poeme
GEORGE IARIN

poeme

Articol publicat în ediția 10 / 201710 / 2017

Zburători

Femeie, zadarnic îţi umpli coşul

cu flori de cannabis şi de mac roşu,

între lumea lui Iisus şi a lui Dalai-Lama

eşti kapo sau deţinut –

mâine îmi voi cresta braţele cu lama

şi în Canes Venatici o să mă mut..

Aici, în urbea peste care trece în zbor

Icarus fâlfâind din două pietre de moară,

florile de gura leului se sinucid

în ronduri la gară –

vântul sfâşie un steag zdrenţuit,

ultima zi de toamnă s-a stins

ca un scheunat de câine lovit

de maşini, la Plumbuita a nins,

oamenii străzii caută în pubele

Norocul,

noaptea ne goneşte în casă.

Zăvorăşte uşa! Aprinde Focul!

Aruncă pâinea noastră

cea de toate zilele, pe masă!

Pune muzica zeilor – Olandezul Zburător

bâzâie ca o muscă albastră..

El Condor Pasa, nu-i pasă.

 

Insula

Arca în cer se mută,

dar marea ne salută

cu părul violet

în vânt – stânca pierdută

se scufundă încet

cu muzici şi cu baluri,

dantele de furtuni,

sirene, fauni, faruri,

nimfe, poeţi, nebuni

pescuitori de perle

din colierul morţii

şi plânsul unei mierle

şi foşnetele porţii

de raze printre nori –

zdrenţe de tricolor

păzite la apus

de şerpii zburători

pe plajele de aur

când ultimele doamne

caută solzi de balaur,

carboavnele râvnite

de micimanul rus –

vin toamne, numai toamne..

Vara s-a dus, s-a dus.

 

Cearcăn

Cearcănul soarelui e mov –

amurg de iulie coboară

cu târgul încleştat în gheară..

O, vechi rondeluri de Dimov

acompaniate la chitară

într-un balcon, într-un alcov

când lunecă, tentaculară,

pe ziduri gri umbra lui Iov

şi curge în tipar de ceară

mierea cuvintelor – istov,

timp muzical ce-o să dispară

în ceaţa marelui ostrov

unde mă abandonară

îngeri, rondeluri de Dimov.

 

La mâna a doua

L-au răstinit în bar, pe tejghea,

pentru că juca la cacealma

şi scria texte de mâna a doua –

doi hoţi îi goleau buzunarele

în timp ce vântul îi ştergea

de pe ochi, roua..

Nu a fost un erou, dar tăia diamantele

şi spărgea pocale

cu laserul coardelor vocale –

când cânta sub eclipsa de lună

îi sărutau genunchii amantele

şi orice fătucă se despletea.

Cânta de foame şi de inimă albastră,

dar uneori cădea ca-n abis

strigând : – Priviţi ce frumoasă

e cioara de pe gard

mânjită cu vopsele din paradis!

 

**

 

Proprietara barului era madam Euterpe

muza târfelor sterpe

din bordelul Logodnica Părăsită,

aflat la poalele

Munţilor de Dinamită.

 

Surâsul Giocondei

Deşi surâsul Giocondei pluteşte

chiar şi pe portretele pictate de Picasso,

nu e o fericire să fii peşte

pe străzile gri, în râuri maro.

Târfele îşi ascund cocaina în cocuri

sau în desişul părului pubian,

fire din barba lui Marx se vând prin talciocuri

la hotarele sfântului Imperiu Roman.

Zeii abatoarelor sunt mulţumiţi –-

ultimul Miel a fost sacrificat..

Munţii Crăpaţi au fost înveliţi

în halatul înflorat

al bătrânei Evropa, să nu îngheţe,

un terorist marţipan a fost creştinat,

papa papă papaya mexicană,

porcii ţăranilor guiţă în coteţe

fiindcă nu au învăţat limba germană,

savanţii studiază „visul american”,

o margaretă plânge lângă bustul lui Cioran,

pe autostrada soarelui trec şiruri de crini prizonieri –

o, cât te-am iubit, parcă ieri

îţi ştergeam lacrimile cu batista

când şobolanii au încercat să te muşte

în Cişmegiul asediat de muşte

prin care pedala Miţa Biciclista

şi Mitică da zburătoarele afară

fluturând nişte chiloţi de domnişoară

cu vagi urme de soluţie,

pierduţi la bal sau la rivoluţie.

 

Periferie

Îngeri pictaţi doar cu vopsele roz

care îţi mâncau rime din pălărie

sub soarele pătat cu chinoroz –

un papagal de foc în colivie.

Pegasul te purta maiestos

printre fulgerele sfântului Ilie –

erai îndrăgostit, erai frumos,

îţi măsurai timpul cu poezie.

Zadarnic răscoleşti azi în moloz,

nimic nu e ce trebuia să fie,

Elysium dispare sub rogoz

şi poezia e o erezie.

În fulgarinul tău cu guler ros,

pe esplanada norilor, pustie

semeni cu un actor de film slinos –

fantoma lui Bogart, periferie.

 

Candelă

Chiar dacă Virgo îşi pierde stelele din salbă,

un pustnic se va scărpina mereu în barbă,

o candelă va arde mereu în univers –

cât mai e vară vino să ne iubim în iarbă

şi la sfârşit să-ţi tai gâtul de egretă albă

cu un vers de Saint-John Perse.

 

Pseudonim

Scrijelite pe stele îngheţate

şi numele voastre vor fi uitate

călători prin timp, descoperitori de nimic

între Carul Mare şi Carul Mic –

vor rămâne doar cuvinte ce nu s-au spus

în mătreaţa de aur a timpului apus

pe umerii norilor, când Dumnezeu

va semna un poem cu pseudonimul meu.