cronica ideilor
Nicoleta Dabija

Cei plecaţi în căutarea sinelui…

Articol publicat în ediția 1 / 2017

Trec săptămânal prin faţa vitrinei unei librării. De fiecare dată, mă opresc să văd ce mai e nou. Şi sunt foarte contrariată, nu de faptul că librăresele nu schimbă cărţile, cu lunile uneori, deşi recunosc că mă deranjează, ci de ocuparea rafturilor cu tot felul de volume, cel puţin bizare: spiritualitate, gândire pozitivă, terapii alternative, trezirea sufletului, ghiduri ale fericirii şi succesului în viaţă, arte divinatorii, parapsihologii, misticism etc. Completate de tradiţionalele tipărituri cu reţete culinare, lucrările, simpatice de altfel, de astrologie, numerologie, ghicit în palmă şi alte cafele, plus tomurile tot mai agresive şi mai voluminoase de filosofii şi ştiinţe pe înţelesul tuturor (merită o meditaţie separată). Astfel încât, noutăţile editoriale din zona literaturii, de exemplu, ocupă un spaţiu tot mai mic şi mai lăturalnic.
De ce? Răspunsul cel mai la îndemână este, cum se cuvine, unul foarte simplu: acele cărţi se vând, celelalte, nu prea. Bine, sunt de acord. Trăim într-o societate în care cererea creează oferta. Editurile nu pot scăpa lanţului acesta cauzal. Ca să reziste pe piaţa cărţii trebuie să facă şi compromisuri. De aceea, cam toate cele generaliste au şi câte o colecţie de volume „de consum”, pentru femeile la dietă şi bărbaţii înfometaţi, pentru vindecarea trupului şi setea de întregire a sufletului, pentru cei care vor să-şi schimbe destinul sau vor să afle ce le mai rezervă viitorul, pentru cei afundaţi în epoci demult trecute, când nu erau neajutoraţi ca în viaţa prezentă, ci trăiau pe picior mare, ca nişte conţi ori prinţese, după gen, pentru cei care au curajul de a iubi dar nu ştiu cum să se poarte ca să găsească persoana potrivită, pentru cei aflaţi în căutarea sinelui ori a puterii cosmice din ei, pentru cei care vor să ajungă la linişte prin muzicoterapie ori aromaterapie, pentru fanii lui Arsenie Boca, pentru adepţii lui Osho sau Eckhart Tolle, pentru cei care au viziuni ori revelaţii spirituale, pentru cei care vor să trezească în ei forţa Kundalini sau vor să scape de trecutul nefericit prin hipnoză, pentru cei care preferă lumea îngerilor şi arhanghelilor pentru că cea a oamenilor i-a dezamăgit profund, pentru cei care îşi pun toată încrederea în tratamentele naturiste şi în bioenergie, pentru cei care vor să ajungă repede la autocunoaştere, din câţiva paşi să urce scara succesului, să-şi burduşească buzunarele cu bani peste noapte iar a doua zi dimineaţă transformarea lor interioară să fie deja gata, fericirea, împlinirea să fie simple ca florile de la butonieră şi ei să se autocontroleze ca nişte roboţi.
E imposibil, Doamnelor şi Domnilor, puţinii mei cititori, să acopăr aria celor care cumpără astfel de cărţi. Dar câte cursuri, simpozioane, conferinţe, workshop-uri nu sunt dedicate fiecărei teme în parte… Există până şi librării virtuale specializate în „ezoterisme” pentru toate gusturile. Eu m-am documentat recent, tocmai pentru a-mi scrie cu oarece pasiune cronica. Şi, recunosc, cea mai mare plăcere am avut-o când am parcurs topul vânzărilor, iar primele două locuri erau ocupate de henna. Locul trei: „Schimbarea destinului”. Mi s-a părut extraordinar. Pentru că o femeie trebuie să înceapă întotdeauna prin a-şi vopsi părul. Destinul se poate schimba, în fond, şi peste câteva ore.(1) Trecând peste glumă şi cinism, o statistică personală, nu neapărat adevărată, îmi spune că asemenea tipărituri sunt mai cu seamă pe placul femeilor. Poate şi prin natura lor, prin slăbiciunea lor structurală sunt mai deschise spre literatura aceasta de self-help, care promite vindecarea sufletului şi trupului.
