ură.
aţi mers liniştiţi la casele voastre.
veţi merge liniştiţi la mormintele voastre.
t.
n-au avut nume nici semne particulare.
cruci chircite i-au însemnat pe răboj
şi răbojul s-a făcut praf şi pulbere:
au fost peste tot şi nu i-a
găsit nimeni.
au trecut peste noi cu bocancii
de gheaţă.
şi-au răsucit pe degete fără amprente
şuviţele sângelui nostru
şi nu i-a simţit nimeni.
au stat câte unul în spatele
fiecăruia dintre noi
ne-au potrivit arma în locaşul
din umăr
au tras şi nimeni
n-a întors arma împotriva lor.
au ars cărţi au spintecat pânze
prin coridoare secrete s-au aruncat
drept în coşmarul nostru
şi nimeni nu i-a văzut.
ne-au împăienjenit privirile
ne-au otrăvit cuvintele şi ne-au
susurat în urechi
cântecul de leagăn al celor învinşi –
n-au avut nume nici semne particulare.
cruci chircite i-au însemnat pe răboj
şi răbojul s-a făcut praf şi pulbere:
ne-au azvârlit în luptă pe noi
împotriva noastră
şi nimeni n-a dezertat.
suntem nimeni.
epilog
asta facem. trăim.
aţi mers liniştiţi la casele voastre.
veţi merge liniştiţi la mormintele voastre.
suntem nimeni.
|
|
|
|
|
