poeme
Victoria Milescu

Poeme

Articol publicat în ediția 3 / 2017

Vânător de noapte

Ochiul atotvăzător al cerului
ştie încotro merg
frunzele ultimilor copaci mă însoţesc
în trenul de noapte
în cuşetă, mă întind pe patul îngust
fixat sub alt pat îngust
trenul scrâşneşte
osiile, boghiurile se trezesc
încep să danseze, să scandeze
cu dinţii încleştaţi, îşi înteţesc ritmul
în ritmul inimii mele
un ţipăt metalic spintecă dealurile
ferestrele se învăpăiază pe rând
întunericul caută şi el pe cineva
printre bidoane, canistre
spaima trezită brusc îşi frânge mâinile
roţile toacă harnice
câmpuri, case, fantome
torn în paharul cu stranii vibraţii
respir parfumul nopţii
în trenul de nord sau de sud
gonind prin viaduct, prin deşert,
prin mlaştinile de mangrove din junglă
cu tamarinul imperial în spinare
trenul meu merge până-n pânzele albe
cu roţile fâlfâind
până unde nu mai există e = mc².

În coaja dulce a vieţii

Aici îngerul nu vine niciodată
în salonul numărul 7, etajul 22
aici nu au lift, nici scări
o rază de sloi
trece prin fereastra zăbrelită
cucerită încet de iedera
în care cântă pasărea zeflemitoare
sub acoperişul de ţiglă roşie, retorta
prelucrează celula divină
accidentul genetic
aici eşti un indicativ, un cod
sub microscop, mâini cauciucate
aici furtuna nu vine niciodată
ne ascundem oasele golaşe
de vulturii cu ochi aurii
când ne despărţim de pielea argintie
ne întrebăm:
oare e bine ce facem
oare e bine că respirăm
că mergem pe linia continuă
să depunem ouă în crevase, în roca vulcanică
oare e bine că am ieşit
din umbra piramidelor devalizate
dar ce este binele
aici şarpele boa de smarald nu vine niciodată
nici îngerul stacojiu…

Moştenire

Picioarele scurte, solide le am de la tata
mâinile de la mama, albe, puţin grăsuţe
ochii sunt ai pisicii prusace
restul a venit prin ploi,
prin filtrele verzi ale ierburilor
am fost bacterie, vierme
pasăre cu dinţi, şarpe, crocodil, tigru
port semnul meteoriţilor
trupul meu conţine aur, argint, mangan
scânceşte ca la botezul primului soare
am fost râmă cu 100 de aripi
picioarele tatălui meu
sunt în fapt aripi modificate
tot de la el am primit şi pielea cu dungi
şi viciul de a zbura din când în când
dincolo de pământul ca un craniu
luminând cu vise
semăn cu ceilalţi şi nu prea
născută periculos
sub lunetişti, elicoptere şi puşti
ca orice fiinţă puternică şi neverosimilă…

Pe o banchiză arctică

Te ştiu
de când dinozaurii se plimbau pe pământ
eram şoarece şi mă hrăneam cu ouă de dinozaur
locul tău l-a luat el
el are sânge cald
are plămâni ce respiră aer
are oase numite schelet
are piele, păr, creier
are sufletul ascuns într-un elefant indian
cu urechi uriaşe
să mă audă când îl strig
din stelele duble
mi-am ascuţit văzul, auzul
lângă o balenă albastră
în trupul ei am patinat, am valsat
am descifrat primele semne bune
de pe chipul de bufniţă al timpului
curând îl voi ajunge din urmă
cu picioarele mele ca nişte lopeţi
scurte dar puternice
mi-am adaptat părţi din mine
să mă împotrivesc felului
lui de a merge, a bea, a răcni
lăsând la vedere ţepii
vibrând la apropierea lunii albastre
din pământurile aride, pădurile boreale
ele au primit torentele
icrelor noastre aurii
din zona de coastă a iubirii reptiliene
aţipesc la soare
pe o banchiză arctică lângă puiul nostru.

Se poate

Se poate întâmpla
să-ţi bată la uşă într-o zi
o femeie cu un copil murdar
să-ţi ceară ceva de mâncare
sau haine, bani
se poate întâmpla să-ţi bată la uşă
un bărbat viguros, cu mustaţă
încercând să-ţi vândă oale, tigăi, cratiţe
ori un tânăr având sub braţ
un pachet cu lenjerie furată
sau vecinul de jos certându-te
că l-ai inundat
cum faci de obicei când plângi
se poate întâmpla să-ţi bată la uşă
un domn în negru
ţinând la vedere un registru uriaş
întrebându-te cu o voce joasă
dacă eşti cine eşti
să te bifeze cu o pană de ibis lucios
apoi să-şi ia zborul
prin fereastra apartamentului
în care pescuiai crabi.