cronica ideilor
Nicoleta Dabija

Cărțile care ne dau lecții de viață

Articol publicat în ediția 2 / 2017

Creşte tot mai mult numărul celor care cred că se citeşte tot mai puţin. Cărţi se cumpără totuşi, editurile o duc greu, însă supravieţuiesc, ba chiar se înmulţesc. E drept, se vând tomuri dintr-acelea pe care cititorii de vocaţie, ca să le dau un nume ne-original, le desconsideră. Librăriile sunt ticsite de publicaţii pe înţelesul tuturor, volume de spiritualitate, tipărituri care ne dau lecţii de viaţă ori „tratate” de gândire pozitivă. Se şi citeşte, putem admite, doar că nu ceea ce ar trebui (dar cine decide ce e bine şi ce e rău?), nu filosofie, nu literatură clasică, ci volume uşurele, care te ţin la suprafaţă, însă îţi creează iluzia atotştiinţei, ori care te fac să levitezi de-a dreptul în propria-ţi spiritualitate.
În cronica din numărul trecut aminteam de tomurile tot mai agresive şi voluminoase de filosofii şi ştiinţe pe înţelesul tuturor. Şi sugeram atunci că voi reveni, căci e vorba de un subiect care merită o meditaţie separată. Nu mai sunt însă atât de convinsă, pentru simplul motiv că nu poţi lua nici în serios, dar nici în derâdere un soi de beletristică la modă.
Mă gândesc numai la zecile de ore de meditaţie care i-au fost necesare lui Kant pentru a scrie „Critica Raţiunii Pure”. Într-o carte pe înţelesul tuturor, ar ocupa rezumatul acestei capodopere a filosofiei clasice o pagină? Iată de ce, un volum care simplifică teoriile mi se pare că întreţine o atitudine aproape ruşinoasă în faţa sacrificiilor îndurate de un autor ca să ajungă la finalul unei opere. Dar tot e mai bine decât să nu ştii cine a scris Critica…, veţi spune. Aşa o fi. Suntem grăbiţi, tot mai grăbiţi, nu mai avem vreme pentru lecturi aplicate, cărţile trebuie să imite motorul de căutare Google.
E un lucru bun, desigur, că cineva s-a gândit să introducă informaţia de bază a unui domeniu într-un singur volum, nu trebuie să dai nenumărate clickuri ca să o aduni singur de pe internet. Pe de altă parte, e clar că ni se administrează „pilule culturale” întrucât nu mai avem răbdare să ne aşezăm la masă ca să ne „hrănim” curiozităţile în profunzime. Se găsesc alţii care să ne ofere lecţii de viaţă, căci în fuga noastră teribilă prin lume uităm să trăim, nu mai ştim cum, unde şi când ne-am părăsit viaţa, nici de unde să ne-o luăm înapoi. Avem câteva treziri într-o existenţă, unele provocate poate şi de câte o astfel de lectură, apoi o luăm de la capăt, şi cu graba, şi cu viciul, şi cu intoxicarea noastră cea de toate zilele. Nu mai e timp pentru seriozitate.
Un rost al cărţilor pe înţelesul tuturor poate fi totuşi acela de apropiere şi instigare la lectura autorilor importanţi, operelor originale. Aş fi de acord cu apariţiile editoriale de acest tip dacă din ele ar izbucni câteva poveşti de dragoste. Şi ar mai fi o situaţie în care astfel de tomuri şi-ar justifica existenţa, o situaţie prin care am trecut personal, stimularea imaginaţiei, a creativităţii. Vă spun cum s-a întâmplat şi ce a ieşit.
Am avut mereu o slăbiciune pentru secretele ştiinţelor exacte. E uimirea în faţa necunoscutului, alterităţii. Înţelegerea unui raţionament matematic (cum s-a întâmplat în dimineaţa aceea, când am refăcut, într-un drum spre piaţă şi înapoi, calculul probabilităţilor formulat de Fermat) ori pătrunderea unei legi fizice sunt emoţii rare. O dată, m-am întrebat cum se explică diferenţa de fus orar. Şi răspunsul a venit din „Minunata lume a domnului Tompkins” (a se înţelege nivelul meu de pricepere!). Spaţiul este o coordonată care reacţionează asemenea timpului, astfel că alt loc atrage alt timp. Cum nu ne miră că, dacă iei prânzul în tren, fiecare bucătură este înghiţită într-un alt loc din spaţiu, aşa nu ar trebui să ne mire nici diferenţa de timp dintre ţări şi continente distincte. Tot în cartea respectivă am citit şi că dacă te mişti cu o viteză cât mai apropiată de viteza luminii, îţi menţii mai mult tinereţea. S-a făcut un experiment cu gemeni, unul rămâne acasă, celălalt pleacă în lume. Când se regăsesc, cel de-al doilea arată mai tânăr decât cel care s-a deplasat într-o mişcare uniformă. Acceleraţie-încetinire, prin urmare o mişcare neuniformă ne conservă starea fizică bună. Dar vai, tot trecând eu de la o carte de ştiinţă la alta („pe înţelesul tuturor”), într-o zi, mi-am închipuit cum ar arăta o cerere în căsătorie formulată în scris de un matematician. Cu „Scrisoarea unui novice matematician către iubita lui”, o parodie dublată de autoironie, s-a încheiat şi „cariera” mea scurtă de cititoare de cărţi neserioase.