În altă parte vreau să ajung. Pentru că aparenta mea ironie ascunde la spate mâhnirea, mâhnirea provocată de un soi de alienare care se extinde ca o plagă printre semenii noştri. Departe de mine gândul de a spune că toată scriitura de acest tip este inutilă ori dăunătoare. Reprezintă mai degrabă o ameninţare pentru minţile noastre. Ridică un semn serios de întrebare. Nu ştiu, e posibil ca o carte despre trezirea sufletului, de exemplu, să te ajute într-un moment mai greu din viaţă. Apoi, ne stă în fire să fim frivoli, admit şi că poţi considera nimerită câteodată o astfel de alegere. Dar eu n-am văzut nici un om care să fi fost cu adevărat transformat lăuntric, transfigurat, incapabil de rău, ori curăţat măcar de invidii mărunte, în urma unei astfel de lecturi. Dimpotrivă, am văzut cititori de cărţi spirituale care nu dau doi bani pe literatură, fie ea şi clasică, şi care îţi spun verde în faţă că scrisul, dacă nu e făcut din cuvinte sfinte, terapeutice, e pur şi simplu degeaba. Ghinionul meu, vor spune cei mai fericiţi între fericiţi! Mă înspăimântă avalanşa propriu-zisă de volume terapeutice, ce mă obligă să iau în seamă strigătul disperat al oamenilor care nu se mai pot ajuta singuri şi atunci aleargă în căutarea lor citind şi aplicându-şi tot felul de reţete vindecătoare, cerând o cât de măruntă alinare de la învăţători ori ghizi spirituali. Pe de altă parte, îmi dau seama că suntem trataţi tot mai intens ca o societate de oameni bolnavi, trupeşte şi deopotrivă sufleteşte. Suferinţa nu mai este permisă. Te doare capul, iei o pilulă. Eşti stresat, înghiţi un calmant. Vrei să uiţi că cel pe care-l iubeşti nu te iubeşte, te îmbeţi. Te simţi singur, părăsit, confuz, citeşti o carte despre cum să te regăseşti pe tine însuţi. În cazuri disperate, există droguri. Dar moartea, oameni buni, cum ar putea fi oare înlăturată?
Răspunsurile care ne convin, sedativele spirituale pe care ni le administrăm vin tot de la oameni, poate mai încercaţi de experienţe decât noi şi acum mai luminaţi, dar, de multe ori, din alte culturi. Iar asta nu e bine. Poate volumele despre gândirea pozitivă se potrivesc americanilor. Pentru noi sunt simple teorii, nu au cum să fie viabile într-o societate în care răul şi neregulile se întâlnesc pretutindeni. E la fel ca în alimentaţie. Digerăm mai bine roadele pământului care ne-a crescut. În general, practicile lăuntrice bazate pe învăţături specifice altor spaţii nu pot fi atât de eficiente pe cât ne închipuim. Nu avem nici mentalitatea, nici structura sufletească a celor din India, China sau mai ştiu eu ce orient îndepărtat. Pe de altă parte, cultura europeană este atât de bogată, că mi se pare şi nedrept să cauţi maeştrii spirituali în altă parte. Eu nu cred în soluţii, ci doar în întrebări. Am naivitatea aceasta că suntem foarte diferiţi, un om de altul, şi că învăţătura unuia nu poate fi o soluţie până la capăt pentru altcineva. Aşa că o să închei formulând, pentru mine, pentru voi, dar mai ales pentru ei, câteva întrebări. Crezi că poţi ajunge la tine dacă nu te cauţi acasă ci pe coclaurile terapiilor Feng Shui? Este mai bine să experimentezi, să înveţi din greşeli, dar să rămâi fidel convingerilor şi oamenilor care au trecut proba timpului sau ai impresia că e suficient să ai un ghid spiritual care să îţi spună ce alegeri să faci în viaţă? Poate trăi altcineva în locul tău, este responsabil acela de viaţa ta, pe care şi tu o pierzi biciuindu-ţi sufletul şi trupul? Dacă te refugiezi într-o învăţătură oarecare mai eşti în stare să înfrunţi realitatea, crudă, plictisitoare, dezamăgitoare, cum o fi ea, însă a ta?


1 Îmi cer iertare autorilor volumelor al căror titlu l-am numit aici, precum şi celor ale căror titluri le-am folosit, parafrazat, pentru a-mi „întregi” cronica. E inevitabil când analizezi o „boală” socială. Nimic personal!