Rază necesară a cercului vieţii mele,
îţi scriu după o noapte de nesomn, o noapte petrecută în calcule probabilistice realizate în vederea căsătoriei noastre. Da, iubita mea precum o linie dreaptă perpendiculară pe viaţa mea, îţi adresez prin intermediul acestei misive cererea în căsătorie. Te vei întreba poate de ce nu am avut curajul să îţi cer mâna în mod direct, ah!, răspunsul e simplu, cum trebuie să fie cele mai bune soluţii de rezolvare a problemelor matematicii, nu de curaj e vorba aici, ci de faptul că argumentele pe care le folosesc oferă certitudinea raţiunii mele imbatabile doar dacă sunt citite şi apoi reluate, altminteri nu prezinţi garanţia înţelegerii adevărate. Verba volens, cum spune latinul.
Să las însă vorbele inutile deoparte, căci ele sunt urâte matematicii, şi să trec decis la demersul argumentativ. De când te cunosc, mi-am alcătuit un set de observaţii aleatorii asupra comportamentului tău. Le-am distribuit normal, fii fără grijă!, observaţiile mele se grupează în centru, în jurul valorii tale medii de trăsături. Nu-i aşa că numai această judecată şi deja te-am convins de raţionalitatea celui care astăzi îţi face o propunere cu o probabilitate foarte aproape de exactitate? Ei, iubita mea, tu însăţi de eleganţa curbei clopot, dacă încă nu eşti sigură, poţi studia matematica lui de Moivre şi Gauss, te vei convinge singură că observaţiile, cu cât sunt mai din centrul curbei cu atât sunt mai adevărate. Da, căci aşa cum curba clopot este un simbol al epocii pe care o trăim, şi tu, raza mea de cerc, trebuie să devii simbolul raţiunii mele riguros matematice. Numai din adunarea a două intelecte pentru care deducţia matematică e prima lege va rezulta înmulţirea familiei noastre cu prunci Bernoulli. Îmi vei contra-argumenta că nu sunt bogat, că nu deţin garanţia materială necesară. Sper să nu mă trimiţi în fiecare săptămână să iau bilet la loterie, căci cumpărătorul tipic, conform calculului punctelor, nu este afectat de teoria probabilităţilor. Şansele sunt practic zero, iar câştigul ţine doar de norocul pur. Eu îţi fac o propunere pe care nu o vei putea refuza. Să plecăm de la ce avem. Când vom poseda informaţii noi care ne pot îmbunătăţi situaţia financiară, vom folosi metoda lui Bayes pentru a corecta probabilitatea iniţială. Sunt destul de explicit dacă îţi spun că o probabilitate iniţială este doar o presupunere, o simplă estimare, dar în viitor vom fi capabili să accedem la o probabilitate mai exactă întrucât viitorul poate fi prezis, curba mea gaussiană? Esenţial este să înţelegi importanţa majoră a problemei partidei neterminate, rezolvată genial de Pascal şi Fermat, apoi voi fi sigur că te vei căsători cu mine. Dragă rază care luminezi astăzi cercul vieţii mele, trebuie să-ţi fie clar că se pot atribui cifre oricărei evaluări, că numărul este cheia vieţii, că vom calcula împreună, zilnic, valorile numerice pentru ziua de mâine. Să nu te iluzionezi exagerat, nu vom şti exact ce ne aduce ziua de mâine, dar vom şti ce ar trebui să ne aducă şi vom acţiona în consecinţă. Astfel, vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, căci unde e număr e calcul, unde e calcul e siguranţă, unde e siguranţă e încredere, unde e încredere e perfecţiune matematică. Aştept un răspuns precis, simbolul raţiunii mele, îţi dau răgaz de o zi pentru propriile calcule probabilistice, dar nu uita, cine nu decide matematic este fiul haosului!

Al tău, om responsabil şi riguros, X